« Home

 

 

 

SINDROMUL NEMURIRII - CITATE ŞI AFORISME DE IONUŢ CARAGEA INCLUSE
ÎN ANTOLOGIA "ÎN AŞTEPTAREA PĂSĂRII"
 
Aprecieri despre aforismele lui Ionuţ Caragea: AICI
 

Adevărul
*
Nu există metaforă mai frumoasă ca adevărul gol-goluţ.
*
Dacă adevărul ar avea umbră, i-am spune Om. Dacă ar avea urmă, i-am spune călătorie. Dacă ar avea aripi, i-am spune speranţă. Dacă l-am şti dinainte, i-am spune destin. Dacă l-am uita, i-am spune moarte. Dacă ar fi revelaţie, i-am spune Dumnezeu.
*
Adevărul se hrăneşte pe sine cu adevăruri lăsate de izbelişte.
*
Singurul adevăr care mi se permite – stângăcia inimii şi dreptatea crucii.
*
Adevărul aparţine doar oaselor. Oaselor, oaselor, frigului oaselor…
*
Nu era mai bine să fiu un Iona în pântecul adevărului, trăind în adevăr, murind în adevăr?
*
Adevărul – sufletul rezidual al gândurilor abisale.
*
Cât de mult îşi îndrăgesc unii oameni propriile adevăruri, ca pe nişte haine scumpe. Şi cât de repede se leapădă de ele… încercând să-şi atingă scopul.
*
Puţină răbdare nu strică. Sunt adevăruri care ghilotinează farmecul clipei.
*
Pentru a înfrunta minciunile vremurilor noi, oamenii nu au nevoie de noi adevăruri. Tot vechile adevăruri le vor salva şi înfrumuseţa viaţa.
*
Să afli adevărul şi să te bucuri de el este precum mâncatul seminţelor de floarea-soarelui. Are mai mult farmec să spargi seminţele între dinţi pentru a ajunge la miez, decât să cumperi o pungă cu seminţe deja decojite. Chiar dacă, uneori, mai simţi şi gustul unui miez mucegăit.
*
Suntem un popor campion la mâncat seminţe. Înghiţim adevărul, scuipăm cojile şi ne îngropăm singuri sub ele.
*
Când adevărul ţâşneşte ca o flacără, nu ţine palma deasupra lui doar pentru a demonstra celorlalţi cât de rezistent eşti la căldură.
*
Aforismul
*
Să nu credeţi orbeşte în cuvintele unui aforism, chiar dacă autorul are un nume de marcă. Celebritatea şi moartea nu sunt instanţele supreme ale adevărului. Folosiţi-vă mereu mintea şi inima pentru a verifica ce vi se potriveşte mai bine. Vremurile se mai schimbă şi, odată cu ele, şi percepţiile oamenilor.
*
Nu am încredere în tinerii care scriu aforisme, fără ca aceştia să fi confirmat şi fără să fi aflat esenţa în alte genuri literare, mai ales în poezie. În spatele cuvintelor pline de emfază se ascunde multă ipocrizie, multă dorinţă de afirmare şi foarte puţină înţelepciune. Ei scriu cu cărţile altora pe masă, nu cu cartea propriei lor vieţi.
*
Trăiesc cu speranţa că poezia şi aforismul mai au puterea să salveze suflete rătăcitoare atunci când nimeni nu mai are timp pentru lectura unui roman de calitate.
*
E greu să fii un aforist înţelept atunci când oamenii vor definiţii convenabile pentru toate păcatele lor.
*
Ajutorul
*
Există momente în viaţa noastră când ajutorul celor morţi este mai important decât ajutorul celor vii.
*
Amintirea
*
Am învăţat să iau totul de la început. Primul cuvânt a fost amintire.
*
Acele ceasornicului îmi peticesc amintirile.
*
Amintirile – epavele de pe fundul mărilor interioare.
*
Amintirile miros a iarbă cosită.
*
Amintirile – florile de pe mormântul clipelor nepreţuite.
*
O amintire se-ascunde într-un gând exilat în uitare…
*
Amintirile mi-au făcut capul calendar…
*
Amintirile sunt ca lumina unor licurici în noaptea viselor destrămate de zgomotul surd al cărnii.
*
Amintirile au colţi de fildeş.
*
Amintirile – hainele vechi care se destramă la fiecare plângere.
*
Cine trăieşte numai din amintiri, ajunge uitarea întregii lumi.
*
Prometeu a furat focul zeilor şi l-a dăruit oamenilor. Eu nu pot rămâne nici măcar cu fumul flăcării care a ars în mine: amintirile.
*
Oricât de bătrân şi slab aş fi, tot m-aş da în caruselul amintirilor.
*
Nu praznicul simţurilor ne ţine de foame, ci resturile lui – amintirile.
*
Sub aripile de ceară ale nostalgiei îmi îngrămădesc amintirile, le păstrez pentru ziua în care sufletul îmi va cerşi ultimul zbor către stele.
*
Când mori se deşiră şi ultimele două ochiuri de amintiri cusute cu firul vieţii.
*
Omul are şi el un marşarier fără de care nu se poate repune în mişcare: amintirile.
*
Amintirile – pumnul de pastile pentru cei care suferă de metastaza timpului.
*
Nu poţi supralicita o iubire-n prezent cu amintiri de doi bani...
*
Amintirile sunt ca frunzele din copacul vieţii. Se desprind, plutesc pe aripile de visuri şi iluzii ale sufletului, apoi se aştern pe aleea deznădejdii, aşteptând paşii grei şi nemiloşi ai morţii.
*
Nu este un defect să-ţi aminteşti totul. Să ignori tot ce-ţi aminteşti, asta îţi poate crea mari probleme.
*
Amintirile iubirii sunt precum cenuşile. Sunt cenuşi sub care focul încă mai mocneşte, sunt cenuşi pe care le răspândeşte vântul sau le depun ploile, fertilizând alte pământuri.
*
Decât să deţii şi să controlezi o parte din lumea înconjurătoare, mai bine să păstrezi toată frumuseţea lumii în inimă şi în amintirile tale.
*
Amintirile sunt ca peştii ce înoată mereu împotriva curentului. Îşi caută tinereţea la izvoarele timpului, apoi pier şi ajung în marea cea mare…
*
Între fericirea pierdută şi fericirea regăsită e adeseori distanţă de-o amintire.
*
Arta
*
Arta este modul de convieţuire reciproc avantajos între partea umană a unui creator şi partea sa divină.
*
Aşteptarea
*
Mulţi aşteaptă peştişorul de aur... dar în acvariul vieţii lor înguste, ei sunt momeli sau peşti răpitori, niciodată alţi peştişori de aur.
*
Ateismul
*
Ateismul – ipocrizia de lux a scepticilor.
*
Atingerea
*
De ce nu te ating? Nu sunt nici mâna stângă, nici mâna dreaptă. Sunt inima cu aripile-ntinse.
*
Nu mi-a fost teamă să cred ca există ceva mai mult decât mine şi tocmai de aceea voi iubi necuprinsul începând cu atingerea ta.
*
Promit, ne vom atinge şi vom clădi iubirea, coloană infinită cu palmele pe cer. Şi vom culege stele, să le simţim zvâcnirea, când inimile noastre nu vor avea reper…
*
Bătrâneţea
*
Până şi Dumnezeu s-a născut bătrân.
*
Băutura
*
Când toţi îţi zic că eşti beat, ţi se spune să te culci. Dar când eşti mai treaz decât toţi ceilalţi, de ce ţi se spune că visezi?
*
Cineva a preschimbat apa în vin, dar ne-mbătăm cu apă chioară…
*
Unii oameni beau pentru a uita de oameni, alţii uită de oameni pentru a bea, eu beau pentru a mă uita pe mine însumi în inima oamenilor.
*
Blestemul
*
Al cui blestem îl purtăm noi oamenii, această simbioză între viaţă şi moarte, această ispită între a şti şi a nu şti, această lume în care dragostea îşi ispăşeşte pedeapsa?
*
Bogăţia
*
Nu raporta fericirea la bani, căci în lumea aceasta ai mai multe şanse să fii sărac decât să fii bogat. Iar bogăţia, ori vine peste tine când e prea târziu, ori când e prea devreme.
*
Cartea
*
Oamenii caută în cărţi alinarea durerii care le-a stins glasul şi le-a prefăcut inima în cenuşă.
*
De la prietenii de băutură poţi învăţa doar cum să devii expert în vicii. Fă-ţi din carte cel mai bun profesor şi, din omul pe care-l iubeşti, cel mai bun confident.
*
Dacă ai citit o singură carte şi crezi tot ce scrie în ea, eşti mai prost decât erai înainte. Dacă ai citit mai multe cărţi şi crezi tot ce scrie în ele, eşti mai nebun decât erai înainte.
*
Cartea unui poet este ca lacul unui munte de om cu izvor de inspiraţie. Câţiva cititori pescuiesc sensuri şi metafore pentru cina cea de taină cu sufletul lor, câţiva se scaldă, revigorându-se, iar cei mai mulţi merg pe marginea lacului, mulţumindu-se cu imaginea şi mirosul proaspăt al coperţilor.
*
Oamenii care conduc lumea nu au niciun interes să-i facă pe proşti să citească. În cel mai fericit caz, le vor vinde cărţile care îi prostesc şi mai mult. Tocmai de aceea, o carte bună e atât de puţin mediatizată şi atât de greu de găsit...
*
De ce este nevoie de cărţi? Pentru că prostia se autoconservă în faţa televizoarelor, monitoarelor, tabletelor şi telefoanelor „inteligente”.
*
Oriunde deschid cartea, e-o inimă ce bate…
*
Călătoria
*
Sufletul călătoreşte spre inima oamenilor, trupul călătoreşte spre inima pământului.
*
Celebritatea
*
Am un avantaj în faţa celebrităţii. Sunt încă viu, mi-au murit doar cuvintele.
*
Certitudinea
*
Celei mai de temut dintre certitudini i se opune cea mai frumoasă şi dorită incertitudine.
*
Clopotul
*
Clopotele n-au niciodată nevoie să fie trase de limbă.
*
Coincidenţa
*
Coincidenţa – destinul văzut prin ochii celorlalţi.
*
Adesea suntem împinşi de la spate de vraja coincidenţei, fără să credem că poate fi doar o iluzie a destinului care ne joacă feste din pricina vulnerabilităţii noastre sentimentale.
*
Computerul
*
Tastatura denaturează istoria însângerată a condeiului şi a foii de hârtie. Scriitorul păşeşte pe un drum al Golgotei pavat de o sută şi ceva de taste.
*
Conştiinţa
*
Lumea se depreciază constant, iar cei care se zbat să transmită mesaje pentru trezirea conştiinţei se apropie de oameni la o distanţă optimă de înţelegere şi ajung ca tablele din jocul de Darts.
*
Copilăria
*
Trenul copilăriei trece şi nu opreşte decât la vămile cerului...
*
Numai copilăria îţi poate oferi fericirea de-a gata.
*
Lasă-l pe copil să se joace afară, să guste din libertate. Mai târziu, anii îl vor închide într-o cetate din care va trimite solie, un gând ambalat într-o poezie, către hotarele timpului, către copilărie...
*
Creaţia
*
Poţi fi superior în lumea în care te naşti, zeu eşti numai în lumea pe care o creezi singur.
*
Nu există drog mai puternic decât creaţia, sentimentul acela când pluteşti şi lumea întreagă este la picioarele tale…
*
Credinţa
*
Credinţa şlefuieşte miracole.
*
Crucea
*
Crucile – pansamentele de pe faţa pământului.
*
Oricare dintre minunile lumii ar trebui să pălească în faţa crucii muritorului de rând. Dar cine are timp să plângă la fiecare cruce?
*
Cunoaşterea
*
Fructele din pomul cunoaşterii mai au şi viermi. De aceea este mai bine să fii prudent decât să fii lacom.
*
Ceea ce învăţăm nu ne apără de ceea ce nu înţelegem.
*
Când cineva spune că după atâţia ani n-a ajuns să te cunoască, ia-o ca pe un compliment. Tot ce cunoaştem capătă aspectul obişnuinţei.
*
Ştim prea puţin pentru a fi zei şi prea mult pentru a fi oameni.
*
Curcubeul
*
Azi, curcubeul a fost ucis de zeul smog.
*
Între pământ şi cer, destinul nostru – curcubeul.
*
Curcubeul – brâul lui Dumnezeu ce strânge suflete între lumină şi întuneric.
*
Cuvântul
*
Cu cât cobori mai adânc în inima omului, cu atât ţi se astâmpără setea de cuvinte.
*
Cuvintele – decoraţiile obţinute în războaiele minţii.
*
Există cuvântul în faţa căruia oamenii mor. Dar ce cuvânt e acela şi cât îşi doresc unii oameni să-l ştie?
*
Când crezi c-ai ajuns pe piscul cuvintelor, priveşte sus către stele.
*
Cel care îşi face casă în mijlocul cuvintelor va avea întotdeauna pereţi de trainice vise.
*
De unde veniţi voi, cuvintelor, din ce masonerie a nopţii, din ce magie albă a zăpezilor veşnice?
*
Oare de ce cuvintele, oricâte-ar fi, nu ajung niciodată să exprime tăcerile şi privirile în faţa cărora ne dezbrăcăm uneori de complexe?
*
Fiecare cuvânt este scheletul unui gând subnutrit ce nu mai încape în sarcofagul umbros al unei minţi prea înguste.
*
Închide ochii, renunţă la cuvinte, urcă-te în corabia amintirilor ca Noe în arca sa, şi lasă-te dus de curenţii universului tău interior…
*
Sunt doar o treaptă pe care tu păşeşti graţios – un cuvânt.
*
Spune-mi, cu ce cuvinte să te satur de cuvinte?
*
Cuvintele trec prin sângele meu, vin la sufletul meu să se-mbogăţească de sensuri, iar eu, lacom, le-nchid printre vintre, visând nemurirea.
*
Cu fiecare cuvânt mi se scurge o picătură de viaţă.
*
Câte cuvinte am sărutat până la glezna unei metafore...!
*
Cuvintele se mişcă pe braţul unei spirale cu centrul în inimă.
*
Cuvintele umblă cu ferocitate prin lume, scăpate din lesa divinei tragedii.
*
Numai cine cunoaşte singurătatea va stăpâni cuvântul.
*
Tăcerea accentuează profilul unui cuvânt.
*
Ecoul ultimului cuvânt e dur, mai dur decât cuvântul în sine.
*
Cuvintele – păsările negre căzute în dizgraţia cerului gurii.
*
Mi-am rugat lacrimile să mai stingă durerea, mi-am rugat amintirile să mă lase să uit... şi s-a făcut linişte, atât de linişte încât au venit la mine toate cuvintele ce căutau în inimă locul de veci...
*
Şi cad la patul lui Procust şi scriu, îmbătrânind în carnalul sicriu, fără ca sângele meu să-l ungă la suflet pe Dumnezeu. Şi între cer şi pământ mă doare pierderea fiecărui cuvânt...
*
Cuvântul – cerşetorul din regatul speranţei.
*
Cuvintele – bicele întunericului care-i furios pe gândurile nărăvaşe.
*
Cu mâinile tale poţi construi un mic paradis, cu dragostea ta îl poţi umple cu oameni. Dar ca să nu devină totul un haos, ai nevoie de cuvinte înţelepte.
*
Nu fi trist, pune-ţi o dorinţă. Cuvântul tău e curcubeul care apare pe cerul gurii, după o ploaie de lacrimi.
*
Dumnezeu este arhitectul bolţii mele palatine, dar mi-a lăsat cuvintele să decorez teatrul acestei vieţi.
*
Adevăratul pictor al cuvintelor este acela care îşi face autoportretul cu ochii închişi pe pânza imaculată a sufletului.
