« Home

 

Antologia de poeme, citate şi aforisme

"În aşteptarea păsării"

 

 

Aprecieri despre poeziile lui Ionuţ Caragea: AICI

Aprecieri despre aforismele lui Ionuţ Caragea: AICI

 
Editura eLiteratura din Bucureşti a publicat în septembrie 2015 antologia "În aşteptarea păsării", semnată de Ionuţ Caragea. Cartea de 528 de pagini, tipărită în format academic, conţine 319 poezii şi 1000 de citate şi aforisme scrise de autor în intervalul 2006-2015. Coperta a fost realizată de Leo Orman, iar ilustraţia de pe prima copertă reprezintă pictura “Prometeu” de Gustave Moreau (1826-1898). Antologia se poate comanda de la editura eLiteratura (e-mail: office@epublishers.info sau tel: 0722 156 408) sau din librării (Eminescu, Elefant etc.). Alte cărţi de Ionuţ Caragea: www.ionutcaragea.ro

 

Ediţia internaţională (tipărită pe hârtie) se poate comanda de aici:
https://www.createspace.com/5678790
 
Ediţia electronică se poate comanda aici:
http://ibooksquare.ro/Books/ISBN?p=978-606-700-725-1
 
Ediţia tipărită în România se poate comanda la eLiteratura:
++40722 156 408, mailto:info@epublishers.info
 
În plus, cartea se poate comanda şi de pe Amazon, folosindu-se linkul: http://amzn.to/1YelfcK
 
 
 
Scurtă prezentare a autorului:
 
Ionuţ Caragea s-a născut pe 12 aprilie 1975 la Constanţa. Este poet, prozator, critic, editor, autor de aforisme şi promotor cultural. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România. În perioada 2003-2011 a trăit în Montréal, Canada, devenind cetăţean canadian în anul 2008. A fondat pe 16 iulie 2008, împreună cu poetul Adrian Erbiceanu, Asociaţia Scriitorilor de Limbă Română din Québec şi Editura ASLRQ. În februarie 2012 s-a întors în România şi s-a stabilit la Oradea. A publicat peste 30 de cărţi, fiind  considerat de critica literară unul dintre liderii generaţiei poetice douămiiste şi unul dintre cei mai atipici scriitori de care dispune în prezent România. Biografia detaliată poate fi citită pe situl oficial al autorului: www.ionutcaragea.ro
 
Referinţe critice (scurte fragmente de pe coperta a IV-a):
 
Ionuţ Caragea este autor al câtorva zeci de volume de versuri, aforisme şi proză, membru al nenumărate organizaţii culturale şi un neobosit animator literar, în spaţiul virtual. În mod evident, cu o asemenea activitate, nu mai are nevoie de prezentare. (Ana BLANDIANA)
 
Ne-am tot obişnuit cu poeţi modeşti, sau cu unii care mimează smerenia în versuri gâtuite, ca pe un exerciţiu de autoflagelare publică. Caragea nu face parte din nici una dintre aceste categorii, scriind cu preţul unei singurătăţi dobândite prin repudiere. (Ştefan BORBÉLY)
 
Două lucruri m-au atras, de la bun început, la Ionuţ Caragea. Numele lui, ancorat probabil, undeva, departe, într-o nobilă dinastie şi declaraţia sa fulminantă, din fragedă copilărie, vizavi de viitoarea sa profesie: vreau să mă fac Dumnezeu! (Valeriu BUTULESCU)
 
Şi ca scriitură, într-adevăr, Ionuţ Caragea a ţinut să se diferenţieze atât de vechii textualişti, cât şi de „naturalismul” fiziologic al colegilor de generaţie. (Theodor CODREANU)
 
Ionuţ Caragea e un poet cu destin, unul din marii blestemaţi la înalta frazare lirică. E un poet proteic, în stare să abordeze experimente la care autorii lirici ai generaţiei sale nici nu îndrăznesc. (Daniel CORBU)
 
