« Home

 

Ionuţ Caragea - "33 bis" (selecţie revizuită)

 

 

Poemele de mai jos au fost incluse şi în antologia "În aşteptarea păsării"

Aprecieri despre poeziile lui Ionuţ Caragea: AICI

 
Iisus, poet de tranziţie

în biblioteca cerului
sunt doar biblii
asta pentru că-n biblioteca cerului
nu există decât un singur poet
şi acesta se numeşte Iisus
cuvintelor sale pilde le-au spus
dacă vreţi să aflaţi sensul lor
să spuneţi Tatăl nostru de trei ori în gând
şi să renunţaţi la preocupările voastre murdare

Iisus este şi clasic şi simbolist şi postmodernist
vulgar nu vrea nicidecum să fie
şi nici poet conjuncturist
sau vânzător de suflet şi ţară

Iisus este poet de tranziţie
de la pământ la cer
şi de la cer la pământ


Bătrânul Matrioşka

cel de-acum eşti chiar tu
bătrânul Matrioşka
în tine se află atâtea păpuşi
cu chipul de ieri
şi dacă-nchizi ochii
vei fi şi tânărul
şi copilul care merge de-a buşilea
şi fetusul
în care sufletul orfan
şi-a găsit casă

 
Autoportret cu ochii închişi
 
odată cu oamenii mor şi ideile măreţe
moare şi gloria lumii
vanitatea rămâne o zdreanţă
cu care orbii se şterg de lacrimi
 
ce fericit sunt când vine o poezie la mine
aşa ca un înger ce-şi caută aripile
printre cuvintele mele!
 
aşa ca o doamnă tăcută şi frumoasă
iubindu-mă departe de ochii lumii
 
aşa ca între două vieţi, ca între două
pete de sânge, ca între două şoapte
ca între două vise…
 
aşa ca într-un autoportret
cu ochii închişi
 
 
Yeah, sure
 
şi totuşi unii oameni mai cred în sfinţenia lumii
în sărbătorile de Paşti, în Moş Crăciun
dar prea puţini mai poartă
haine de duminică 
 
şi trece trenul copilăriei şi nu se opreşte
decât la vămile cerului
şi trec avioane
pe cer rămâne doar o dâră de fum
şi trec şi orbii prin viaţă
ca nişte cămile prin deşert
 
şi totuşi unii oameni mai cred că există iubire
chiar dacă se prostituează adesea de frica singurătăţii
chiar dacă slujesc unui zeu diform
cu telecomandă, chiar dacă nevoia primară
le trece prin faţă ca şi pe banda rulantă
 
aleg ce li se pare mai ieftin şi bun
o navetă de bere
două pungi cu tutun
 şi alte resturi din care
cei mai săraci îşi fac de mâncare
şi alţi saci din plastic în care
fiecare îşi ascunde
mizeria
 
şi stau la coadă să cumpere jocuri şi cărţi
despre cum să te îmbogăţeşti peste noapte
despre coduri secrete
despre vrăjitorii
 
şi numai poezia rămâne
cea mai bună porţie de fericire
pe stomacul gol
 
 
Insomniac în lumea de apoi
 
nu mă sperie numele voastre
cât sunt încă-n viaţă nu am nevoie de voi
filozofii sterile, definiţii, concepte
cu toţii suntem capabili să-i punem
nimicului măşti
şi mă privesc în oglindă şi-mi spun:
reinventează-te în fiece clipă
adăposteşte-te de cuvintele celorlalţi
lasă un dram de-nţelepciune
în ridul adânc
 
şi numele meu va cădea ca o piatră la fund
trăgându-mi trupul într-o învolburare de lacrimi
şi numele meu va străjui
la marginea dintre lumi, pe o cruce de piatră
şi eu, ca un insomniac
mă voi ruga mereu la penitenţă
mă voi ruga să dorm
întru neţărmurita clipă de uitare
fără judecata ce va să vină
aşa ca un necunoscut în valea regilor
acolo unde clepsidrele sunt goale
acolo unde istoria
nu are nici început
nici sfârşit
 
 
Rătăcit prin subteranele minţii
 
îţi voi zice în cât mai puţine păsări posibil
cât de negru e cerul spre care privesc
îţi voi zice cum îmi trece-amintirea prin faţă
ca o pisică neagră şi scuip
şi fac trei paşi înapoi
îţi voi zice cum se deposedează iubirea de arme
şi cum veşnicia devine o afacere cu fântâni
în care se spală banii murdari
îţi voi zice cum a intrat un fir de nisip
în ochii timpului şi cum a lăcrimat pe ascuns
îţi voi zice cum cei mai buni prieteni
vin în vizită cel mai puţin
îţi voi zice cum prin subteranele minţii
Dumnezeu se balansează pe un hamac plin de stele
îţi voi zice cum locuim unii-ntr-alţii
fără niciun motiv de a rămâne o secundă în plus
îţi voi zice în cât mai puţine păsări posibil
cât de negru e cerul spre care privesc
şi cât de dor îmi era de zidul acela
la care morţii nu mai sunt plânşi
 