*
Sunt cuvinte care, chiar dacă au fost scrise pe nisip, durează mai mult decât cele care au fost scrijelite pe stâncă.
*
Tot ce văd, tot ce ating… sunt cuvinte pline de viaţă.
*
Deliciul
*
Orice deliciu este şi supliciu.
*
Delirul
*
Delirul existenţei mele nu se regăseşte nici pe lista lui Dumnezeu şi nici pe cea a diavolului. Sunt condamnat la purgatoriu într-un alt spaţiu, într-un alt timp imortal.
*
Delirul meu cu tremurături de gânduri – sindromul nemuririi.
*
Depresia
*
Din depresie-n depresie, o să-i faci morţii impresie...
*
Despărţirea
*
Orice despărţire este o bătălie pierdută pe frontul nevăzut al destinului.
*
Destinul
*
Trilogia destinului – aceleaşi instrucţiuni de folosire a semenilor pe post de cobai: hrăneşte, creşte, ucide.
*
Nimic nu e scris cu fierul roşu pe pielea destinului.
*
Destinul – creionul ascuţit înfipt drept în inimă.
*
Destinul meu este o clipă eternă de dimineaţă suspendată între şoaptele inimii.
*
Să mă lovească soarta, să o lovesc şi eu.
*
Destin, suferinţă adâncă, mă legeni pe braţe, părinte, şi-adorm în suflet de stâncă printre atâtea cuvinte...
*
Chiar dacă naufragiezi sentimental, nu trebuie să te îneci în oceanul propriilor lacrimi. Destinul favorabil înfloreşte şi pe ţărmurile îndepărtate ale speranţei. Sufletul tău, o pală de vânt, te va purta acolo...
*
Discreţia
*
Discreţia este adeseori o invitaţie către spectaculozitate.
*
Distanţa
*
Distanţa dintre iubire şi oameni se măsoară cu linia vieţii.
*
La mijlocul distanţei dintre noi se află o închinăciune.
*
Dorinţa
*
Dorinţele – voracele creaturi ale fluviului Sânge.
*
N-am nici o idee despre dorinţa asta care şerpuieşte spre tine, lepădându-şi cămaşa...
*
Sunt cel mai mare necredincios de pe pământul acesta care m-a învăţat să te doresc cu toată fiinţa, lepădându-mă de toate păcatele trupeşti între îmbrăţişările tale nelumeşti.
*
Deseori, dorinţa noastră de a fi acceptaţi de ceilalţi este mai mare decât dorinţa de a face lucruri importante şi originale. Şi cum nu avem cu ce să-i surprindem pe ceilalţi, ajungem să ţinem discursuri patetice, condamnându-i pe aceia care nu apreciază sinceritatea şi conversaţiile despre starea vremii...
*
Dragostea
*
Cred în mari iubiri, nu în mari amăgiri.
*
Uneori, dragostea te loveşte ca un bumerang în moalele capului, exact atunci când speri să prinzi pasărea-n zbor.
*
Iubirea – hoaţa care ne buzunăreşte mereu şi mereu.
*
Iubirea – situaţia fără ieşire din coma profundă numită viaţă.
*
Prefer oamenii care ştiu ce vor în dragoste. Un "mda" valorează cât o mie şi una de nopţi de suspiciuni...
*
Dragostea seamănă câteodată cu o fiară care stă toată viaţa la pândă şi te ucide atunci când iubeşti cel mai tare.
*
Dragostea levitează într-un univers imaginar în care suntem totul şi nimic.
*
Te voi iubi prin lipsa mea, prin neatingerile mele, prin tăcerea mea, prin tot ce este incomensurabil.
*
Dragostea este o intersecţie cu sens giratoriu. Te-nvârţi în jurul aceleiaşi inimi până rămâi fără lacrimi.
*
În loc să umplem spaţiul înconjurător cu propria noastră concepţie despre viaţă, mai bine umplem golul din noi cu iubire.
*
Dragostea nu are nevoie de cuvinte însă cuvintele au întotdeauna nevoie de dragoste.
*
Dacă aş putea să te ascund în palmă sau într-un buzunar la piept, n-aş mai rămâne niciodată corigent la capitolul dragoste.
*
Iubirea – fărădelegea comisă pentru a da un sens concret despărţirii.
*
Iubirea – şirul infinit de întrebări pe care facem echilibristica vieţii.
*
Merg cu haina descheiată, nu mai încap în mine de atâta dragoste.
*
Te voi iubi în fiecare minut câte o zi, până când toţi anii se vor umple de preistorii.
*
Dragostea nu are nevoie de spini. Să lăsăm sângele să ne ude la rădăcini, în fiecare dimineaţă să înflorească un zâmbet.
*
Îmi fumez sângele cu degete fără filtru, mă droghez cu dragostea mea bolnavă de cancer.
*
Iubirea nu face cursuri de dans.
*
Dragostea doarme înăuntrul nostru ca o femeie bătrână îmbrăcată în negru.
*
Mă-ntreb: de ce nu alegem o carieră în dragoste?
*
Iubim fără să ştim ce-i iubirea şi când ştim nu mai reuşim să iubim.
*
Să lăsăm dragostea să ne fie oracol.
*
Iubirea este măsurată cu precizie de liniştea absenţei.
*
Alchimia iubirii – lacrimile şi cuvintele.
*
Iubirile – oazele de singurătate din vacarmul durerii.
*
Dragostea – podul de flori dintre inimi.
*
Dragostea – unicul perpetuum-mobile.
*
Dragostea – ghilotina cu aripi.
*
Ceva din mine caută ceva din tine. Bine că există iubirea.
*
Dragostea – focul mocnit pe care aruncăm din când în când câte o speranţă… ca pe un lemn putred.
*
Dragostea – fata morgana din deşertăciunea carnală.
*
În faţa dragostei… până şi cerul cade în genunchi.
*
Dragostea, ca şi adevărul, rămâne mereu pe fundul paharului.
*
Iubirea – miracolul ce trece dintr-un trup într-altul, rememorând infinitul.
*
Jungherul acela sălbatic numit dragoste, odată intrat în inimă, nu mai iese decât cu maşina de găurit visuri.
*
Orice iubire începe în cheia sol.
*
Dragostea se reciclează, sufletul se vinde, păcatele se cumpără...
*
Dragostea nihiliştilor – trăiesc cu convingeri şi se culcă cu temeri.
*
Dragostea – cordonul ombilical dintre fiinţă şi suflet.
*
Am trăit trei vieţi cât trei strângeri de pleoape pentru a ajunge să mă îndrăgostesc de tine la prima vedere.
*
Concursuri de Miss sau concursuri de câini, dragostea este aceeaşi. Oamenii au transformat-o într-un animal de lux care răspunde doar la comanda: culcat!
*
Iubirea apare când Dumnezeu se priveşte cu două chipuri în aceeaşi oglindă.
*
Care ar trebui să fie ambiţia unui îndrăgostit? Să renunţe la sine până se regăseşte complet în celălalt.
*
Oricât de bun ai fi, oricât de mult ai oferi, oricât de bine ai face lucrurile, depinde cine face diferenţa, depinde cine te iubeşte.
*
O vorbă înţeleaptă spune că peştele de la cap se împute. Completez: şi iubirea la fel...
*
Iubirea – sacul fără fund în care ne aruncăm speranţele, ca pe nişte haine murdare.
*
Îmi place să trăiesc acele zile în care prima propoziţie cu care ies afară din casă durează până seara şi se limitează la două cuvinte: te iubesc!
*
Ştii, oamenii visează adesea să călătorească printre stele şi să-şi găsească acolo iubirea. Numai tu eşti norocoasa la care universul a venit în persoană şi ţi-a pus o galaxie la ureche...
*
Dragostea – epuizarea cărnii prin lăcomia tandră a sufletului.
*
Dragostea mi-a crescut în călcâi, o aripă ce mă săgeată la fiecare pas.
*
Ce mă ţine în viaţă este iubirea neînţeleasă, râzând cu poftă de noi. I-am dat iubirii tot ce aveam, ca pe o ultimă şansă...
*
Vom face dragoste în rime îmbrăţişate, încrucişate, până când toate nopţile vor fi albe...
*
Te voi iubi dincolo de alfa si omega, o megaiubire bântuită de cămile ce n-au reuşit niciodată să treacă prin urechile acului...
*
Sunt prisăcarul iubirilor din altă galaxie.
*
Când o să fiu mare, vreau să compun berze. Aşa mi-a spus tata să iubesc...
*
Dragostea – oceanul fără ţărm.
*
Chiar şi două inimi de piatră pot produce, prin ciocnire, scânteia dragostei.
*
Când te iubesc… în fiinţa ta mai încape o inimă, în gândul meu mai încape mister.
*
De unde vin? E firesc: De pe planeta Pământ. Nu ştii ce limbă vorbesc? Eu prin iubire cuvânt…
*
Când iubirea trece de orice obstacol, ecoul ei tandru vine direct de la buzele infinitului.
*
Dragostea persistă în tăcere, transmite reverberaţii de durere.
*
Iubirea este râul de fluturi din care beau toţi oamenii însetaţi de zbor.
*
Iubirea, dacă trece prin stomac, e o franzelă caldă, dacă trece prin faţa ochilor… este „cedează trecerea”.
*
Dragostea ne învaţă mereu să facem dragoste, dar până la dragoste sunt atâtea lecţii despre comunicare... Cine sare peste aceste lecţii, nu va ajunge expert în dragoste, ci în disimulări şi himere, iar omul pe care a pretins cândva că l-a iubit va deveni un simplu accesoriu al vanităţii.
*
Iubirea este un time-out prin care încercăm să ducem meciul vieţii în prelungiri infinite.
*
Iubirea îşi găseşte naivitatea pretutindeni.
*
Când iubeşti, îţi strângi speranţele în cămăruţele inimii. Când nu eşti iubit, îţi strângi tristeţea în podul palmelor.
*
Dragostea este un glonte cu parfum de flori nemuritoare.
*
Dragostea este precum filmul dintr-un cinematograf. Nimeni nu-l vizionează fără să-l plătească, nimeni nu iese din cinematograf fără o părere de rău.
*
Iubirea este precum puiul de pasăre care părăseşte cuibul inimii, încercând să zboare peste orice prăpastie cu aripile imaginare ale sufletului.
*
De multe ori, iubirea este iluzia unei flori căreia i-am smuls toate petalele, cu propriile noastre gânduri negative, când ea, de fapt, nici măcar nu îmbobocise.
*
Orice motor are nevoie de un sistem de răcire cu lichid sau cu aer. Aşa cum şi iubirea are nevoie de lacrimi sau de aerul proaspăt al unei clipe de singurătate.
*
Iubirea unor oameni îţi permite să faci şi autostopul, dar pentru distanţe lungi e bine să ai propriul tău mijloc de locomoţie, alimentat de sentimente curate şi idealuri măreţe.
*
Nu râdeţi de cei care se bâlbâie atunci când iubesc. Aşa învaţă ei noul alfabet al renaşterii prin iubire.
*
Mormintele iubirilor pe care le păstrăm în suflet nu au nevoie de cruci, ci de catedrale de lumină.
*
Războiul modern a transformat calul de lemn în cal virtual. Şi dragostea se transformă, începe să poarte ochelari holografici.
*
Dreptatea
*
Cei care au mereu dreptate sfârşesc prin a avea cei mai mulţi duşmani. De aceea este bine să le dai dreptate şi altora...
*
Dualitatea
*
În fiecare om se află un David şi un Goliat. David învinge când capătă curaj şi ocheşte punctul sensibil al lui Goliat. Goliat învinge când îl intimidează pe David şi îl constrânge să arunce cu pietre în ceilalţi oameni din jur.
*
Dumnezeu
*
Uneori îmi trec prin cap gânduri furioase ca nişte armate de fulgere. Poate că Dumnezeu încearcă să comunice cu mine, iar eu, ca un insomniac, număr secundele dintre lumina pe care n-o ating şi glasul pe care nu-l înţeleg.
*
Gloria este inerţia clipei în eternitate. Iubirea este inerţia eternităţii într-o clipă. Cunoscându-le pe amândouă, prefer magia lui Dumnezeu...
*
Şi chiar dacă vei fi rănit, să accepţi durerea ca pe un dar divin. Pentru că acolo unde nu iubeşte omul iubeşte Dumnezeu şi, dacă nu renunţi niciodată la iubire, nici Dumnezeu nu renunţă la tine şi îţi va da într-un final ceea ce meriţi.
*
Tot ce este materie poartă amprenta lui Dumnezeu. Iubind materia în esenţa ei, putem accede la divinitatea ei.
*
ADN-ul lui Dumnezeu este compus din spiralele galaxiilor.
*
Dacă la început a fost cuvântul, pot spune că Dumnezeu a fost poet şi a creat universul aşa cum şi eu am creat poezia mea.
*
Când eram mic voiam să mă fac Dumnezeu, dar nu bănuiam cât de greu este să rămâi Om atunci când eşti singur.
*
Când eşti înconjurat de străini, Dumnezeu este mai aproape de tine.
*
Dumnezeu ne-a dat la fiecare atâta minte câtă putem duce.
*
Dumnezeu are mireasmă de cetini de brad.
*
Dumnezeu, prin nemişcarea sa, spune totul.
*
Dumnezeu nu-şi trage niciodată sufletul, îl oferă necontenit.
*
Dumnezeu scrie cu pană de înger.
*
Dumnezeu – prisăcarul stelelor.
*
Dumnezeul meu este vântul, mama mea este marea... şi scoicile, da, scoicile, devoratoare de gânduri pe falezele timpului...
*
Dumnezeu locuieşte la ultimul etaj… într-un cer fără scări.
*
Dumnezeu nu tace niciodată, se face că plouă…
*
Azi, pe fruntea mea, pianotează Dumnezeu.
*
Dumnezeu – ceasul deşteptător care ne trezeşte, prin revelaţie, din somnul letargic al existenţei.
*
Prefer să rămân toiagul tău, Doamne, pe care să-ţi sprijini sufletul, şi să mă doară dragostea ta decât să mă dărâme cuvinte de dragul cuvintelor...
*
Suntem asfixiaţi cu zădărnicie şi necunoaştere. Aş vrea să vină Dumnezeu să ne facă respiraţie gură la gură...
*
Prin subteranele minţii, Dumnezeu se balansează pe un hamac plin de stele.
*
Dumnezeu răspunde la orice întrebare, dar cine acceptă tăcerea ca fiind cel mai folositor răspuns?
*
Stăteam şi mă întrebam deunăzi care ar fi dorinţa mea cea mai mare pe care nici măcar Dumnezeu n-ar avea puterea să mi-o îndeplinească. Şi atunci m-a trăsnit un gând ce părea curată blasfemie: să-i iau locul marelui creator! Eram sigur că nu va renunţa niciodată la poziţia lui supremă în faţa unui biet muritor! Dar, analizând şi mai bine situaţia, mi-am dat seama că şi pe asta o înfăptuieşte de fiecare dată când venim pe lume sau murim. Dumnezeu face schimb de locuri cu oamenii şi oamenii fac schimb de locuri cu Dumnezeu.
*
Tot ce-i adânc până-n suflet este resimţit şi de Dumnezeu: durerea, dragostea, chiar şi abisul din noi.
*
Farmecul trist al vieţii: adevărul este foarte bine ascuns. Crede şi nu cerceta elimină şi farmecul şi tristeţea. Tocmai de aceea cred într-un Dumnezeu al căutării până la moarte, îmbătându-mă cu revelaţii în crâşmele raţionamentului comun.
*
Respect religia în care m-am născut, dar nu mă las uşor convins. Îmi place să-l provoc pe Dumnezeu cu întrebări indiscrete, ca mai apoi să fiu persecutat cu miracole.
*
Încerc să-l influenţez pe Dumnezeu cu sentimente pure. Acum flirtez cu rugăciuni, iar la judecata de apoi sper să îmbine utilul experienţei mele de viaţă cu plăcutul sufletului meu revigorat.