Aforismele din această antologie, îmbibate de arome poetice, ludic, filozofie, creştinism şi sentimente situate la cote extreme, au început deja să facă înconjurul lumii. (Constantin FROSIN)
 
În preajma cugetătorului se simte permanent poetul. Cascadele de metafore colorează şi adâncesc ideea. Peste tot gânduri adânci, îmbrăcate în haine strălucitoare. (Vasile GHICA)
 
Inegalităţile lui sunt chiar mai interesante privind căutarea de expresie artistică nouă; mai interesante decât o mânuire sigură, la o anume ştachetă lipsită de oscilaţii. (Corneliu LEU)
 
De aceea am şi tras cu ochiul la el, pentru ”a-i săgeta de invidie inima”, mai ales că a dat o definiţie mai bună decât Tagore lacrimii - testament al unui îndrăgostit. (Nicolae MAREŞ)
 
El îşi extrage elementele poetice direct din substanţa vieţii, din subteranele fiinţării, de unde şi forţa lor netransfigurată, de o directeţe tăioasă. (Ioan F. POP)
 
Reîntors acasă, prolificul şi provocatorul Ionuţ Caragea, un literat atipic, dezlănţuit într-o abundentă producţie, vrea să rescrie lumea.  (Adrian Dinu RACHIERU)
 
Nu-i place să bată pasul pe loc. E un călător grăbit în viaţă şi în cultură. Poate să ajungă şi aşa departe, numai să-l ţină energia propriei biografii şi resursele propriului limbaj poetic. (Ion SIMUŢ)
 
Recontextualizând cu spirit jucăuş şi inventiv formule de limbaj asociate unor situaţii tipice, poetul ne aminteşte adesea de Marin Sorescu, neabandonând nici poza iniţiatului orfic sau tentaţia rostirii aforistice. (Maria-Ana TUPAN)
 
 
CITATELE ŞI AFORISMELE incluse în antologia "În aşteptarea păsării" pot fi citite AICI
 
POEMELE din volumele precedente (2006-2012) incluse în antologia "În aşteptarea păsării" pot fi ctite AICI

 

 
Noi poezii (2013-2015) încluse în antologia "În aşteptarea păsării":
 
Vodă Caragea
 
Moto: Pe nesimţiţi i-aş pune pe goană,
As vrea de rele lumea s-o scap;
Sunt suveranul fără coroană
Şi fără tron, cu scaun la cap.
...
Atâţia oameni n-au să ştie
Cine a scris aceste rânduri:
Un sclav ales de poezie
Sau sclavul propriilor gânduri?
 
Oare-am iubit? Am fost exemplul
Ce trebuie urmat de mase?
Sau am zidit, cu ură, templul
Credinţelor primejdioase?
 
Am fost perfect? Mai am defecte,
Să mă condamne generaţii?
Ideile mi-au fost corecte
Sau tot ce-am spus sunt aberaţii?
 
Nu vor afla, doar dacă visul
Mi-l vor fura în zorii zilei,
Forţându-mi, schimnic, compromisul
Cu diriguitorii milei.
 
Să stau la mâna lor, să-mi ceară,
Să îi înveşnicesc în odă,
Să-mi pună chipu-apoi în ceară
Şi să devin, post-mortem, Vodă.
 
