« Prima pagină

Biografie

Poveste de dor

O mică, umilă cenuşăreasă

Mâzgălită de fum -

Dar. craiasă -

Iese plângând în drum...

 

Aştepta porumbiţa cea albă -

Buna ei mamă, dintre stele,

Să-i aducă haine şi salbă,

Ca să gătească cu ele...

 

Ştia că prinţul o aştepta

În caleaşca lui aurită,

Ca să-i prindă mâna dreaptă

Şi să-i dea o cutioară poleită:

Plină de dulciuri şi bunătăţi

Ca şi alte dăţi...

 

Dar... porumbiţa nu mai venea...

 

Din zbor s-a oprit o turturea

Gângurind din ciocul plăpând:

- Fetiţa mea, iar mă aştepţi plângând?

Cenuşăreasa, crăiasa cea mica,

Privea Cu inima strânsă de frică,

Auzind glasul ademenitor,

A mamei cea blândă, adusă de dor...

 

- Mamă, sunt tristă, soarta mi-e grea.

Maştera este foarte rea,

Şi surorile vitrege sunt ca şi ea.

Eu le slujesc din zori până în seară

Şi - fiecare, iar şi iar...

 

Ele sunt mereu nemulţumite,

Îmi găsesc în fiecare clipă o vină!

Ele umblă gătite,

Iar eu, plină de tină!

 

- Lasă, fetiţa mea,

O mângâie blânda turturea,

Vei creşte şi vei fi li tu mireasă,

La casa prinţului, vei fi frumoasa, aleasă...

 

- Aşa să fie oare?

Ce mă aşteaptă?

Poate, oare, soarta să fie atâta de dreaptă?

Ar fi atâta de frumos, ca un vis!

Acel viitor minunat şi de nedescris!

 

Şi... toate s-au întâmplat aievea!

Fetiţa frumoasă s-a dus la bal, la curte,

Fugind, şi-a pierdut un pantof...,

Prinţul a rămas plin de... of!

Şi după multe, multe întâmplări,

Soarele a răsărit din zări!

 

Apoi au făcut o nuntă mare

Şi-au trăit fericiţi!

Ei m-au invitat la nunta lor

Ca să le scris povestea de dor!