*
Cum putem lupta împotriva zeilor, când în fiecare palmă se ridică un templu al rugăciunii eterne?
*
Dumnezeu este sus, atât de sus încât cei care încearcă să-l găsească prin puterea minţii vor fi striviţi de avalanşa propriilor gânduri.
*
Dumnezeu ne este martor atât în dialogul cu ceilalţi, cât şi în dialogul cu noi înşine. Însă, de cele mai multe ori, în dialogul cu ceilalţi îl folosim pe Dumnezeu ca simplu pretext, iar în dialogul cu noi înşine îl folosim doar pentru a decora interiorul fricii noastre cea de toate zilele.
*
Nu poţi să ajungi la Dumnezeu prin simpla privire a cerului. Şi nici prin simpla închidere a ochilor.
*
Când Dumnezeu a făcut lumea, cu un ochi plângea, iar cu celălalt râdea. Plângea ştiind cât vom suferi, râdea ştiind că îi vom ţine totuşi de urât.
*
Dumnezeu îşi permite luxul de a da tuturor oamenilor autografe cu raze de soare. Când vine noaptea, stelele îi scriu şi îi rescriu biografia pe paginile infinite ale cerului.
*
Dumnezeu stropeşte pânza dimineţii cu rouă. Este divina lui semnătură.
*
Durerea
*
Durerea – investiţia cea mai de preţ din buzunarele întâmplărilor zilnice.
*
Ceea ce nu mă ucide mă face sclavul durerii.
*
Ne doare absenţa a ceea ce suntem.
*
Durerea trece ca plugul prin carne, răscolind amintirile.
*
Nu e durere mai mare ca naşterea…, să mergi pe drumul pierzaniei cu martori le fiece pas.
*
Singuri ne ridicăm durerile treaptă cu treaptă, atât de sus, şi de ce? Zborul este al păsărilor şi fericirea a celor care uită...
*
De dureri nu ne plictisim niciodată. Ele ne sunt şi blestemul, ele ne sunt şi salvarea...
*
Dintre toţi dascălii, durerea este cea mai darnică: dă meditaţii gratuite pentru toţi cei care trec prin examenele necunoscute ale vieţii.
*
Asist, prin propria-mi durere, la debutul unui artist macabru. Durerea este pseudonimul morţii.
*
Mulţi oameni ar vrea ca în schimbul durerilor care îi chinuiesc zi de zi, să obţină ceea ce cred că i-ar face mai fericiţi. Dar pentru că nimeni nu dă doi bani pe acele dureri, ajung să-şi vândă sufletul pentru nişte lucruri care, în scurt timp, îi vor chinui şi mai tare.
*
Durerea priveşte în jos. În Cer durerile niciodată n-ajung…
*
Echilibrul
*
Chiar şi diferiţi, suntem degetele aceleiaşi palme ce ţine planeta într-un echilibru perfect, cosmic şi spiritual.
*
Ecoul
*
Îmi este frică să te strig, ecoul mi-a ştirbit de-atâtea ori imaginaţia…
*
Te pierd printre ecouri rupte de cadenţă, diforme gânduri exorcizând tăcerea.
*
Ecoul – biletul dus-întors către paradisul pierdut.
*
Efemerul
*
Mereu trecem pe lângă noi înşine, ocolindu-ne umbrele, ocolindu-ne sufletele, apoi ne admirăm efemerul în oglinzi statice.
*
Oare pot măsura efemerul cu pumnii strânşi clepsidră între cer şi pământ?
*
Ego-ul
*
Nu este o problemă să înfrângi ego-ul, ci unde îi îngropi cadavrul.
*
Cea mai bună reţetă pentru egoism: singurătatea şi suferinţa fizică. Din păcate... egoiştii vor să se vindece numai cu reţete compensate.
*
Am renunţat la mărginitul Eu, nemărginindu-mă-n tine...
*
Eul – sâmburele de Dumnez-Eu al poeziei.
*
Enigma
*
Enigma – corabia care se scufundă în lacrima infinitului.
*
Exemplul
*
Trăim într-o epocă în care iniţiativa şi exemplul personal trebuie să ia locul marii discreţii şi gloriei postume.
*
Femeia
*
Descopeream femeia şi, pe măsură ce înaintam, mă rătăceam în sălbăticia ei.
*
După ce iubeşti femeia, priveşte-o cum doarme în locul acela numai al ei. Ascultă ce amintirile-ţi spun, nu încerca şi visurile să i le iei.
*
Spune-i unei femei ce vrea să audă şi toată iubirea ei se va transforma în tăcere.
*
Pe fiecare femeie flutură un steag al escaladei umane.
*
Femeia este frumoasă fără să-i ceri şi fără să speri.
*
Unii preferă să vegeteze în corpul femeii până prind rădăcini.
*
În fiecare femeie se află ascunsă o civilizaţie.
*
Dacă ţi-este scris să mori înaintea femeii, să o rogi să nu se oprească la cumpărături de haine pe ultimul drum. Rişti să pierzi şi Judecata de Apoi...
*
I-am închinat atâtea poeme femeii încât i-am făcut cerdac la moara cu visuri…
*
Nu putem privi niciodată în universul interior al unei femei, acolo unde iubirea se joacă mereu de-a v-aţi ascunselea.
*
Îmi lipseşte înveşnicirea unei femei: culcat la pământ, cu braţele-ntinse, să mă predau ochilor ei...
*
Odată l-am rugat pe Dumnezeu să-mi dea o femeie şi el mi-a dat o palmă peste ceafă. Aşa am înţeles că bătaia şi femeia sunt rupte din rai.
*
Cu cât priveşti mai mult ochii unei femei, cu atât îţi dai seama ce imensitate are oceanul secretelor…
*
Universul conspiră pentru reuşita unei femei atunci când ea găseşte puterea de a zâmbi, indiferent cât de grea este situaţia prin care trece...
*
Ca să ajungi la inima femeii, nu ai nevoie de harta trupului ei, ci de harta viselor pe care să le împlineşti împreună cu ea.
*
Fericirea
*
Fericirea este doar un cobai pe care experimentăm clickuri.
*
Dintre toate minunile Pământului, am ales viciile pentru a ne face fericiţi.
*
Fericirea – gaura cheii prin care tragi cu ochiul la ceea ce numai visul poate atinge.
*
Ce mă face fericit? Faptul că-mi duc singur crucea la fel cum şi melcul îşi duce cochilia în drum spre marea abandonare?
*
Câteodată mă rog la Dumnezeu să primesc un e-mail cu locurile în care pot descoperi Fericirea.
*
Fericirea – lacrima prohibită de zei.
*
Singurul defect al fericirii este că nu apare niciodată atunci când o căutăm...
*
Unii oameni sunt atât de plictisiţi de propria lor fericire, încât o doresc pe-a altora.
*
Degeaba deţinem cheile fericirii dacă ne închidem în noi înşine.
*
Când se va rupe apa născătoarei mele de poezie, singurătatea, atunci voi fi cu adevărat fericit.
*
Fericirea se poate născoci şi dintr-o bătaie de palme.
*
Fericirea, paradisul, sunt în pântecul matern.
*
Preţuieşte-i pe cei care au cunoscut fericirea şi o pot împărţi cu tine, nu pe cei care sunt dependenţi de fericirea ta!
*
Fericirea – lacrima ce încă n-a atins pământul.
*
Şi sper c-o să petrecem de-a pururi fericirea, din şoapte şi săruturi mereu ea va-nflori, şi-o să te mirui tandru şi-agale cu privirea, scăldată-n curcubeie şi lacrimi albăstrii....
*
Fericirea este un destin cu mai multe butoane. Ce vrei să fii, unde vrei să ajungi şi cât de repede. Însă n-avem atâtea degete şi nici atâta răbdare. Alegem ceea ce ni se pare mai simplu, mai pe înţelesul nostru, mai practic...
*
Fericirea ţine cât luciul pantofilor. Este lustruită de suflet în fiecare dimineaţă, dar n-apucă să facă doi paşi fără să se murdărească.
*
Salba fericirii – firul durerii şi amintirile preţioaselor bucurii.
*
Fericirea poate fi înduioşată chiar şi de zâmbetul ipocritului, dar fără să fie cucerită. Adevăraţii cuceritori ai fericirii sunt stăpânii celor patru virtuţi: curajul, justeţea, prudenţa şi temperanţa.
*
Fericirea a intrat la regim – suflet fără lacrimi, condimentat cu picanterii.
*
Cine nu-şi asumă consecinţele păcatului originar ajunge corigent la fericire.
*
Fericirea este biletul compostat în copilărie cu care încercăm să păcălim viitorul.
*
Pe drumul către fericire, ne fericim cu porţii mici de amăgire.
*
Fericirea este locul de joacă pentru sufletele neprihănite, pe atlasul unei lumi care stă cu degetul deasupra butonului de autodistrugere.
*
Fericirea nu este nici albă, nici neagră. Este multicoloră, asemenea curcubeului, şi durează la fel de puţin.
*
Fericirea înseamnă să oferi un dar, să primeşti un dar, fără ca acel "dar" să fie o conjuncţie.
*
Fericirea din viaţa extrauterină este inerţia fericirii pe care o trăim în pântecul mamei. Din păcate, de cele mai multe ori, fericirea noastră se estompează prea repede, fiind supusă acţiunii unor forţe exterioare pe care ne chinuim inutil să le înţelegem.
*
Fericirea a devenit un lanţ de servere prin care orbecăim ca nişte somnambuli ai vieţii reale.
*
Pe toate potecile gândului îmi caut neţărmurita fericire.
*
Filozofia
*
Filozofia – osul după care aleargă toţi câinii istoriei.
*
Filozofia chibritului: Viaţa unui băţ de chibrit constă în arderea lui, când îşi dă flacăra unei ţigări cu sufletul risipit în cercuri.
*
Flirtul
*
Flirtul – glonţul orb al pasiunii fără frontiere.
*
Frica
*
Suntem dovada vie a nemuririi, dar şi dovada vie a unei frici care ne împiedică să trăim nemurirea prin cel mai frumos sentiment: iubirea. Aşadar, ne trăim doar viaţa asta scurtă, acordând valoare inestimabilă lucrurilor care ne-au amăgit în cel mai paradoxal mod posibil.
*
Frumuseţea
*
Este foarte uşor să scrii manifestându-ţi repulsia faţă de urât. Este mult mai greu să te concentrezi asupra frumuseţii subtile din interiorul urâtului, s-o scoţi la iveală şi s-o amplifici.
*
Genialitatea
*
Geniile – sufletele care au atins marginea universului.
*
Nu vei fi genial învăţând cuvintele unui geniu, ci aplicându-le în viaţa de zi cu zi.
*
Găseşte-ţi propria cale, lângă un geniu te poate molipsi doar dramul lui de nebunie.
*
Geniul – scânteia desprinsă din lumina raţiunii cosmice.
*
Gândul
*
Mă agăţ de un gând ca de un colac de salvare, atunci când creşte apa tuturor suferinţelor şi cerul are culoarea înecului.
*
Şi cărui zeu să mă-nchin dacă nu celui ce cade în fiecare zi cu obrajii în palme, aşteptând apocalipsa gândurilor?
*
Gândurile mele – circumferinţa unui trunchi de copac, despletindu-şi seva într-o coroană de vise...
*
Mă aşez la fereastra singurului tren: gândul-expres.
*
Eu sunt monarhia absolută a gândurilor mele.
*
Gândul – parapanta peste vidul din oameni.
*
Bisturiul gândului bun poate îndepărta mereu ipocrizia din noi.
*
Ce bine ar fi dacă în cafeaua amară a dimineţii, oamenii ar înmuia şi lascivitatea gândurilor cu care pleacă la drum în fiecare zi. Ce fericită purgaţie!
*
Ce paradox! Nu ne cunoaştem nici propria minte şi vrem să ştim ce gândesc ceilalţi.
*
Prin gând suntem stăpânii tuturor aspiraţiilor noastre. Într-o existenţă perfectă ar trebui să înfăptuim totul prin gând, chiar şi universul în care vrem să trăim...
*
Gândul – ofranda adusă uitării.
*
Dacă gândul ar fi ghilotină… am fi o lume de decapitaţi.
*
Degeaba le oferim oamenilor gândurile noastre ca şi cum le-am oferi flori. Suferinţa lor e mereu carnivoră…
*
Gândurile sunt epistole către abisul care s-a prăbuşit din eternitate în noi.
*
Gândul e ca un câine flămând. Îi dai cuvinte şi latră la străini.
*
Dacă gândurile noastre ar ţine loc rugăciunilor, în biserici ar fi bineveniţi doar copiii.
*
Te mângâi cu un gând fugar.
*
Să te agăţi de un gând ca de un colac de salvare…
*
Gloria
*
Gloria este o floare care ne orbeşte prin frumuseţea ei şi, chiar dacă miroase puternic a moarte, continuăm să o îngrijim.
*
Greşeala
*
Dacă greşeşti, îţi prelungeşti viaţa cu o părere de rău.
*
Iertarea
*
Iertarea – preludiul infinităţii în doi.
*
Iisus
*
Pe tine, Iisuse, nu te-am întrebat niciodată: ce grupă sanguină ai? Eu cred, Iisuse, că tu ai grupa zero infinit...
*
Iisus – poetul de tranziţie de la pământ la cer şi de la cer la pământ.
*
Dacă aş călători în trecut, aş vrea să fiu contemporan cu Iisus. Dacă aş călători în viitor, aş vrea să fiu contemporan tot cu Iisus…
*
Iisus a construit paradisul din pietrele pe care alţii le-au aruncat în el. Iar noi am făcut din paradis o ruină…
*
Iisus a luat cu el toată greutatea păcatelor lumii şi a urcat pe dealul Golgotei, astfel încât noi să putem urca mai uşor pe versantul abrupt al inimii.
*
Iluzia
*
Ne căţărăm pe vârfuri de iluzii, păşim pe trepte de noroi...
*
Totul e iluzie, depinde cine o creează.
*
Trăiesc printre iluzii, îmbrăţişând ecouri…
*
Şi dintr-un sâmbure de lumină poate încolţi iluzia.
*
Imaginaţia
*
Imaginaţia – forţa minţii şi a sufletului prin care putem construi noi miracole ce au la bază iubirea şi arhetipul creaţiei divine.
*
Dacă te loveşti de un zid, îţi prelungeşti viaţa imaginându-ţi o uşă, imaginându-ţi un zbor.
*
Pentru a avea imaginaţie, trebuie să fii atras de ceva. Pentru a avea speranţă, trebuie să-ţi fie teamă de ceva.
*
Indiferenţa
*
Câinele, chiar dacă este lovit, îşi iubeşte stăpânul. Omul, chiar dacă este iubit, îl ignoră pe Dumnezeu.
*
Pe cel care cade de nenumărate ori şi se ridică întotdeauna singur, unii obosesc doar privindu-l.
*
După zeci de secole şi sute de războaie, oamenii încearcă să perfecţioneze o armă mai rece, mai dureroasă şi mai silenţioasă decât cea care l-a răpus pe Hristos: indiferenţa.
*
Indiferenţa este prăpastia de netrecut între oameni. Deasupra prăpastiei, Dumnezeu încercă să le smulgă un zâmbet, dansând cu razele soarelui şi cu norii. Apoi tună, fulgeră şi plânge în toate culorile curcubeului.
*
Infernul
*
Chinezii nu cred în mitologia greacă. Cerber poate păzi liniştit porţile infernului.
*
Facem cu toţii bungee jumping în infern, agăţaţi de cordonul ombilical.
*
Iadul e prăpastia adâncă în care cade sufletul alungat din cuibul inimii.
*
Infinitul
*
Unii mai degrabă învârt lumea pe degete decât să împartă infinitul cu persoana iubită.