 
Prin femeia pe care o iubesc
 
prin femeia pe care o iubesc
am redescoperit patria
prin ea mi-am dat seama că sunt tânăr încă
şi am un viitor
prin femeia pe care o iubesc
am redescoperit viaţa
şi viaţa m-a răsplătit cu încă o viaţă
cea a copilului meu
de ce toate acestea mi s-au întâmplat tocmai mie?
e simplu, pentru că nu am renunţat să cred şi să sper
chiar şi atunci când însetata veşnicie
mă îndemna să beau paharul cu amărăciune
până la fund
chiar şi atunci când înfometatul necunoscut
se hrănea cu visele mele care nici măcar
nu dăduseră-n pârgul obrazului catifelat
al dimineţii perfecte
prin femeia pe care o iubesc
am redescoperit frumuseţea tuturor lucrurilor
pe care încercam să le pun
în ordinea nefirească a răzbunării
prin indiferenţă sau ură
prin femeia pe care o iubesc
mi-am recâştigat prietenii
pe care-i pierdusem vorbind încontinuu
despre crimele oamenilor
despre conspiraţii şi tot ce ne face
mai negri şi mai urâţi
şi în loc ca vorbele mele să aducă prăpădul
în lumea şoaptelor naive şi dulci
am ales să mărturisesc prin scris
da, prin femeia pe care o iubesc
am redescoperit scrisul
atunci când credeam că nu se poate scrie
decât din suferinţă şi neîmplinire
iată dovada că m-am înşelat
iată poemul admiraţiei mele
pentru femeia pe care o iubesc
iată poemul trezirii mele în câmpia
cu metaforele nemuritoare ale iubirii
ascultaţi: nu vă pierdeţi vremea căutând defecte
acolo unde defectele nu există
nu vă vindeţi sufletul pentru o noapte de amor
căci iadul nu este o casă de amanet
nu depuneţi jurăminte false
pentru a stoarce ultimii bani
din buzunarele celor care sunt gata
să facă orice pentru voi
trebuie să înţelegeţi că pentru binele suprem
al acestei lumi
există un început la care puteţi fi părtaşi
prin renunţarea la voi
în favoarea celorlalţi
este atât de simplu totul încât îmi vine
să vă îmbrăţişez pe toţi cu versurile mele
albe ca neaua proaspătă ce ţine de cald
bobului de grâu
 
 
Blocstartul amintirilor
 
ca şi mulţi alţii
aş vrea să alerg către finiş
să-l strâng pe Dumnezeu în braţe
dar, de frică să nu fur startul
am rămas pironit în blocstartul amintirilor  
privindu-mi pixul, un fel de ştafetă
pe care nu am cui s-o predau
privind spectatorii care surprind momentul
în nu ştiu câte cadre cadavre
pe secundă
 
ei vor să scrii şi iar să scrii
ca şi cum scrisul ar însemna să găteşti
şapte feluri de mâncare
pentru degustătorii apocalipsei tale personale
să fii un restaurant plutitor care circulă
pe fluviul propriilor lacrimi
apoi să eşuezi pe malurile secate
să ajungi un fel de distracţie
pentru cei din generaţia
Facebook
   
 
Darts la adăpostul megapixelilor
 
ziare, reviste, situri, bloguri, reţele de socializare
fericirea nu este decât un lanţ de servere
prin care orbecăim ca nişte somnambuli ai vieţii reale
umplem golurile unei lumi virtuale
cu vise care nu mai interesează pe nimeni
în timp ce amintirile contrafăcute
devin amantele noastre cele mai fidele
 
unii dintre noi au găsit locuri
în care se mândresc cu poze de înaltă rezoluţie
încercând să-i convingă pe alţii
sau să se convingă pe ei înşişi
că nu trăiesc degeaba pe pământ
 
şi uite aşa lumea se depreciază constant
iar cei care se zbat să transmită mesaje
pentru trezirea conştiinţei
se apropie de oameni la o distanţă
optimă de înţelegere
şi ajung ca tablele din jocul de Darts
 