 
33 bis
 
şi viaţa mea cealaltă
să o slăvesc – mă-nvaţă
cu mască mortuară
cu faţă şi postfaţă
 
oriunde deschid cartea
e-o inimă ce bate
cuvintele înoată
prin marea de păcate
 
pe foaia numărată
identic şi cu bis
se săvârşeşte-o crimă
şi cine-a fost ucis?
 
ajuns după milenii
tot la aceeaşi treaptă
îmi regăsesc Golgota
în vorba înţeleaptă
 
şi vezi, tu, frate geamăn
din pântecul de mamă
tu eşti de-a pururi tânăr
şi nu vom fi de-o seamă
 
iar eu ce mi-s de după
scăpata răstignire
îmi otrăvesc cuvântul
ca să îţi dau de ştire
 
pe foaia numărată
identic şi cu bis
va curge veşnic - Styxul
şi-o să mă-nec în vis.
 
 
Casa de la marginea apei
 
dacă n-ar fi vântul şi valurile
de-o frumuseţe tragică
sau luciul pe care barca îl tulbură
doar cât să-l răsfeţe
dacă n-ar fi stuful
la buzele căruia peştii bătrâni
aşteaptă nada pescarului
dacă n-ar fi femeia
care-şi ridică bluza încet
de cealaltă parte a lacrimii
lăsând privirii doar semnul din naştere
ca o hartă spre inima ei
dacă n-ar fi casa de la marginea apei
cu pereţii proaspăt văruiţi
în culoarea celor patru anotimpuri
de singurătate
dacă n-ar fi toate acestea
la ce-aş mai visa?
 
 
Întru marea împărăţie a cuvântului
 
parcă aş avea două cordoane ombilicale
unul la fiere şi unul la cap
şi prin ele mă hrănesc cu toate durerile
cu toată otrava şi înjurăturile lumii
şi când voi ajunge la cer
şi se va rupe apa născătoarei mele de poezie, singurătatea
atunci voi fi cu adevărat fericit
ca un nou venit întru marea împărăţie a cuvântului
ce-nvaţă să meargă de-a buşilea
până când va sta drept şi tăcut
ca o cruce răstignită pe om
 
 
Poezie bilingvă
 
este o zi când poezia aşteaptă
într-o staţie de metrou, în autobuz
într-o maşină rămasă în pană, pe o bancă în parc
lângă fântâna publică, în vechiul port
în bazilica doamnei noastre
este o zi când poezia aşteaptă
să-mpartă o masă frugală cu un poet flămând
venit de undeva de departe
este o zi când poezia aşteaptă sub o umbrelă
privind spre culisele unei furtuni
spre nu ştiu ce lizieră a gândurilor
este o zi, este o noapte părăsită de vise
este eroarea zilei de ieri
este o despărţire fără cuvinte
cu strângeri de mână, cu mănuşi elegante şi fine
ca pielea unui animal mort
je suis parti, je suis parti, je suis parti
nu-mi opri acest val ce se-nalţă
ca un tsunami şi curge
prin venele mele
priveşte, citeşte şi nu m-atinge
nu-mi da verdicte, nu-mi spune mie
ce-i rău şi ce-i bine
eu sunt zeul cuvintelor mele
eu sunt crucea  mormântului meu
eu sunt politica inimii mele
eu sunt monarhia absolută a gândurilor mele
şi şi şi
şi aşa mai departe
 
este o zi când se construieşte o casă
în arborele vieţii mele
am mâinile reci
este o zi când statuia din marmură
vrea să evadeze din om
je suis parti, je suis parti, je suis parti
nu-mi ţine umbra de vorbă
nu-ţi sparge oglinda
nu arunca după mine cu cioburi
nu încerca să mă cumperi
cu treizeci de-arginţi
eu sunt al nimănui şi al tuturor
şi fără să mă vând
pentru nimic în lume
şi şi şi
este o zi când poezia aşteaptă să fie scrisă
pe altă limbă şi mă-ntreabă
străinule, tu din ce ţară vii?
 
 
Rastel cu lacăt la gură
 
şi ţi se spune că viaţa-i o luptă
şi-ţi numeri zi de zi armele
acelaşi număr de oase aşezate frumos
în acelaşi rastel îmbrăcat în piele
şi cu lacăt la gură
aceleaşi gânduri şi aceleaşi cuvinte
într-un regulament al ordinii interioare
învăţat pe dinafară
şi vine clipa şi vine clipa neaşteptată
când trupul se vinde pe mai nimic necunoscutului
şi sufletul tău rămâne atât de singur
atât de singur că nu mai ştie
pe ce lume se află
 