*
Linia infinitului începe cu linia palmelor noastre.
*
Inima
*
Inima – aşchia înfiptă în toracele timpului.
*
Inima mea se umple de frumuseţea unor cuvinte la fel cum coşciugul se umple de frumuseţea unui mort.
*
Oare câte bătăi de inimă pot umple nimicul, tăcerea şi tot universul?
*
Inima de stâncă nu încetează niciodată să bată.
*
Să nu-ţi trezeşti păsările din tine. Te vor lăsa fără anotimpuri şi inima ta va rămâne doar un cuib părăsit.
*
Între pământul apelor tale şi cerul gurii tale se naşte o bătaie de inimă.
*
Nu este obositor să asculţi oamenii, dacă începi cu bătăile inimii.
*
Nu ne simţim niciodată acasă, până când nu locuim în inima celuilalt.
*
În trupul meu bat două ceasuri, unul înainte şi unul înapoi, iar inima mea le fixează la aceeaşi moarte exactă.
*
Eu sunt politica inimii mele.
*
Inima îşi face munca silnică în ocnele de sare ale durerilor mele lăuntrice.
*
Inima – pioneza de pe harta lumii.
*
Inima nu bate niciodată ora precisă a îndoielii...
*
Centrul de greutate al oamenilor se află în inima lor.
*
Inima este şi vie şi moartă, pe jumătate înşelată de propriul ecou.
*
Inima – capcana pusă timpului, împiedicându-l să treacă neobservat.
*
În copacul sângelui meu înfloreşte o inimă.
*
Inima – gâtul subţire al clepsidrei de sânge.
*
Inima – sala de aşteptare pentru trenurile iubirii.
*
Inima – pasărea care a migrat din paradisul placentei în infernul cald al cărnii irepetabile.
*
Inima mea este o fântână pentru toate speranţele alungate de seceta plânsului.
*
Avem fiecare o casă roşie cu patru cămăruţe. Una pentru solitudine, una pentru musafirii poftiţi sau nepoftiţi, una pentru tristele sau fericitele ceremonii şi una pentru viermele care ne roade neîncetat.
*
Unii oameni nu văd inimile celorlalţi decât ca pe nişte teritorii bune de colonizat. Le cuceresc, le consumă resursele, le umplu cu deşeuri şi pleacă. Apoi mai au şi pretenţia să fie ascultaţi de la distanţă.
*
Trăim vremuri în care ceasul biologic merge perfect, dar busola inimii e mereu dereglată de creier.
*
Influenţa
*
Câte influenţe are omul în jur, atâtea slăbiciuni are. Influenţele pot distruge tot ce doreşti, tot ce simţi, tot ce eşti, dar mai ales... tot ce iubeşti.
*
Insomnia
*
Sunt insomniacul clipelor de nemurire. Dacă voi închide ochii voi extermina o lume ce mi-a fost dăruită într-un moment de tandreţe divină...
*
Inspiraţia
*
Deseori mă inspir din ceea ce spun oamenii şi spun ceea ce oamenii au nevoie să inspire.
*
Înaintez ca un poet împotriva curentului, căutând sursa inspiraţiei mele.
*
Sunt inspirat, deci exist şi fără să „expir“.
*
Inspiraţia – singura privare de libertate în care poetul poate fi fericit.
*
Te poţi obişnui cu mirosul, cu gustul, cu atingerea, cu auzul, cu privirea, dar cu inspiraţia niciodată. Iar când te părăseşte inspiraţia, simţi că eşti privat de toate simţurile la un loc.
*
Inteligenţa
*
Nu ne dovedim niciodată inteligenţa detestând-o pe-a altora.
*
Falsul deştept îi condamnă adesea pe oamenii care îi par inferiori, din neputinţa de a se ridica la nivelul unui deştept autentic.
*
Internetul
*
Şi dacă serverul pică, mai sunt un poet?
*
M-am născut pe Google. Am deschis ochii şi am privit printr-o fereastră către cealaltă lume căreia probabil trebuia să-i spun Mamă.
*
M-am născut pe Google şi am învăţat să merg cu privirea prin casele oamenilor.
*
Doamne, am primit mesaj de la tine în timp ce mă spovedeam pe hârtie. S-a înfiripat un link între cer şi pământ prin care mă hrăneam, prin care te downloadam poezie.
*
M-am născut pe Google, toată lumea ştie. Şi tot caut, tot caut locul în care să mă spovedesc.
*
Sunt un călugăr cu Net într-un marsupiu de fibră optică.
*
Degeaba ne ţinem de mâini, nu vom avea niciodată priză la public, ci doar la curent; ştim amândoi că adevărata mană cerească este un abonament...
*
Tot ce-a mai rămas între noi este spaţiul aceasta infinit: WorldWideWeb.Vinoacasă.Com
*
M-am născut pe Google şi voi muri în inima lumii…
*
Ipocrizia
*
Unii scriitori au ales să nu dea cu bâta în stupul mediocrităţii, doar pentru a-i gusta mierea. Se comportă ca nişte apicultori grijulii, dar sunt mereu protejaţi de masca ipocriziei.
*
Începutul
*
Aş vrea ca viaţa mea să fie un amalgam de începuturi… reconstruite într-un monument gravat de promisiuni şi de săruturi…
*
Am început cu-nceputul şi am sfârşit în cuprinsul îmbrăţişărilor tale…
*
Înfrângerea
*
Orice înfrângere este consecinţa încrederii oarbe în destin.
*
Îngerul
*
În lumea asta chioară… nu tot ce zboară se numeşte înger.
*
Îngerii n-au coborât de pe arcă, au preferat să rămână un mit.
*
Un înger şomer îmi numără coastele, săbii încovoiate spre sine…
*
Suntem doi îngeri răstigniţi de trandafirii inimilor în mica noastră chilie de sfinţi…
*
Rănile nu le mai număr, îmi port îngerul pe umăr.
*
Din cuvintele mele o să-i făuresc îngerului meu un baston. Chiar dacă el nu m-a învăţat niciodată să zbor, eu o să-l ajut să rămână, ca un adevărat gardian, în picioare.
*
Nu ai nevoie de aripi pentru a fi un înger şi nici de alţi îngeri pentru a-ţi creşte aripi.
*
Dacă oamenii s-ar fi născut cu aripi, ar fi devenit păsări de pradă. În niciun caz îngeri.
*
Din când în când, îngerii din mulţime trebuie să-şi întindă aripile, la fel ca păsările din colivie. Dar, de cele mai multe ori, sunt jumuliţi de vii. Nici genialii arhangheli nu scapă mereu cu toate penele pe ei.
*
Întrebarea
*
Cea mai grea întrebare nu este „cine sunt?” ci „cui aparţin?”. Cărui gând, cărui glas, cărei atingeri, cărui destin…?
*
Singurul lucru pe care-l doresc de la viaţă este să-mi pot pune mereu întrebări, chiar dacă răspunsurile rămân în lumea inexplorabilului.
*
Mereu punem întrebări şi trecem pe lângă răspunsuri care nu vor fi niciodată cuvinte sau fapte.
*
Monolog hamletian rostit pe Facebook, în faţa unei imagini provocatoare: îmi place sau nu-mi place?
*
Şi oamenii slabi de fire îşi pun întrebări, dar sunt întrebări convenabile, care le permit să rămână protejaţi de zidurile unui castel de minciuni şi iluzii. Un om puternic îşi pune cele mai grele întrebări şi, chiar dacă nu găseşte imediat răspunsul la problemele sale, încearcă să şi-l apropie prin fapte virtuoase.
*
Să nu ne mire că întrebările adresate divinităţii au efect de bumerang, atâta timp cât căutăm răspunsurile în cer şi nu în noi înşine.
*
Vine o vreme când te-ntrebi: care ţi-e rolul în acest calvar infinit al pustiului, de ce atingerea noastră se preface în moarte?
*
Întunericul
*
Întunericul – paradisul cu luminile stinse în care oamenii îşi strigă pe nedrept izgonirea.
*
Oare ce enigmă ascunde întunericul în pentagrama unui păianjen?
*
Ce este mai trist ca întunericul, atunci când umbra, singura ta alinare, dispare?
*
În lumea tenebrelor se zbat ideile cu instincte de fiară.
*
Înţelepciunea
*
Cine se trezeşte conştient în zorii suferinţei, ajunge înţelept în amurgul gândurilor.
*
Înţelepciune, te aştept să mă înfrumuseţezi cu primăvara veşnică a cuvintelor tale!
*
Să fii înţelept – să laşi loc în cuget şi unui mister şi unui miracol.
*
Înţelepciunea apare când alegem să spunem cuvinte importante în locul cuvintelor mari.
*
Omul înţelept nu renunţă niciodată la armele împotriva prostiei, dar le alege pe cele mai eficiente şi silenţioase.
*
Înţelepciunea – vesta antiglonţ pentru împuşcăturile râsului.
*
Când într-un om sălăşluiesc bucuriile şi durerile într-o deplină luciditate şi armonie, atunci putem spune că viaţa este trăită cu demnitate, înţelegere şi maturitate, premisele unei înţelepciuni pe care mulţi o nutresc doar prin studiu şi metafore preţioase.
*
Cât de comode ne sunt vorbele unui înţelept, dar cât de incomod e scaunul pe care el a stat.
*
Adevăraţii înţelepţi vorbesc în pilde. Ei nu folosesc adevărul care pune sare pe răni şi nici minciuna care ne face să ne simţim mai bine.
*
Înţeleptul vede viitorul chiar şi în spuma valurilor.
*
Labirintul
*
Dacă n-ar exista labirintul, n-ar mai exista nici farmecul rătăcirii.
*
La intrare mergi de-a buşilea. Curând viaţa va pune biciul pe tine şi o vei lua la fugă în acest labirint cu o singură ieşire.
*
Ne plimbăm din trup în trup ca prin camerele unui labirint fără ieşire.
*
Lacrima
*
Degeaba încercăm să facem schimb de respiraţii în îmbrăţişări îndelungi. Numai lacrima poate schimba gradul de puritate a sufletului.
*
Cea mai ucigătoare otravă – lacrima pură.
*
Lacrima – testamentul unui îndrăgostit.
*
Lacrimile sufletului sunt învelite într-un ambalaj de cuvinte.
*
Trăiesc în lacrima unui univers aflat în lacrima unui univers şi mai mare.
*
Lacrima mortis: ce doare mai tare ca lipsa durerii?... Doi ochi se bat pentru o lacrimă rămasă neplânsă.
*
Încercăm să rănim timpul cu lacrimi oarbe.
*
O lacrimă este de ajuns să distrugă un castel de nisip.
*
Chiar şi în Marea Moartă este captivă o lacrimă vie.
*
Lacrimile – roua infinitului.
*
Lacrimile – iubirile din ochii sufletului care naufragiază în ochii pământului.
*
Atunci când plângi noapte de noapte şi îţi îneci iubirea într-o mare de lacrimi, nu ştii că iubirii îi cresc solzi, adăpostind Luna într-o arcuită splendoare?
*
Prin lacrimi ne plătim cele mai scumpe datorii. Lipsa lacrimilor e falimentul sufletului.
*
Când eşti dat afară din inima cuiva, doar cerul este suficient de încăpător pentru rătăcirea ta. Dar pentru că-ţi lipsesc aripile, lacrima este singurul cer care încearcă forma inimii.
*
Ar trebui să plângem cu lacrimi cenuşii, să aibă şi ele culoarea amărăciunii noastre. Ce palidă consolare sunt norii negri care se adună pe cerul făgăduinţei.
*
Cioran spunea că "prin orice lacrimă ne priveşte Dumnezeu." Aş exclude, totuşi, "lacrimile de crocodil".
*
Plângem în templul singurătăţii noastre, otrăvindu-ne, cu lacrimi de dor, fântâna tinereţii veşnice.
*
Focul inimii îl mai stingi cu lacrimi, dar potopul lacrimilor cu ce îl mai opreşti? Nu poţi decât să aştepţi pe arca propriei singurătăţi, împreună cu gândurile tale, până când ţi se va da şansa unui nou început…
*
Lacrimile cad, dar nu-ţi pierzi speranţa. Apoi zâmbeşti şi cucereşti oamenii şi înaltul cerului. Şi totuşi există o lacrimă şi un zâmbet cu care intri în mormânt.
*
La urma urmei, am devenit o lacrimă care a învăţat să nu se risipească în zadar.
*
Lacrimile – oceane în miniatură în care sunt vii doar amintirile.
*
Lacrimile sunt păsări de foc care şi-au pierdut aripile.
*
Din când în când, sufletul trebuie să respire prin lacrimi. Altfel s-ar zbate ca peştele pe uscat.
*
Prin lacrimi tragem de timp în faţa zădărniciei.
*
Libertatea
*
Libertatea totală – cancerul oricărei societăţi.
*
Libertatea nu trebuie să fie o obsesie, ci o descoperire. Să descoperi acel ceva care te face fericit, atât în carnala sclavie a oamenilor, cât şi în subtila sclavie a sistemelor.
*
Liniştea
*
Scormonesc pământul cu un baston. Poate-mi voi găsi liniştea.
*
Ce este mai trist ca liniştea, atunci când totul încremeneşte în jurul tău şi numai inima ta bate, strigând deşteptarea?
*
Liniştea are scrupule de femeie, îmi întră încet prin piele, inoculând amintiri.
*
Haosul din jur este datorat celor care nu şi-au găsit liniştea interioară. Dacă vrei să schimbi lumea în bine, găseşte-ţi această linişte şi ajută-i şi pe alţii să o găsească.
*
Şi liniştea aşterne la tâmple promoroacă…
*
În pântecul liniştii se naşte iubirea ce moare…
*
Logica
*
Logica – arta prin care ne dovedim încăpăţânarea în faţa miracolelor.
*
Lumânarea
*
Lumânarea îmi rămâne cel mai fidel dintre cititori.
*
Lumea
*
Lumea este un imens cub Rubik în mâinile unui bătrân orb. Doar zgomotele suferinţelor noastre îi dictează mişcările.
*
Lumea este departe, zidită în memoria unui gând abstract.
*
Lumea nu va cădea de pe zidul ridicat între abis şi-nălţare.
*
Poate că lumea este toată a ta, a celui rătăcit printre oameni…
*
Lumina
*
Lumina zilelor este o metaforă a nemuririi pusă între ghilimelele întunericului.
*
Cum putem trăi în oglinda luminilor stinse?
*
Luna
*
Luna – bătrâna vrăjitoare care ghiceşte viitorul în palma tăcutei insomnii.
*
Lupta
*
Răul din noi este ca o bestie care-şi apără teritoriul. Dacă nu luăm lupta cu el în serios şi îi producem răni superficiale, doar de ochii lumii, se va-nfuria, ne va cotropi şi nu va ezita să ne ucidă.
*
Masca
*
Oricâte măşti strălucitoare ne-am pune, n-o să ne luminăm niciodată la faţă.
*
Mângâierea
*
În fiecare palmă de pământ este adormită o mângâiere.
*
Memoria
*
Un sac de memorii este mult mai greu de cărat decât un sac cu bani.
*
Prin gând îmi trece un copil crescut la periferia memoriei.
*
Cu timpul negociez memorii ascunse în labirintul minţii.
*
Sălăşluiesc în memoria paşilor mei, în memoria fiecărei amprente, în memoria umbrei ce m-aşteaptă cuminte, lungită în nesăpata şi nesătula gură de pământ...
*
Metamorfoza
*
Nu ne este permisă experienţa metamorfozei fără moarte, am cunoscut deja zborul pe aripile dragostei.
*
Minciuna
*
Speranţa şi autosugestia pot fi „minciuni” benefice omului, dacă sunt însoţite de puţin talent, multă muncă şi imensă răbdare.