 
Spectacol interzis muritorilor
 
priveşte atent un munte, un arbore,
o piatră, o apă şi ţine-le minte
pleacă apoi în lume
trăieşte-ţi viaţa
întoarce-te peste ani şi ani
priveşte-le din nou pe toate şi vei avea senzaţia
că n-ai fost plecat niciodată
din acele locuri
 
urmăreşte un episod dintr-un film serial
care te captivează la maxim
dormi, pleacă la muncă
întoarce-te acasă, vizionează un alt episod
şi vei avea senzaţia
că n-ai fost plecat niciodată
din acţiunea filmului
 
citeşte o carte, zece cărţi, o sută de cărţi
întoarce-te la cartea care ţi-a plăcut cel mai mult
şi vei avea senzaţia că n-ai fost plecat niciodată
dintre coperţile ei
 
privim, plecăm, ne întoarcem
ne întoarcem, privim şi plecăm
 
numai că unii oamenii
pe care i-am privit cândva
cu atâta dragoste
au uitat să se-ntoarcă
din călătoria lor
au rămas captivi într-un spectacol
interzis muritorilor
 
iar umbrele, sufleuri ai neantului
ne şoptesc în continuare
rugăciunile
 
 
Neant cu lentile de contact
 
prin lacrimi tragem de timp în faţa zădărniciei
visele sunt doar nişte monede de schimb
aruncate de zei în palmele cerşetorilor
mutilaţi de amintiri
 
pe eşafodul dimineţii
ne ghilotinăm şansa unui nou început
şi iată-ne singuri într-o lume
în care speranţa cu aripi de ceară
s-a prăpădit pe stâncile abrupte ale inimii
 
nici umbrele nu mai leagă prietenii
ne îmbrăţişăm spasmodic absenţele
în faţa neantului cu lentile de contact
 
 
Cuvinte pentru viitorul sterp al deziluziei
 
să nu scrii tot
mai lasă un poem şi pentru mâine
poimâine şi alte zile în care durerile
te vor invada cerându-ţi capitularea
păstrează cuvintele şi alungă spaima întunericului
cu săgeţile lor de foc departe cât mai departe
înapoi în haosul primordial
păstrează o armată de cuvinte
călare pe himerele visului
în mijlocul lor iubirea cu flamura nemuririi
suflând în goarna inimii
păstrează cuvintele în tranşeele cărnii
în circumvoluţiuni în diviziunea celulei
în spiralele ADN-ului tău prometeic
învârtindu-l ca un bumerang prin abisul psihozei
lovind iscoadele morţii umbrele nelegiuite
direct în punctul lor sensibil la frumuseţea metaforei
păstrează cuvintele în sânge
singurul şarpe înţelept căruia îi place căldura sufletească
a celui de lângă tine cel dornic
să te citească cu buzele cu palmele cu ochii înroşiţi
de vinul amar al singurătăţii
păstrează cuvintele pe creştetul tău pleşuv pe tâmple
pe sprâncene şi în gropile obrajilor
îndreaptă-ţi spatele
stai falnic ca un munte de cuvinte
ca un avocat al cerului
nimic chiar nimic nu te poate mişca din locul
în care ţi-a fost dat să lupţi împotriva deziluziei
un vârf semeţ de speranţă împungând cerul
în ochiul larg deschis
căci numai aşa curge cu adevărat
lacrima lui Dumnezeu
 
 
Lungă contemplaţie în faţa ferestrei deschise spre neant
 
Nimic nu-i mai tragic, într-adevăr, decât să-ţi pui rostul vieţii în afara ei, să trăieşti cu necesitatea gloriei, obscur, mângâindu-te cu vâlva de după moarte. E atât de dureroasă pentru unii această satisfacţie, încât sunt şi ei din aceia care ar simula moartea spre a pregusta judecata viitorului.” (G. Călinescu)
 
iubesc prea mult viaţa pentru a renunţa la ea
chiar dacă lumea simt că nu-mi aparţine
trăiesc fără să-mi pot aminti
locul în care a copilărit sufletul meu
 
până la urmă paradoxal vorbind şi simţind
ajungi să iubeşti şi exilul acesta nelumesc
rana prin care curge
neputinţa de a fi fericit întru totul
 
(doar răstignirea face posibilă
existenţa concomitentă în cele patru
dimensiuni ale crucii?)
 