 
Recycle bin
 
să faci bungee jumping
în infern
agăţat de cordonul ombilical
 
să fii un călugăr cu net
într-un marsupiu
de fibră optică
 
să fii părăsit de şansa
redenumirii
refolosirii retroiubirii
re re re
 
nu şterge acest poem
 
dă-l mai departe
 
 
Întotdeauna oameni
 
întotdeauna căutăm ceea ce ne lipseşte
şi renunţăm la ceea ce ne lipseşte mai mult
întotdeauna privim mai departe
şi reuşim să fim cu-atât mai departe
de noi înşine
întotdeauna sperăm la ceva mai bun decât azi
şi mâine vom fi căutători de comori în trecut
întotdeauna facem aceleaşi greşeli
şi găsim întotdeauna o scuză:
a greşi e omeneşte şi totuşi
întotdeauna ni se arată o cale spre adevăr
şi cochetăm mereu cu minciuna
întotdeauna suntem romantici
şi până la urmă ne plictisim de atât romantism
şi suntem pragmatici până la
înalta trădare
ne vindem sufletele şi ne culcăm pe laurii
nimicniciei
 
întotdeauna fugim
de ceea ce ne poate atinge
de ceea ce ne poate face mai slabi
întotdeauna ne este frică de moarte
şi frica ne taie elanul în mici respiraţii
întotdeauna muncim
peste programul lui Dumnezeu
întotdeauna spunem întotdeauna
şi niciodată nu încercăm
să fim veşnici
 
 
Tatăl meu, Dumnezeu
 
mi-l imaginam aşa pe Dumnezeu
ca pe-un bărbat robust
trecut de puţin peste şaizeci de ani
cu părul alb şi mustaţă
spunând mereu bancuri despre fericire
mi-l imaginam aşa ca pe-un tată
care niciodată nu lua moartea în serios
şi voia să iasă la pensie
să vadă lumea în lung şi în lat
după ce-şi răstignise o cruce
în fiecare braţ
după ce-şi purtase copiii în cârcă
asemenea unui gigant suportând
pe umerii săi cerul
şi toată necuprinderea lui
după ce-şi ţinuse femeia în puf
şi verigheta pe deget
mi-l imaginam aşa pe Dumnezeu ca pe-un bătrân
singur şi frumos în singurătatea lui
privind undeva, spre niciunde
căutând acel cuvânt
de la care-ncepuse tot nimicul ăsta
cu pene de struţo-cămilă
 
 
Transplant de inimă
 
şi chiar dacă trupul se-mbolnăveşte
şi simţi fiecare celulă cum moare
inima ta încă mai bate
obsedată de timp
obsedată de iubiri trecătoare
obsedată de propriul ecou
inima ta bate de până şi morţii se scoală
bate precum femeia bate covoare
bate precum copilul bate mingea în zid
bate şi tot se bate cu pumnii în piept
bate pentru o cauză pierdută
bate aşa de nebună
oare câte bătăi de inimă pot umple nimicul
tăcerea şi tot universul?
oare câte bătăi de inimă
au bătut la poarta ta
şi tu n-ai răspuns
ai lăsat doar uşa crăpată
spre nu ştiu ce paradis
în care nu voi fi niciodată...
 
 
Inimă cu perucă
 
cuvintele sunt decoraţii obţinute
în războaiele minţii
şi fiecare-şi construieşte-o legendă
în jurul propriului nume
şi fiecare-şi dă întâlnire cu moartea
cel puţin o dată în viaţă
rupând o legătură romantică de lungă durată
cu boala, tristeţea, mizeria şi alte amante perfecte
şi ochii lui Dumnezeu care sunt peste tot
şi ţi-e imposibil să scapi de privirea lor insistentă
şi cauţi soluţii inovatoare
să te ascunzi mai bine în tine
până şi inima ta poartă perucă
până şi pentru călătoria din vise
ai nevoie de ghid
 
 
Eroica
 
aici e linişte şi nu adie
nici o pală de vânt
norii sunt prinşi în cârlige
din când în când o pasăre trece
la fel de tăcut
ca şi o lacrimă pe obrazul mortului
în spatele ei o dâră albă se destramă încet
sufletul vrea să mai tragă de timp
 
iarba-i uscată şi totuşi
e drumul spre casă
plantele mor, peştii mor, păsările mor
animalele mor şi nimeni nu aude nimic
cineva i-a pus tăcerii cătuşe
cineva se crede Dumnezeu
şi ascultă Eroica
 
 
Picnic la marginea drumului
 
venim de departe
fiecare din direcţii opuse
şi facem picnic la marginea drumului
îţi prezint credincioasa mea umbră
îmi prezinţi nevăzuţii tăi îngeri
îţi scoţi desaga cu prescură
îmi scot inima din piept
şi o privesc în palmele tale
cum bate, cum bate
 
toate drumurile
duc la răstignirea pe cruce 
 
plecăm mai departe
fiecare în direcţii opuse
tu te ridici la cer
eu mă cobor în pământ
aşteptând învierea
 
pe crucea mea se răstigneşte
prezentul
 
pe crucea ta se răstigneşte
iubirea
 
 
Vacanţa mare

aştept să mor ca un copil ce-aşteaptă vacanţa
să merg la furat de mere
de sărutări şi de Eve
şi printr-un lan de grâu
pân` la brâu
s-alerg după nori
cu zmeie prinse de sfori
luuuuungi
cât toate vieţile de pe Pământ