*
Dacă le spui unora adevărul, îi va durea cel mai tare. Aceştia preferă mai degrabă o minciună. O vor folosi pe post de calmant, ajutându-i "să doarmă" mai bine.
*
Omul nu va fi niciodată capabil să ridice minciuna la puterea adevărului. Dar va încerca şi iar va încerca, din nevoia de a-i controla pe ceilalţi, şi tot la haos se va ajunge.
*
Minciuna poate fi acum un început de existenţă, dar mâine va fi un început de nonexistenţă.
*
Mintea
*
Mintea este uneori trădătoare de suflet.
*
Nu purta războaiele minţii cu cei care fac risipă de vorbe...
*
Mintea mea este o scoică în care adevărul intră precum un bob de nisip. Cuvintele mele înfrumuseţează adevărul pe care îl dăruiesc oamenilor sub formă de metafore.
*
Mintea pulsează în claustrofobicul gând al durerii.
*
Şi mintea are ferestrele ei spre cer, altfel i-am fi mereu prizonieri.
*
Misterul
*
Tot ce ne ţine în viaţă este misterul. Misterului nu-i pui întrebări, pentru că el nu are răspunsuri. Misterul se află pe fundul unui ocean de întrebări şi deasupra unui cer de răspunsuri...
*
Adevăratul ţel nu este să supravieţuieşti oricum, ci să te afli în misterul vieţii.
*
Ceea ce ne apropie de fapt sunt misterele noastre şi nu înveninatele jumătăţi de răspunsuri ale unui adevăr pe care nu-l vom împărţi niciodată...
*
Moartea
*
Nici moartea nu mai impune respect, a devenit o simplă măturătoare care ascunde oasele sub preşul celui fără câine la uşă.
*
M-am născut sărac şi gol şi mor mai bogat cu un rând de haine.
*
Moartea n-are flec la tocuri.
*
Până şi moartea visează – somnul blând al unei secerători în lanul de oameni.
*
Oriunde încerci să fugi, moartea te aşteaptă deja acolo.
*
Moarte, de ce ţi-e frică nu scapi, de viaţa mea care te urmăreşte pretutindeni.
*
Cea mai veche meserie din lume este aceea de gropar.
*
Cum putem să mai murim când suntem deja morţi pe dinăuntru?
*
Moartea încă mai taie în carne vie, întârzie, vrea să-mi primenească sufletul.
*
Moartea are tocuri înalte, se plimbă pe corpul meu abrutizat ca într-un sat fără câini.
*
Moartea şi-a dezlegat câinii, umbre ne ling carnea până la oase.
*
Murim şi ne trezim mai bătrâni cu o moarte.
*
Moartea cuiva este foamea altcuiva.
*
Cu fiecare moarte mai curge o lacrimă-n eterna linişte născătoare de valuri.
*
Doar pe ultimul om de pe lume, moartea o să îl ştie pe nume.
*
Moartea – femeia bătrână cât toate vieţile de pe pământ.
*
Moartea a coborât peste lume ca un strat de brumă.
*
Fără să ştim, ne căutăm întotdeauna locul cel mai bun de murit.
*
Nici moartea nu stă pe loc, se întoarce-n sicrie anchilozată de spate.
*
Moartea nu cerşeşte niciodată.
*
Moartea este singurul geniu în umplerea tuturor spaţiilor goale dintre oameni şi îngeri, dintre cer şi pământ, dintre stele şi găurile negre, dintre toate lucrurile văzute şi nevăzute.
*
Moartea – traficantul de nisip în spaţiul îngust al clepsidrei.
*
Numai prin moarte suntem compleţi, chiar dacă viaţa ne mistuie încetul cu-ncetul.
*
Graţioasă, moartea se plimbă ca o lebădă neagră.
*
Moartea – singurul geniu în mânuirea timpului bumerang.
*
Moartea – coasa de pe grumazul destinului.
*
Moartea îmi imită dragostea cu un frison, pleoapele îmi imită viaţa cu o clipire.
*
Moartea ne-a însămânţat cu boală şi vom răsări cruci.
*
Moartea este mult mai greu de cucerit decât o femeie. Dar dacă ai adus-o în pat... va fi mereu a ta.
*
Moartea – miriapodul celest care se plimbă pe capetele noastre plecate.
*
Numai mergând către moarte, omul rămâne fidel naşterii sale...
*
Fiecare îşi dă întâlnire cu moartea cel puţin o dată în viaţă, într-un gând, rupând o legătură romantică de lungă durată cu boala, tristeţea, mizeria şi alte amante perfecte.
*
Cea mai perversă dorinţă a morţii este să fie iubită fără constrângeri.
*
Oasele mele sunt aliniate într-un instrument muzical în care suflă doar moartea.
*
Moartea – pisica neagră ce împinge ghemul de lână albastră prin univers.
*
Moartea bate darabana în piepturile noastre.
*
Ce îi lipseşte morţii mai mult decât să fie mamă? Să-şi mângâie copilul cu ochii stinşi, cu tăcerea solemnă şi zâmbetul nesculptat de vremelnicie…
*
Moartea îşi trimite durerile să inspecteze terenul, îşi pune umbrele să numere paşii greşiţi... Totul este calculat, începând de la primul strigăt şi până la ultima zbatere.
*
Zilele negre, nopţile albe – clapele de pian pe care moartea cântă recviemul umanităţii.
*
Cum îmi imaginez moartea? Ca o plantă carnivoră cu rădăcinile în negura lumii de dincolo, deschizându-şi pentru oameni florile cu miros irezistibil de nemurire.
*
Nici măcar moartea nu ne este dată toată dintr-o dată.
*
Nu râde de moartea altui om, tot moartea îţi va îngheţa şi ţie zâmbetul la colţul gurii.
*
Moartea este unica religie a timpului. Toate semnele timpului sunt rugăciuni către întunecata doamnă.
*
Moartea asta mută ne adulmecă de când începe să ne bată inima şi ne hărţuieşte cu fiecare durere pentru a obţine, cu forţa, notele recviemului universal. Nu se opreşte din hărţuirea ei decât în momentele de maximă tandreţe, dar şi atunci îşi urmăreşte interesul pe termen lung, aşteptând noile note ale moştenitorilor. Când recviemul universal va fi definitivat, sufletele nu vor mai coborî pe pământ, iar Dumnezeu va trebui să compună simfonia nemuritoare a creaţiei.
*
Mormântul
*
Există două tipuri de morminte: unele pe care le purtăm în noi toată viaţa şi altele care ne poartă în ele toată viaţa de apoi.
*
Muza
*
Este mai uşor să dormi cu mortul în casă decât cu muza în inimă.
*
O operă poetică betonată de metafore s-ar nărui fără scheletul de rezistenţă al muzei.
*
Unui poet, numai chipul tandru al muzei îi poate abate atenţia de la ploaia de lovituri a cuvintelor.
*
Natura
*
Cu frunzele pomul îţi şopteşte, cu florile te ascultă, cu trunchiul te iubeşte şi cu rădăcina îţi arată statornicia. Sădeşte un pom şi natura îţi va demonstra cât de mult te iubeşte.
*
Nebunia
*
Nebunia – războiul dintre două armate cu acelaşi comandant. Geniul este cel care negociază pacea...
*
Sunt nebun, poate că ăsta este preţul plătit genialităţii. Dar ce poate fi mai sublim decât să fii conştient de propria nebunie?
*
Nebunia – rana profundă a lucidităţii, ajunsă la lipsa de coagulare a gândurilor.
*
Nu mai face pe nebunul, să-i scoţi pe alţii din minţi nu înseamnă să-i scoţi din turmă.
*
Nemurirea
*
Nemurirea nu se află într-o anumită direcţie, ci într-un anumit sentiment.
*
Dreptul la nemurire începe cu prima durere.
*
Am descoperit secretul nemuririi înghiţindu-mi lacrimile.
*
Precum nişte orbi care învaţă alfabetul cu degetele, învăţăm nemurirea visând.
*
Prima vorbă spusă la venire: sunt c-un pas în groapă, nemurire!
*
Trăim şi tragem cu ochiul la capitolul Nemurire.
*
În viaţa asta lungă cât un anotimp dureros, unii oamenii înfloresc prin iubire şi creaţie. Ei sunt adevăraţii vestitori ai nemuririi.
*
La poarta nemuririi se sinucide blând iluzia vieţii.
*
Nemurirea este corabia legată prin frânghia speranţei de ţărmul vieţii pe care o trăim. Când frânghia speranţei se rupe, nemurirea devine vasul fantomă care ne bântuie tot restul clipelor rămase.
*
Nimicnicia
*
Nimicnicia – locul unde speranţele îşi strâng aripile la piept.
*
Nimicnicia – oceanul prin care rătăcesc sperând să ating ţărmul unui cuvânt.
*
Nimicul e parşiv, mă înşală prin absenţa a ceea ce sunt.
*
Nimicul are pene de struţo-cămilă.
*
Cu toţii suntem capabili să-i punem nimicului măşti.
*
Unii cred în nimicnicie. Eu mă inspir din orice expir al nimicniciei.
*
Norocul
*
Pe un om bun, norocul îl pune la încercare. Pe un om rău, norocul îl apropie mai mult de veşnica pustietate.
*
Ochii
*
Ochii – gâtul subţire al clepsidrei de vise.
*
Ochii – găurile negre prin care nimicul absoarbe iluziile.
*
Nu mai trage cu ochiul, îmi vei săgeta inima.
*
Ochii, oglinda sufletului? Nimic mai fals. Sufletul (se) priveşte prin fereastra inimii, ochii sunt doar ca nişte vitralii decorative în care se reflectă splendida naivitate a oamenilor.
*
La ferestrele ochilor mei îndrăgostiţii îşi fac semn cu mâna…
*
Omul
*
Omul a îmblânzit aproape toate animalele, dar a devenit prada propriului animal.
*
Oamenii merg spre aceleaşi enigmatice locuri, cu gestul primei iubiri ascuns într-o lacrimă.
*
Omul – fluturele rămas în coconul viselor nesfârşite, un înger care se naşte captiv ca o lumină pe coridorul umbrelor.
*
În fiecare om este captivă o fiară care se hrăneşte cu gânduri.
*
Fiecare om este o rotiţă din pântecul marelui timp.
*
Precum oamenii de zăpadă, înfruntăm căldura inimilor din jur, căutând sensul altor anotimpuri.
*
Cel mai greu pentru omul care vrea să ajungă foarte sus nu este să înveţe zborul, ci să se desprindă de cei care îl trag mereu în jos.
*
Omul care nu-şi găseşte locul în starea de meditaţie este omul care fuge de conversaţiile cu sufletul său.
*
Oamenii încep prin ceea ce li se oferă, continuă prin ceea ce înţeleg singuri şi sfârşesc prin ceea ce uită.
*
Oamenii – ritmicitatea sub dictatul ruinei, aceeaşi repetiţie a verbului a fi.
*
Oamenii – laitmotivul sarcastic al zilei de azi şi de mâine.
*
Oamenii – piesele de puzzle pe care destinul nu le numără vreodată.
*
Oamenii – zeii de sticlă, zeii de gheaţă şi zeii de viţă de vie.
*
Omul – homosepiefemeră.
*
Oamenii – monştrii existenţei la scară microbiană.
*
Oamenii sunt născuţi din aceeaşi ţărână, praful aruncat în ochii existenţei.
*
Oamenii – dispersia luminii în picăturile de sânge, radiaţii ale aceluiaşi spectru divin.
*
Oamenii – studiul continuu al disecţiei pe propriul creier, sub protecţia unei iubiri iluzorii.
*
Oamenii – marionetele războiului in vitro, sclavii propriului coşmar.
*
Oamenii – zeii plăcerii, zeii durerii şi zeii facerii lumi, zeii ce au ştirbit divina comedie.
*
Oamenii – crucile vii dintre cer şi pământ.
*
Oamenii sunt imobilizaţi în cărucioare cu patru anotimpuri.
*
Oamenii – miliardele de clone născute din acelaşi cuvânt, purtând acelaşi război de menţinere a propriei identităţi.
*
Oamenii – contrabandiştii de suflete peste graniţele unui sărut.
*
Oamenii se caută unii pe alţii prin iubire, aşa cum şi sufletul îşi caută gura din care s-a născut.
*
Oamenii – călătorii clandestini din visurile cu destinaţia: fericire.
*
Oamenii sunt oglinzi pentru imagini şi cuvinte, dar şi ecouri pentru gândurile cele mai profunde.
*
Oamenii – orfanii incertitudinii aruncaţi la pubela unei lumi dogmatice.
*
Oamenii – zeii captivi în lagărul perpetuării.
*
Oamenii – căutătorii de comori printre tainele acestei vieţi.
*
Omul – fiinţa din lesa destinului.
*
Oamenii – exploratorii atingerilor staţionate prin gările trupurilor fremătânde.
*
Oamenii trăiesc într-o lume de minuni banale în care răul devine credinţa cea mai de preţ.
*
Oamenii – mirarea ce desfide fatalitatea timpului prezent.
*
Oamenii trăiesc miraţi la ţărmul unei eternităţi fără trenuri.
*
Oamenii – vânătorii cu lasouri de sânge.
*
Oamenii – paginile necitite care ajung în biblioteca pământului, fiind devorate de viermii atotştiutori.
*
Oamenii – salvatorii gândurilor din nelumesc în lumesc.
*
Omul este zbaterea între moartea gândului şi viaţa cuvântului.
*
Omul – metamorfoza fără de-nţeles între două lumi sinonime.
*
Omul este un pumn de pământ cu care viaţa şi moartea se lovesc reciproc.
*
Omul este un pumn de carne însufleţită de gânduri.
*
Oricât de nemulţumit ai fi de oamenii contemporani, încearcă, cel puţin, să nu le devii antipatic.
*
Sunt oameni pe care i-ai întâlnit o singură dată şi ţi-au schimbat întreaga viaţă în bine, sunt oameni cu care îţi petreci tot timpul şi nu ţi-au schimbat viaţa cu nimic. Iată diferenţa dintre extraordinar şi obişnuit.
*
Omul nu este un simplu ceas pe care să-l dai înainte pentru a nu întârzia la întâlnirea cu o nouă iubire. De secundarul inimii atârnă greutatea amintirilor, de limba mică a gurii atârnă greutatea cuvintelor, iar de limba mare a singurătăţii atârnă greutatea umbrei.
*
Degeaba vrem ca ceilalţi să ne înţeleagă perfect şi să aibă o impresie cât mai bună despre noi, dacă îi lăsăm să citească numai anumite capitole, pagini sau citate din cartea vieţii noastre. Oamenii se pot îndrăgosti de noi, dar pentru a ne iubi cu adevărat trebuie să ne cunoască şi să ne accepte trecutul.
*
Sunt oameni neîmpliniţi care vor să fie cunoscuţi şi apreciaţi pe măsura valorii pe care şi-o atribuie singuri, pentru că această valoare iluzorie este singura care îi salvează de ghilotina desperaţiei. Problema este că vorbele pe care le folosesc sunt atât de lipsite de conţinut, încât îi fac să devină eminamente ridicoli.
*
Oamenii sunt ferestre prin care putem privi gropile, drumurile sau cerul. Pe unele ferestre trebuie să le închidem, pe altele trebuie să le deschidem larg pentru a adulmeca nemurirea.
*
Omul este un bulgăre de pământ cu suflet nemuritor, lovit de valurile timpului. Pământul se erodează zi de zi, devine praf şi pulbere, dar sufletul este eliberat în universul nemuririi lui.
*
Suntem oameni, fiinţe superioare, iar rănile din lupta cu viaţa ne pot ajuta să vedem în toate direcţiile. Dar cei mai mulţi nu cred asta şi preferă să poarte ochelari de cal.
*
Omul este o scânteie prinsă între două umbre: umbra celui ce este şi umbra celui care-a fost cândva.
*
Omul care bate pasul pe loc îşi adânceşte groapa.