întrebări fără răspunsuri
răni fără vindecare completă
pe care ajungem să le acceptăm
şi să le iubim fiindcă
ne amintesc că suntem aici acum
şi nu altundeva altcândva
 
iar mie nu-mi rămâne decât să scriu
poezia mea este o lungă contemplaţie
în faţa ferestrei deschise spre neant
 
nu ştiu ce se află dincolo totul este întunecat
nimic nu mă ispiteşte
doar un fior îmi trece prin şira spinării
făcându-mă să cred că e mai bine aici
 
în ciuda durerilor şi mizeriilor care mă deziluzionează
există şi un dram de frumos există şi multă imaginaţie
care poate face înconjurul lumii
care poate ajunge la marginea universului
călare pe o cometă
ce inspiră vidul pe nări şi suflă flăcări
 
dragă G. nu-mi doresc să simulez moartea
pentru a pregusta judecata viitorului
dar încerc să simulez nemurirea
şi să trăiesc în poeme
aşa cum nu pot trăi în acest exil nelumesc
eu nu voi muri niciodată
am spus de-atâtea ori chiar şi atunci când durerile
mă torturau să mărturisesc contrariul
 
facă-se voia mea în lumea imaginaţiei mele
gândul meu să fie Big Bang-ul universului paralel
al realităţii alternative în care
voi fi mereu fericit
 
 
Lovitura sub centură
 
ştia că viaţa-i o luptă
dar n-a profitat niciodată de alonja sa
pentru a lovi oamenii de la distanţă
şi nici de forţă
pentru a lovi mai puternic
în lupta corp la corp
 
se pregătea zi de zi în faţa oglinzii
aşteptând confruntarea
cu adversarul care câştigase toate întâlnirile
prin knockout-uri fulgerătoare
sau prin lovituri repetate
până când prosopul era aruncat
 
exersa toate mişcările
era masiv, dar avea jocul de picioare
şi agilitatea unui boxer
de categoria uşoară
era asemenea poetului priceput
la vers clasic sau la vers liber
executant al figurilor de stil
cu mare măiestrie
artistică
 
anii treceau
el se pregătea în continuare
în faţa oglinzii
aşteptând tot aşteptând
şi când credea că adversarul
uitase de el
primi o lovitură sub centură
aşa pe neaşteptate
 
se chirci de durere se aşeză în genunchi
inima număra cu voce tare secundele
în mintea lui se derulau amintirile
tuturor luptelor în faţa oglinzii
nu fusese nimeni acolo
să-l încurajeze să-i spună ce să facă
în asemenea situaţie
 
se ridică din instinct
dar n-apucă să-şi privească
adversarul în ochi
 
 
Îî mulţumesc păsării

îi mulţumesc păsării
că a fost milostivă
şi m-a purtat pe aripile sale
înapoi în patria mea

îi mulţumesc păsării
că am putut privi încă o dată
de lângă statuia bunului Eminescu
cum se apropie valul
de ţărmul îngheţat al mării

îi mulţumesc păsării
că m-a lăsat să-mi îmbrăţişez mama
şi să-mi petrec tatăl pe ultimul drum

îi mulţumesc păsării
că m-a lăsat s-o iubesc pe femeia
pe care o căutam dintotdeauna
femeia care mi-a preţuit ca nimeni alta
sufletul şi poezia
femeia care mi-a dăruit
o minune de copil

îi mulţumesc păsării
că am apucat să sărbătoresc ziua sfântă de Paşte
exact când împlineam
patruzeci de ani

îi mulţumesc păsării
că m-a lăsat să ţin această carte în mâini
amintirea renaşterii din cenuşa
unei alte vieţi

Imagini cu poeme din volumul „În aşteptarea păsării”, editura eLiteratura, Bucureşti, 2015

Imagini cu aforisme din volumul „În aşteptarea păsării”, editura eLiteratura, Bucureşti, 2015