*
Omul caută toată viaţa chei pentru porţi care se pot deschide cu glasul inimii.
*
Oamenii sunt flori îngemănate care cresc pe ţărmul binecuvântat de roua timpului.
*
Opera
*
Niciodată nu avem timp să ne scriem opera de-o viaţă într-o singură viaţă. Rămâne întotdeauna o pagină, arma albă cu care ne ucide întunericul.
*
Optimismul
*
În linii mari ştiu ce-mi rezervă viitorul şi totuşi nu-l plâng înainte de a-l trăi. Surprize vor apărea mereu, iar unele dintre ele sunt sigur că mă vor face din nou să zâmbesc.
*
Orgoliul
*
Orgoliul – fructul unei minţi otrăvitoare.
*
Paradisul
*
Şi dacă paradisul e o lume-n oglindă? Te uiţi mereu, te vezi şi niciodată nu treci…
*
Raiul – mulţimea de inimi concentrice.
*
Cred că unii oameni s-ar mulţumi şi cu un paradis în care ploile toamnei şi căderea frunzelor să fie fără de sfârşit.
*
Dacă nu era izgonit din Rai, Adam ajungea un pălincar vestit la curţile cereşti.
*
Analogie biblică: mărul lui Adam ispiteşte sufletul să iasă din „paradisul” cărnii.
*
Păcatul
*
Păcatul este refuzul trupului de a se descurca fără suflet.
*
Pământul
*
Pământul – moştenirea tuturor clipelor de tăcere.
*
Pământul de sub picioarele noastre este martorul vărsării de lacrimi, dar şi martorul vărsării de sânge. Martorul cu strigăt mut la Judecata de Apoi.
*
Perfecţiunea
*
Ce înseamnă să fii perfect? Să te iubeşti aşa cum eşti şi să îi iubeşti şi pe alţii aşa cum te iubeşti pe tine...
*
Pesimismul
*
Şi pesimistul este generos. El are un „dar” pe care îl împarte tuturor optimiştilor.
*
Pesimiştii îşi ghilotinează şansa unui nou început pe eşafodul dimineţii.
*
Pierderea
*
Câtă văpaie să am în mine, câte gânduri năstruşnice, câte jocuri şi câtă fantezie, câtă forţă de a crea şi de a reinventa clipa, câte dorinţe nebune şi câte temporizări... astfel încât să nu fiu corupt de imensa dorinţă de autodistrugere a lumii, astfel încât să nu te pierd niciodată?
*
Şi uneori tristeţea mă amuză şi liniştit mă pierd în vraja unui cântec…
*
Nisip mi-este inima pierdută-n şoapte hoinare.
*
Plămânii
*
Plămânii – gâtul subţire al clepsidrei de aer.
*
Ploaia
*
Ploaie cu descărcări electrice – norii nu-şi mai spală rufele murdare în familie.
*
Poetul
*
Poeţii-mpreună însumă o voce, menită să schimbe iubiri şi destine.
*
Poeţii – îngerii între orgoliu şi etică.
*
Mulţi vorbesc din suflet, dar nici unul nu dă suflet vorbei aşa cum o face un poet.
*
În faţa morţii, poetul are întotdeauna un as în mânecă: metafora.
*
Poetul – pasărea care pluteşte pe aripi de vise şi mister.
*
Poetul – răstignitul pe crucea propriului gând.
*
Cu toţii ne naştem poeţi, unii doar urmează calea...
*
Poetul cultivă miracole pe câmpiile elocinţei.
*
Poetul – pasărea oarbă cu ciocul încovoiat spre propria inimă.
*
Şi chiar dacă-i rătăcitor printre cuvinte sau exilat departe pe o insulă pustie, poetul tot poet rămâne, cu inima lui uriaşă, cât o Patrie, bătând în pieptul unui copil.
*
Poetul – exemplul eşecului reinventat în artă, dar şi exemplul zborului frânt din prea multă iubire...
*
Poetul – magicianul cuvântului şi creatorul libertăţilor personale pentru fiecare individ, mai puţin pentru sine însuşi.
*
Poeţii – piscurile pe care zăpezile cuvintelor nu se topesc niciodată.
*
Poeţii – apele răzvrătite de propria curgere, întorcându-se în propriul izvor secătuit de dor.
*
Vrei să cunoşti şi cuvântul care te face poet? Nu căuta-n manuale cel mai frumos epitet. Scrie pe pagina albă ceea ce simţi şi ce vrei, spune-ţi cu drag rugăciunea, chiar şi în groapa cu lei. Lasă-ţi iubirea să plece şi nu privi cu necaz. Tot ce ai dat te va face mai fericit şi cu haz...
*
Poetul se hrăneşte singur cu dragoste, prin gura cuvintelor sale...
*
Cel mai mare chin pentru un poet este să nu aibă cititori. Să moară de propria lui poezie, înecat în propriul său sânge, asfixiat cu propriul său suflet...
*
Cu cât eşti mai profund, cu atât oamenilor le este teamă să-şi piardă nimicurile în profunzimea ta. Şi totuşi poeţii sunt o categorie aparte de oameni profunzi. Ei spun ceea ce este, în acelaşi timp, profund pentru omul profund şi folositor pentru cei care caută înţelesuri la suprafaţă.
*
Poetul îşi închide sufletul într-un poem, lăsând cheia pe dinafară.
*
Să nu-ţi plângi de milă în faţa oamenilor, poetule. Datoria ta este să mergi cu iubirea până dincolo de nori, chiar dacă durerea îţi pune lanţuri la fiecare pas, chiar dacă amintirile îţi toarnă plumb în oase şi-n inimă.
*
Poetul este ca un vulcan aflat la marginea civilizaţiei. Unii îi admiră măreţia, solitudinea şi erupţia, alţii fug ca să nu fie atinşi de lava şi cenuşa inimii sale. Dar când poetul erupe în mare, formând o nouă insulă, nu devine acel petec de pământ locul cel mai exotic pentru aventura îndrăgostiţilor?
*
Un poet devine esenţial atunci când atacă marile teme ale omenirii şi scrie versuri care pot rezona oricând cu sentimentele celor care le citesc, chiar şi atunci când bruma mileniilor se va aşterne peste contemporaneitate. Ridicându-se deasupra propriei vieţi prin forţa lăuntrică creatoare, poetul devine un far luminos care cheamă vasele rătăcite din marea dezavuare înspre portul liniştii sufleteşti.
*
Poetul are un singur profesor care-i predă toate materiile la şcoala vieţii. Oricât de bine ar învăţa, oricât de bine ar scrie, nu-şi poate depăşi profesorul. Uneori îi înţeleg certurile cu profesorul său, chiar dacă nu-i folosesc la nimic...
*
Poetul este un Icar cu aripi de cuvinte, care încearcă să evadeze din labirintul gândurilor suferinde.
*
Filozoful are foame de necunoscut, poetul are foame de iubire.
*
Numai poetul ghilotinat de muzele sale ştie cum “să se adune” şi să rămână “cu capul pe umeri”.
*
Poeţii nu s-au mulţumit niciodată să fie doar îmblânzitori de amintiri. Şi-au băgat capul şi în gura himerelor.
*
O plantă are nevoie de apă şi lumină pentru a creşte mare şi viguroasă. Poetul are nevoie „doar” de lacrimi şi întuneric.
*
Să fii poet înseamnă să ai, în acelaşi timp, o inimă însetată de dragoste şi o minte însetată de cunoaştere. Atunci când inima exclude creierul, eşti sclav al dragostei, iar atunci când creierul exclude inima, eşti sclav al ştiinţei.
*
Sunt unii poeţi care scriu ca şi când mâine ar veni sfârşitul lumii. Singurul martor al creaţiei lor este Dumnezeu, iar singura bibliotecă în care mai au credinţa să ajungă este cea a cerului.
*
Poetul care nu renunţă definitiv la poezia pe care a scris-o, nu este cu adevărat înţelept. Nu face decât să-şi care sicriul de cuvinte în spate, de teamă să nu fie îngropat într-un loc pe care nu-l cunoaşte.
*
Sufletul unui poet ascultă muzica naturii, muzica astrelor, muzica speranţei, dar şi muzica amintirilor.
*
Poeţii – maeştrii concubinajului cu propria lor suferinţă.
*
Examenul de capacitate al unui poet este acceptarea şi înţelegerea suferinţei. Cel de maturitate este metamorfoza, iar cel de genialitate este transcendenţa.
*
Poetul, oricât de mult ar suferi, nu se lasă atins de zeul deşertăciunii. Îi oferă doar piste false, presărate de metafore.
*
Amândoi eram un singur poet pe care nici o viaţă de pe pământul acesta nu-l poate cuprinde într-un singur trup…
*
Poezia
*
Poezia – crucea de pe linia destinului unde s-a săvârşit o iubire de la care au fugit toţi martorii cu excepţia poetului.
*
Nu în biblioteci trebuie căutată istoria poeziei, ci în arhivele sufletului.
*
Poezia – trecerea de pietoni dintre viaţă şi moarte.
*
Fiecare poem este o biserică în care se-nchină copiii mei nenăscuţi.
*
Prin poezie îmi caut elixirul vieţii veşnice.
*
Poezia – cea mai bună porţie de fericire pe stomacul gol.
*
Poezia – îngerul care îşi caută aripile printre cuvintele mele!
*
În clipa în care veţi fi aproape de moarte şi veţi privi în urmă, toată viaţă vi se va părea o poezie.
*
Poezia vine de la sine, este darul lui Dumnezeu, este mâna lui care scrie.
*
Dacă vrei să împaci viaţa cu moartea, dă-le amândurora întâlnire într-un poem de dragoste.
*
Începutul poemului este întocmai ca răsăritul, iar pagina albă o mare misterioasă care mă cheamă-n adâncuri.
*
Poezia – eterna declaraţie de dragoste şi testamentul inspiraţiei de moment.
*
Singura casă în care pot trăi fără să plătesc chirie este poezia mea. Specialitatea casei mele, metafore la focul inimii.
*
Chiar nu ştiaţi că poemele se iubesc între ele când se lipesc două pagini?
*
Să scrii poezie înseamnă să-i trimiţi scrisori lui Dumnezeu, iar acesta, cunoscându-le dinainte mesajul, alege oamenii care au în inima lor aceeaşi adresă de destinaţie.
*
Sunt poet, am ucis animalul din mine şi-ndrăznesc să scriu despre primul arbore plantat în paradis: îmi cresc muguri pe şira spinării.
*
Poemele mele – herghelia de fluturi sălbateci cu aripile întinse peste lume, lovind din copite.
*
Poezia este un spaţiu în care orice adevăr poate fi utopie şi orice utopie poate deveni adevăr şi realitate. Poezia poate fi un paralelism utopic, un paradis al neîmplinirilor împlinite utopic, într-un timp din afara timpului. Totuşi, în această lume iluzorie, sentimentul este autentic şi înălţat la cote extreme. Poezia este un sentiment nemuritor prin hiperbolizare.
*
Norocul ţi-l faci cu mâna ta, poezia cu inima…
*
Poemul meu este ca un tren flămând de timp şi distanţe, accelerând neobosit.
*
Poezia este sculptura. Zace într-un munte de cuvinte.
*
Poezia este pictura. O lacrimă într-o mare de culori.
*
Poezia este muzica. O notă pe registrul inimii.
*
Vrei să găseşti poezia? Strig-o tare pe nume. Bate neobosită într-o cămară anume. Dă cu pumnul în coaste şi năvăleşte prin vine. Nu întreba poezia unde-i şade mai bine. Las-o să-ţi fie stăpână, tu ascultă-i doar glasul. Te va-nvăţa cu răbdare cum să ţii cu ea pasul...
*
Poezia nu este nici o psihodramă şi nici o demonstraţie de forţă. Oglindă sunt cuvintele peste aşteptările lungi şi chinuitoare...
*
Există poeme a căror viaţă este mai intensă decât a unei metropole, există poeme a căror moarte este mai odihnitoare decât a unui cimitir, există poeme a căror dragoste depăşeşte orice promisiune. Dacă scrii aceste poeme, eşti blestemat să nu poţi rămâne niciodată în ele, dar dacă alţii le citesc ai şansa să te îmbeţi cu gemetele lor de fericire.
*
Poemul nu este o voinţă ce acţionează asupra altei voinţe, ci o conştiinţă ce acţionează asupra unei energii latente.
*
Poezia nu este o terapie completă, doar începutul unei terapii. După ce te descoperi, urmează să pui în practică ceea ce eşti. Nu pretinde că eşti altcineva, aceasta este boala incurabilă a poeţilor care s-au tratat cu laudele altora.
*
O operă demnă de un mare poet este aceea care, chiar dacă e scrisă în singurătate, este îndreptata mai mult către iubirea de oameni şi mai puţin către iubirea de sine.
*
În faţa poeziei trebuie să-ţi deschizi bine ochii. Ea este îngerul mut care încearcă să-ţi spună să nu te arunci de pe stânca abisului.
*
Poezia este puntea dintre lumi pe care o trec fără să mă fac frate cu dracul.
*
Pentru a scrie o poezie de esenţă tare nu este de ajuns să macini cuvintele la fel cum râşniţa macină boabele de cafea. Ai nevoie şi de lacrimile sufletului, focul inimii şi un corp capabil să suporte procesul transformării cuvintelor în poezie.
*
Poezia este a doua religie a lumii. Despre prima să-i lăsăm pe îndrăgostiţi să vorbească.
*
Pozitivismul
*
Dacă vrei să lupţi împotriva nimicniciei, fii pozitivist. Gândurile tale vor deveni o stea strălucitoare într-un univers lugubru.
*
Prietenia
*
În viaţă trebuie să fii lucid şi prevăzător. Prietenia unora este mare cât un cal troian. Abia aşteaptă să le primeşti darul ca mai apoi să-ţi intre sub piele şi să devii victima lor.
*
Dacă vrei să te placă majoritatea oamenilor, fii umil. Dacă vrei să te preţuiască prietenii adevăraţi, fii sincer.
*
Dacă ţii la prieteni, îţi prelungeşti viaţa cu o strângere de mână şi o vorbă spusă din suflet.
*
Prostia
*
Inima a supravieţuit potopului sângelui turbat de dorinţă, sufletul a supravieţuit potopului lacrimilor otrăvite de necaz, dar cel mai greu îi este minţii să supravieţuiască prostiei din jur. La un simplu zvon, prostia se înalţă şi năvăleşte ca un tsunami, distrugând tot binele înrădăcinat în conştiinţă.
*
Prudenţa
*
Fiţi prudenţi când ieşiţi afară din casă, să nu cădeţi în gropile obrajilor unor criminali zâmbitori.
*
Punctul
*
Punctele – cele dintâi şi din urmă semne ale existenţei negrului în universul alb infinit.
*
Răzbunarea
*
Răzbunându-te pe răul din tine, distrugi şi binele care ţi-a mai rămas.
*
Râsul
*
Vai de pădurea în care ciorile râd de privighetori.
*
Realitatea
*
Realitatea este atât de crudă încât oamenii se hrănesc cu răbdări prăjite la focul inimii...
*
Realitatea este o iluzie cu trei straturi de piele.
*
Realitatea este cel mai frumos spaţiu virtual din universul fiinţei trecătoare.
*
Reîncarnarea
*
Definiţia reîncarnării: repetent la şcoala vieţii!
*
Reproşul
*
După ce plouă, cerul nu ne reproşează niciodată că-i suntem nerecunoscători. Ba chiar are liniştita graţie de a ne binecuvânta cu raze de soare sau cu un zâmbet curcubeu.
*
Respiraţia
*
Respiraţiile – repetiţiile pentru ultima scenă în care-ţi vei da sufletul.
*
Responsabilitatea
*
Să nu-i faci pe alţii responsabili pentru suferinţa care te încearcă zilnic, să fii tu marele responsabil pentru binele pe care l-ai făcut celorlalţi.
*
Sărutul
*
Sărutul – cursul de predare a unei limbi străine.
*
Pentru poarta unui sărut nu există nici încuietoare, nici cheie.
*
Locuiesc într-o cameră cu pardoseala mozaic de săruturi, încă-ţi mai simt mirosul tălpilor şi dogoarea.
*
Sângele
*
Sângele – singurul şarpe înţelept, căruia îi place căldura sufletească.
*
Sclavia
*
Sclavia – chintesenţa puterii distructive.
*
Scrisul
*
Scrisul e impredictibil şi rece, se hrăneşte cu timp şi cunoaştere.
*
De boala scrisului te poate vindeca doar zborul cu ochii închişi pe aerul aripii lipsă, când aerul este sufletul tău călătorind între lumile cuvântului.
*
Scriem şi timpul îşi trece ultima caravană prin pustiul alb.
*
Sentimentul
*
Sentimentele – drumurile mătăsii împrejmuite de garduri de sârmă ghimpată.
*
Sexul
*
Sexul – singurul infern accesibil cu drum de întoarcere.
*
Sfântul
*
Sfântul – păcătosul conservat în stare de nemurire.
*
Sinceritatea
*
Degeaba scrii lucruri frumoase dacă nu arăţi nimănui ceea ce te defineşte. Să fii sincer şi apreciat pentru sinceritatea ta este mai important decât să fii înconjurat de numeroşi adulatori pe care i-ai minţit constant, înşirând cuvinte goale.
*
Unii cititori sunt atât de sensibili încât ar sări din fotoliul lor comod pentru a-l salva pe autor de la sinceritate spunând: "Mai minte-ne, mai minte-ne frumos!"
*
Unii oameni încearcă să pară mai buni şi mai inteligenţi decât sunt, scriind lucruri pe care nu le cred şi nu au apucat să le trăiască. Dar cât de tragică e soarta lor, când cei pe care i-au ademenit într-o relaţie le întorc spatele şi pleacă, arătându-le, pe limba mută a despărţirii, că adevărata iubire nu poate fi cucerită doar de nişte cuvinte frumoase.
*
Singurătatea

*
Pe locuri, fiţi singuri, gândiţi!
*
Cel care învinge singurătatea prin iubire este cu un zâmbet mai aproape de chipul înţelept al Mântuitorului...
*
Singurătatea leneveşte ca un şarpe la focul inimii, cu burta plină de amintiri.
*
O să-mi adun singurătatea din jur într-o lacrimă şi am s-o plâng peste lume.
*
M-am îndrăgostit de singurătate, cea mai fidelă dintre concubine.
*
Când rămâi în pană de idei, să te alimentezi cu singurătate.
*
Când te pierzi în pustiul singurătăţii, unica scăpare este să te regăseşti pe tine însuţi.
*
Singurătatea se măsoară în grame de aur. Poleieşte cuvântul.
*
Pe zi ce trece se umple un pahar al singurătăţii mele absolute. Cândva, mă voi aşeza cu amintirile la masa tăcerii, şi îl voi bea până la fund...
*
Vine o vreme când zeul singurătăţii coboară din paradisul cuvintelor suspendate şi răsfoieşte cărţile ca şi cum ar avea nevoie de suflet.
*
Nu te poţi apăra de singurătate dacă nu devii prietenul ei.
*
Singurătatea are piele de noapte şi suflet de geam aburit.
*
Singurătatea – oraşul întemniţat de gânduri, oraşul cu străzile îmbrăcate-n beznă.
*
Singurătatea – locul în care lumina se plictiseşte de întuneric şi întunericul de lumină.
*
Singurătatea – mama vitregă care ne leagănă doar umbra şi amintirile în balansoar.
*
Cât de generoasă a fost singurătatea cu mine. Am mângâiat-o cu gânduri şi mi-a oferit trupul cuvintelor.
*
Nu trebuie să-ţi impui singurătatea pentru a deveni un geniu. Trebuie să fii apropiat oamenilor pentru că ei îţi vor oferi, întotdeauna şi când te aştepţi mai puţin, şansa de a rămâne singur…
*
La rangul singurătăţii ajung cei care refuză onorurile compromisului zilnic.
*
Nu carnea e cel mai preţios veşmânt la care sufletul renunţă pentru a iubi, ci singurătatea.
*
Poate că n-avem suficient timp pentru a fi înţelepţi, dar avem suficientă singurătate pentru a ne elibera de povara gesturilor inutile...
*
Oamenii care fug de singurătate, fug de şansa care li se oferă pentru a găsi răspunsul la întrebările: cine sunt? ce caut? unde trebuie să ajung? ce mă face cu adevărat fericit? Vorbind la superlativ despre propriile sentimente sau folosind diverse trucuri care le scot în evidenţă aspectul fizic, ei vor să-i atragă pe alţii care să le ofere răspunsul la aceste întrebări. Puţini sunt cei care au găsit cele mai importante răspunsuri în singurătate, iar mai apoi au atras, ca nişte magneţi, prin frumuseţea lor interioară, oameni de aceeaşi valoare.
*
Singurătatea este arhitectul celor mai trainice vise. Când se împlinesc aceste vise, îi poţi chema şi pe ceilalţi să le admire, chiar dacă mulţi vor încerca să le dărâme cu pietrele propriei lor neputinţe. Există şi vise frumoase care se împlinesc în doi, acolo unde n-a existat niciodată minciună şi trădare.
*
Cum poţi să-l găseşti pe acela care te iubeşte în taină, fără ca tu să ştii, atâta vreme cât stai ghemuit într-un loc, cu vocea înăbuşită, sub aripa rece a singurătăţii?
*
Dacă faci alergie la prostie, de ce tratezi cu sudoarea celor pe care îi dispreţuieşti? Fii bun şi tratează-te cu singurătate!
*
În singurătate este mai greu să rezolvi crimele imperfecte ale timpului. Eşti doar tu împotriva uitării.
*
Singurătatea e un mic stat independent aflat la graniţa dintre tărâmul frumoaselor iluzii şi cel al viselor deşarte.
*
Soarele
*
Dacă Soarele mi-ar dezlega umbra de picioare, probabil că aş rătăci printre stele...
*
Apusurile sunt îmbibate în otrava neagră a viselor.
*
Somnul
*
Somnul – dorinţa oamenilor de a se privi în oglinda veşniciei.
*
Somnul – scena în care moartea îşi permite să revadă vieţile scăpate printre degete.
*
Somnul – foamea de necunoscut hrănită cu porţii mici de vise.
*
Somnul – oglinda celor care nu vor să-şi piardă fericirea în ochii celorlalţi.
*
Nevoia de somn este nevoia vitală de a muri o dată pe zi.
*
Speranţa
*
Plouă cu soare, toate speranţele vor înmuguri...
*
Speranţele nu poposesc niciodată în cuibul orelor precise.
*
Speranţa unui poet moare asfixiată în aurul negru al versului.
*
Ne cultivăm speranţa în fiecare închipuire şi căutăm soluţii pentru neîmplinire...
*
Privesc în depărtare, se troienesc speranţe...
*
Dacă ai speranţă, îţi prelungeşti viaţa cu o posibilitate.
*
Unele speranţe zboară ca nişte păsări bezmetice şi se lovesc cu capul de pereţi. Acestora trebuie să le tai aripile şi să le înveţi să mănânce din palmele cu care munceşti.
*
Speranţa cu aripi de ceară se prăpădeşte pe stâncile abrupte ale inimii.
*
Numai un vârf semeţ de speranţă poate împunge cerul în ochiul larg deschis şi numai aşa curge cu adevărat lacrima lui Dumnezeu.
*
Steaua
*
Calea Lactee – aleea celebrităţilor de pe bolta cerească unde, pentru fiecare om, străluceşte o stea.
*
Stelele – lacrimile sfinţilor condamnaţi la tăcere.
*
Galaxiile sunt moriştile universului în care suflă un bătrân cu manifestări copilăreşti.
*
Strigătul
*
Strigătul meu va avea ecou într-o altă lume, de care mă desparte doar o viaţă închinată pământului.
*
Strigătul nou-născutului – cheia sol pe portativul alunecării-n genune.
*
Primul strigăt al nou-născutului pune în mişcare carul cu boi al fericirii.
*
Suferinţa
*
Suferinţa – ştreangul cu care se spânzură iluziile.
*
Suferinţa – îndemnul la cunoaştere.
*
Înţelege revolta omului aflat în suferinţă. Este ultimul bastion pe care moartea încă nu l-a cucerit.
*
Suferinţa este singurul chirurg care poate înlătura cataracta ochiului lăuntric.
*
Costumul de haine îţi poate masca perfect suferinţele, atâta timp cât stai drept, în picioare, şi nu schiţezi nici un gest. Atunci când începe să se îngusteze unghiul dintre poziţia verticală şi cea orizontală, doar zâmbetul şi amintirile frumoase pe care le povesteşti altora îţi mai pot masca suferinţele. Costumul de haine te aşteaptă oricum în debara, pentru ultima prezentare de modă: rigor mortis.
*
Suferinţa înseamnă iniţiere în arta conversaţiei cu divinitatea.
*
Sufletul
*
Sufletul – orga de lumini a trupului.
*
Câteodată sufletele oamenilor se iubesc dincolo de dorinţele minţii şi ale cărnii. Atunci apare inexplicabilul iubirii şi tragedia destinului.
*
Sufletul omului nu are acoperiş durabil, trupul său este un strigăt la fereastra liniştitei absenţe, o bătaie de inimă la poarta infinităţii, o siluetă diformă la marginea apelor tulburi.
*
Nu este suficient să-mi intri în templul sufletului, fără să te rogi la icoanele părinţilor mei.
*
Sufletul meu îşi schimbă cămaşa de la o moarte la alta, scheletul rămâne acelaşi vestigiu al unei vieţi mult prea scurte.
*
Sufletul nostru venetic cerşeşte în haosul cărnii.
*
În acest univers datoria oamenilor este să-şi caute sufletul pereche, dar nu prin uzura relaţiilor, ci prin revelaţia creaţiei artistice, singura care îi poate face compatibili cu cel mai înalt grad de înţelegere şi comunicare.
*
Cine îşi va mai aduce aminte de ultima suflare? Doar sufletul... ca pe un etern adio.
*
Sufletul – chipul nevăzut al lui Dumnezeu.
*
Sufletul se oglindeşte în fântâna propriilor noastre lacrimi.
*
Dacă trupul meu este casa sufletului, sufletul este azilul singurătăţii.
*
Sufletul este etern. Când omul moare, însufleţeşte nimicnicia.
*
Sufletul – firul invizibil dintre oameni şi stele.
*
Sufletele dansează hora nemuririi.
*
Sufletul – rândaşul umbrei, al pământului şi constructorul de vise.
*
Când ţi se taie respiraţia, dă-i şi celui de lângă tine o porţie de suflet.
*
Sufletului nu îi este somn niciodată. De aceea zburdă prin vise şi ne învaţă nemurirea.
*
Sufletele visătoare sunt mereu bântuite de amprente...
*
Sufletele noastre încearcă să ne spună că se plimbă singure pe alei şi se ţin de mână.
*
Şi vine clipa neaşteptată când sufletul este atât de singur încât nu mai ştie pe ce lume se află.
*
Sufletul – cârpa curată cu care ne ştergem în fiecare dimineaţă pantofii.
*
Sufletul – darul cel mai de preţ de care ne putem bucura o viaţă întreagă, singurul pe care îl putem împărţi fără să-l micşorăm şi fără să-l pierdem.
*
Dacă vrei ca maşina corpului tău să funcţioneze perfect, încearcă să o ungi cu suflet.
*
Sufletul nu se poate vindeca, aşa cum nici nu se poate îmbolnăvi. Dar se poate salva.
*
Sufletele pierdute – florile în oceanele de furtuni.
*
Sufletul este scris cu cerneală simpatică pe pagina Căii Lactee.
*
Sufletul – şarpele de aer care trăieşte în grotele plămânilor.
*
Sufletele împart trupuri pentru cultivarea dragostei şi a bunului simţ.
*
Sufletul meu urcă precum un paing, să-şi coasă pânza la colţul Lunii.
*
Sufletul – izvorul pur al conştiinţei.
*
Suntem născuţi să respirăm sufletele celorlalţi.
*
Sufletul meu este un aisberg în derivă, cu trei sferturi de dragoste aflate în inimă şi un sfert de tristeţe strânsă în jurul ochilor. Sufletul meu se topeşte şi lasă în urmă o dâră de melancolie, precum o stea căzătoare.
*
Sufletul polenizează lumina stelelor.
*
Calitatea sufletului este mereu aceeaşi, numai că oamenii pun mai multă valoare pe lucrurile care se interpun între suflet şi inima lor.
*
Dacă cineva renunţă cu uşurinţă la ideile sale măreţe, înseamnă că n-a pus o fărâmă de suflet în ele.
*
Încă de la prima minciună, sufletul se retrage într-o lume ferită de trădarea minţii.
*
Întreabă-ţi propriul suflet ce este adevărul şi acesta îţi va deschide mai bine ochii când vei întâlni sufletul pereche.
*
Numai sufletul copiilor are imunitate dumnezeiască.
*
Chiar dacă ai sufletul ruinat, ţi-l mai poţi salva. Dar dacă e vândut, nu-l mai poţi răscumpăra.
*
Dăruieşte sufletului ceea ce îi aduce liniştea şi sufletul îţi va dărui răbdarea pentru a descoperi iubirea ce-ţi lipseşte.
*
Sufletul aţâţă focul inimii, lacrima îl transformă-n cenuşă. Şi totuşi există unele suflete care ard atât de intens, precum vulcanii de pe fundul mărilor şi oceanelor. Ele se înălţă puţin câte puţin până când ajung să triumfe deasupra tuturor lacrimilor, formând o nouă insulă, iar uneori se încumetă să depăşească norii şi să vorbească pe limba lor de foc cu soarele şi celelalte stele.
*
Sufletul este "supremul bonus" primit la naştere. Cine ştie să folosească acest bonus, ajunge, într-o nouă formă, la Dumnezeu. Cine nu ştie să-l folosească, rămâne fără bonus şi ajunge acolo unde nu există Dumnezeu.
*
Sufletul este oxigenul fiinţei spirituale, ajutând plăpânda scânteie a speranţei să se transforme în văpaia dragostei.
*
Sufletul este jarul de sub cenuşa cărnii. Iubirea a fost doar o scânteie.
*
Sufletul scrie mereu poeme, dar de cele mai multe ori le scrie pe zidurile închisorii în care trăieşte.
*
Numai menirea de a duce la capăt ofranda propriului suflet mă lasă să respir.
*
Sufletul meu, şarpe de aer strecurându-se printre umbre speriate…
*
Superficialitatea
*
Conversaţiile în spaţiul divinului din noi ne pot salva sufletul, dar nu sunt un alibi pentru judecata superficială a oamenilor.
*
Tangibilitatea
*
Oamenii nu au nevoie de utopii nesfârşite, ci de lucruri tangibile în care se pot regăsi.
*
Tăcerea
*
Tăcerea – ritualul de împerechere cu eternitatea.
*
Sunt tăceri mai ucigătoare decât otrava cuvintelor.
*
Dacă Dumnezeu ne-a creat după chipul şi asemănarea lui, de ce atâta vorbă şi de ce atât de puţină tăcere?
*
Ascuţişul fin al limbii este suficient pentru a descoperi că tăcerea oamenilor este, deseori, doar poleită cu aur.
*
Timpul
*
Timpului nu-i tremură niciodată mâinile. Îşi plimbă încet bisturiul pe feţele noastre ca un criminal în serie îndrăgostit de arta sa.
*
Ridurile – autostrăzile timpului.
*
Oamenii, prin iubire, împart timpul în veşnicii egale.
*
De ce sub pretextul uciderii timpului, unii oameni trebuie să-şi ucidă şi sentimentele?
*
Timpul – marele maestru al deghizării...
*
Timpul – ridul acela ca un şarpe ce îşi croieşte drum până la inimă.
*
Timpul – intestinul cadaveric în care germinează cunoştinţele.
*
Timpul cerne dimensiuni egoiste printre care se zbate lumea abstractă.
*
Prezentul – sandvişul cu singurătate între două felii de timp, împărţit frăţeşte cu umbra.
*
Stau în faţa oglinzii, încă mai pot să înşel timpul cu un surâs.
*
De-aş putea să opresc timpul în lacrima unei batiste...
*
Timpul trece repede ca un birjar, dând bice inimii...
*
Ce lungi atele are timpul, încercând să mă ajungă din urmă!
*
Secundele se adună într-o sectă condusă de un guru amnezic.
*
Nu vrea să-mi răspundă grăbita secundă, iar inima bate secundele toate…
*
Nu există legi în ce priveşte direcţia timpului. Noi am creat timpul şi tot noi ne-am închinat lui.
*
Timpul mă priveşte cu ochi de piatră şi îmi cere cu dobândă uitarea pentru fiecare moment de admiraţie al frumuseţii tale…
*
Nu este o crimă să omori timpul dacă el are cancerul incurabil al plictiselii.
*
Prezentul – clipa locuită de paradisul pierdut.
*
Orice deschidere de pleoape năruie castelul de nisip ridicat în clepsidră.
*
La limita dintre deznădejde şi disperare, dintre strigăt şi scâncet, îmi fac culcuş în pântecul clepsidrei, privind cum nisipul înalţă piramida tăcerii.
*
Nici măcar cimitirele nu pot ţine în loc hoardele pustiitoare ale timpului.
*
Nu e niciodată prea devreme pentru a fi prudent şi nici prea târziu pentru a fi curajos.
*
Chiar dacă uneori ţi-e dor de timpul ce te-a înjunghiat pe la spate, ţine-l la distanţa unei iubiri protectoare şi de neînlocuit.
*
Cei care sunt gata să dea timpul înapoi, pentru a corecta greşelile pe care le-au făcut, sunt ca nişte viteji care se arată după ce au pierdut adevăratul război, războiul cu viaţa şi cu timpul prezent.
*
Timpul – singurul care se poate răzbuna şi după ce îl ucidem. Nu ne rămâne decât să-l domolim cu propriile noastre amintiri, trezindu-i un vag sentiment de melancolie.
*
Timpul nu-i decât un angajat al nimicniciei care ridică resturile de pe strada speranţelor deşarte şi le depozitează în spaţiul insalubru al morţii.
*
Prin ochiul de apă te priveşte şi cerul, şi pământul. Şi te priveşti şi tu pe tine însuţi, mirat de ridul care ţi se adânceşte pe frunte.
*
Timpul nu suferă de virusul uitării, e pur şi simplu purtător.
*
Pe fiecare faţă zâmbitoare există şi o vale a plângerii care se adânceşte pe zi ce trece.
*
Transcendenţa
*
Pentru narcomanul egolatru care se droghează prin intermediul sadomasochismului, transcendenţa este doar o iluzie.
*
Sufletul şi detaşarea de cunoaştere sunt aripile transcendenţei.
*
Trecerea
*
Tot ce-a trecut – preludiul unei morţi subite.
*
Trec dintr-o lume în alta ca vâsla prin ape, mânat de Charon.
*
Trec zilele gravând dureri cuneiforme.
*
Zilele trec peste cadavrul altor nopţi şi nopţile peste cadavrul altor zile.
*
Încă o zi ce urmează să treacă fără surle şi tobe.
*
Şi toate zilele trec repedencet, ca un convoi către repedenceata mea moarte.
*
Tristeţea
*
Şi tristeţile sunt frumoase aduceri aminte în momentul în care trecutul are parfum de cuvinte.
*
Orice tristeţe are o consolare amară: oglinzile nu mor niciodată, îşi schimbă stăpânul la fiecare privire.
*
Cel mai trist nu este să le lipseşti celorlalţi, ci să-ţi lipseşti ţie însuţi.
*
Dacă eşti trist, îţi prelungeşti viaţa cu o lacrimă.
*
Oferindu-vă tristeţea pe tavă, nu vă-ndemn s-o folosiţi ca otravă.
*
Omul trist este mai viu decât omul care, având tot ce-şi doreşte, se plictiseşte de bine.
*
Trupul
*
Trupul meu – particula de infinit suspendată între două voci: iubirea şi raţiunea iubirii.
*
Sunt plămădit din carnea lui Eros şi sângele lui Bacchus.
*
Ce palide priviri se-agaţă de catapeteasma trupului…
*
În trupul meu se înalţă case, se aprind lumini, pe aceleaşi drumuri de sânge vin veştile bune şi veştile rele…
*
Uitarea
*
Când începem să uităm, o invităm pe moarte să îşi aducă aminte de noi.
*
Nu uita trupul care a sângerat pentru viaţa ta şi nici sufletul care a lăcrimat pentru fericirea ta.
*
Umbra
*
Până şi umbra are nevoie de paşi să respire o bătaie de inimă.
*
Umbra – câinele cu limba tăiată.
*
Umbra – stratagema morţii.
*
Umbra – detectivul morţii angajat în urmărirea sufletului zilier.
*
Mă-ntreb de ce îmi ţine umbra de urât, de ce nu pleacă, să tragă cu urechea la ce se spune despre mântuirea mea?
*
Umbrele – profanatoarele mormintelor vii.
*
Umbra – portretul robot pe care moartea-l memorează la naşterea noastră, ca mai apoi să fim căutaţi toată viaţa, în jocul tragic de-a v-aţi ascunselea.
*
Oamenii aleargă mereu după tot felul de fantome, fără să ţină cont că umbra, fantoma morţii eterne, îi urmăreşte la tot pasul.
*
Unii oamenii pe care i-am privit cândva cu atâta dragoste au uitat să se-ntoarcă din călătoria lor. Au rămas captivi într-un spectacol interzis muritorilor, iar umbrele, sufleuri ai neantului, ne şoptesc în continuare rugăciunile.
*
Până şi umbra e cocoşată de atâta povară…
*
Am învăţat să trăiesc privind umbra, când moartea din spatele acestui călău fără chip se pregătea să lovească…
*
Ura
*
Ura – pasiunea celor în criză de timp.
*
Uneori urăsc lumea pentru că există fără mine, uneori mă urăsc pentru că exist fără lume.
*
Va veni vremea când toată ura acestei lumi se va transforma într-un scâncet şi fiecare îşi va da seama cât timp a irosit în loc să fie fericit.
*
Uneori ura este implozia dragostei, când sufletul pe care l-ai trimis celui pe care-l iubeşti se loveşte de zidul indiferenţei şi se întoarce în vidul din tine.
*
Urma
*
Urmele ştirbesc gura pământului lacom.
*
Urma – mormântul pasului grăbit.
*
Valoarea
*
N-ai nevoie să fii lăudat când îţi cunoşti propria valoare, dar dacă te apreciază măcar un singur om simţi că nu eşti singur pe lume...
*
Vanitatea
*
Pe tronul vanităţii, doar moartea este eternă.
*
Versul
*
Versul – acest frumos blestem înnebunind poeţii...
*
Veşnicia
*
Nimic nu ţine o veşnicie, nici veşnicia însăşi.
*
Păsările îşi ascund veşnicia sub aripi.
*
Eternitatea trece în Care de foc, lăsând în urmă pulberea de stele...
*
Eternitatea se află la o aruncătură de lacrimă, la o aruncătură de stea...
*
Niciodată, dar niciodată, n-am murit îndeajuns astfel încât femeia din mine să fie liberă, să se-ntâlnească pe falezele eternităţii cu bărbatul din tine.
*
Viaţa
*
Viaţa – râul ce izvorăşte din inima mea şi curge prin capilarele universului cu ochi galactici.
*
Frumuseţea vieţii constă în descoperirea miracolului în toate formele materiei care ne înconjoară şi ne alcătuieşte.
*
Viaţa – spitalul în care oamenii ne tratează cu pastile de sictir, în timp ce moartea inventariază suflete.
*
Viaţa – muzeul cu oameni de ceară care fug speriaţi de umbre, topindu-se.
*
Viaţa merge înainte ca un drum pe marginea prăpastiei. Câteodată mai sărim pe trambulina viselor şi zburăm...
*
Viaţa trece liniştită, monotonă, ca o căruţă trasă de-o gloabă pe drumul de ţară.
*
Viaţa – jocul hazardului în care ne-mbolnăvim de snobism.
*
Viaţa – jocul de cărţi în care-ţi licitezi anii, mizând pe nişte atuuri şi cel puţin o strigare. Dar, până la urmă, totul depinde numai de cel care face cărţile.
*
Viaţa arde în timp ce moartea trage încet din ţigară.
*
Viaţa – mirarea dintre două ascunderi.
*
Viaţa – sevrajul între două doze de moarte.
*
Viaţa este ca o cometă trecând printre stele, purtătoare de solie către destinaţia finală.
*
Viaţa – stratul subţire de pământ sub care morţii se pot întinde cât vor.
*
Viaţa – cămaşa murdară prin care trec necontenit gloanţele visării.
*
Viaţa e un calcul – simplu cum sunt Eu, însă Eu² = Dumnezeu.
*
Aceasta este viaţa, un veni, vidi, vici, o scurtă nebunie cu dragoste şi vicii...
*
Linia vieţii este ca o cale ferată, ruginită de amare speranţe.
*
Viaţa – magazinul de cumpărături în care unii oameni pot proba orice suflet în faţa oglinzii, până se plictisesc.
*
Viaţa – haina scumpă cusută cu firul amintirilor.
*
Viaţa omului este o floare ruptă din veşnicie şi pusă într-un vas plin cu sânge.
*
Viaţa mea e un vis strivit de trecerea timpului.
*
Viaţa mea – aventura gândurilor mele tremurânde într-o pădure de cruci vorbitoare.
*
Viaţa – arborele amintirilor în care înfloresc morminte.
*
Viaţa noastră este doar un oftat care răscoleşte praful uitării.
*
Viaţa este o luptă în care timpul înmulţeşte şi adânceşte rănile, dragostea încearcă să le vindece, iar amintirile le bandajează. Începem să murim când nu mai avem suficientă dragoste şi amintiri pentru rănile noastre.
*
Viciul
*
Viciile îi fac pe oameni să se convertească mai uşor la religia macabră a timpului.
*
Visul
*
Visăm cu deşteptătorul la tâmplă.
*
Dacă îţi mai aduci aminte de lucrurile frumoase din trecut, îţi prelungeşti viaţa cu o visare.
*
Visele pe care le uităm, sufletul şi le aduce aminte. Atunci apar cuvintele şi noi ne odihnim în ele.
*
Toate visele lumii pot încăpea într-o lacrimă.
*
Visul – locomotiva cu aburi a somnului veşnic, oprind la staţiile zilelor în care admirăm lumea nimănui.
*
Nimic nu este interzis visătorului, dar lumea aceasta nu este un vis, ci întreruperea lui.
*
Visele mele sunt o amorţire de cuvinte, călătoria dorinţelor într-un labirint de iluzii…
*
Ce este mai trist ca visul în care tot ce visezi va rămâne visare?
*
Visul – firul ariadnic prin labirintul minţii...
*
Poate că voi muri într-un vis în care durerea nu doare, în care singurul coşmar este viaţa.
*
Dorm într-o livadă şi sunt pământul visându-se iarbă, iarba visându-se floare, floarea visându-se măr.
*
Plonjez în apele limpezi ale visului meu prin care se văd toate pietrele filozofale.
*
Aş vrea să visez, dar visul revarsă prin genele zilei chiar ultima farsă...
*
Iertate fie-ne visele, căci ele sunt singura noastră abatere de la predestinaţie!
*
Visele sunt diguri pentru lacrimi neplânse.
*
Visul ne-nvaţă că nu există decât un singur paradis fără coşmaruri.
*
Trăim în secolul vitezei. Chiar şi-n vis suntem mitraliaţi de secunde.
*
Visul nostru e dezmorţirea de aripi a îngerilor care ne veghează.
*
Ne depăşim limitele doar atunci când visăm. Numai atunci nu ne aparţinem, fiind parte a unui univers pe care nu simţim nevoia să-l înţelegem.
*
Înainte de a se topi în palmă, fulgul de zăpadă a visat să ajungă bulgăre.
*
Visele sunt doar nişte monede de schimb aruncate de zei în palmele cerşetorilor mutilaţi de amintiri.
*
Zâmbetul
*
Zâmbesc amar, mi-e teamă să nu mi se perceapă tocmai mie taxa pe zâmbet...
*
Surâsul – capcana pentru naivitate.
*
Zâmbetul – floarea eternităţii dăruită efemerului.
*
Cel mai preţios zâmbet este acela când iubirea şi durerea pot convieţui.
*
Adu-ţi aminte de ce ai zâmbit ieri. Nu a trecut aşa de mult, nu? Zâmbeşte din nou! Fericirea este o perpetuare a zâmbetului.
*
Zâmbetul – avocatul nefericitei mele tăceri. Te apăr sau te acuz, dragostea mea?
*
Zâmbetele apar când sufletele îşi dau rendez-vous la jumătatea distanţei dintre oameni.
*
Dacă întâlneşti un străin pe stradă, îţi prelungeşti viaţa cu un surâs.
*
Nu-i aşa că, după ce l-ai făcut fericit pe omul simplu, zâmbetul lui s-a ancorat definitiv în pacea adâncă a sufletului tău?
*
Zborul

*
Trec pe lângă toţi ceilalţi şi nimeni nu-şi ridică perechea ascunsă de aripi. Un strigăt înăbuşit îmi cutremură fiinţa: apropie-te, eşti la fel de singur ca mine, hai să-nvăţăm zborul! Printre gânduri se-nfiripă o-ntrebare: de-am să mor, mă vei ţine iar în braţe, să mă-nveţi din nou să zbor? Am să zbor doar cu-o aripă, cu cealaltă-am să cobor...
*
Viaţa noastră este o continuă lecţie de zbor. Ea începe cu un zbor incredibil de frumos în visul copilăriei, un vis de care ne vom aduce aminte mereu. Apoi ne cresc aripi imaginare când ne îndrăgostim, când privim cerul nopţii, când alergăm desculţi prin iarbă, când admirăm păsările şi creştetul munţilor. Cu toate acestea, în cea mai mare parte a ei, viaţa e un zbor cu aripi de plumb, deoarece trebuie să le întindem o mână celor aflaţi în suferinţă sau trebuie să ne ţinem apropiaţii de mână când trecem peste obstacole grele. Într-un final, sufletul nostru ne părăseşte cu fâlfâitul unor aripi mute şi nevăzute de nimeni.
*
Dacă-ţi cresc aripi, cei mai mulţi dintre oameni nu te vor învăţa să zbori cu ele. Unii ţi le vor rupe, alţii îţi vor spune să le ascunzi. Astfel le vei semăna mai bine, astfel vei deveni solidar cu neputinţa lor.
*
Efectuăm zboruri doar în cearceafuri de noapte…
*
Faceţi o plecăciune umbrei când veţi şti ce e zborul…
*
Câteodată nu pot sta locului, încerc să zbor, dar mă lovesc de gratii şi visurile dor.
*
Lăsaţi ferestrele deschise, vreau să zbor către paradisul celor care cultivă iluzii…
*
Aceleaşi trepte le cobor, urcând aceleaşi trepte iară, le număr încercând să zbor în lumea mea imaginară.
*
Aş vrea să zbor deasupra Tomisului lingându-mi sarea de pe răni, sărutându-l pe Ovidius pe frunte, scrijelind o poezie de dor.
*