Cenaclul
Internaţional
Prietenii Poeziei din Oradea. Manifestările literare "Punţi
peste Crişuri"
Pe
data de 22 octombrie 2019
a avut loc la
Biblioteca Gh.
Şincai din Oradea,
sala Amfiteatru,
orele 17, o triplă
lansare de carte la care
au participat
invitaţi speciali
din Franţa.
Evenimentul s-a
desfăşurat în
cadrul
manifestărilor literare
“Punţi peste
Crişuri” ale Cenaclului
Internaţional “Prietenii
Poeziei” (coordonatori
Ionuţ Caragea
şi Dan. H. Popescu).
În prima parte a
evenimentului s-a lansat
volumul de poeme
“Când umbrele trec
strada” (Editura
Pim, 2019), semnat
de Teodor Dume.
Ediţia franceză
a acestui volum
a fost publicată
în 2019 la editura
Stellamaris.
Evenimentul a
continuat cu lansarea
volumului de poeme
“Iubirea mea abisală”
(Ed. Fides, 2019), semnat
de Ionuţ Caragea.
Ediţia franceză
a acestui volum,
publicată la
editura Stellamaris
din Brest în 2018, a
câştigat premiul
François-Victor Hugo, oferit
de Societatea
Poeţilor Francezi,
cea mai
veche şi
mai prestigioasă
societate de
poezie din Franţa.
Evenimentul s-a
încheiat cu lansarea
cărţii „XURA”
(roman şi poeme,
editura Fides,
Iaşi, 2019), creată
după un fragment de
joc de roluri
bazat pe
„Tărâmurile
viselor“ de H. P. Lovecraft.
Această carte este
o traducere în
limba română
a ediţiei
originale care a apărut
în 2013 la editura
Stellamaris.
Directorul editurii
Stellamaris şi
autor principal al
ediţiei franceze:
Michel Chevalier. Traducerea
în limba
română: Amalia
Achard. Revizor
şi îngrijitor
al traducerii
poetice: Ionuţ
Caragea. Grafica:
Annaïg Morel şi
Stéphan Butreau.
Ilustraţia
copertei: Stéphan
Butreau. Redactor de
carte: Dumitru
Scorţanu (directorul
editurii Fides).
Invitaţi speciali
la eveniment: Michel
Chevalier, Amalia
Achard, Annaïg
Morel, Stéphan
Butreau (toţi
din Franţa).
Cărţile au fost
prezentate de Ionuţ
Caragea, Amalia
Achard şi
Florian
Chelu-Madeva. Imnul
Franţei a fost
cântat de Alexandrina
Chelu, iar
imnul României
a fost cântat
de Alexandru
Carţiş.
Michel Chevalier a
primit o diplomă
de merit din partea
doamnei Ligia
Mirişan,
directoarea Bibliotecii
Judeţene Gheorghe Şincai,
în semn
de mulţumire
pentru promovarea
culturii române
în Franţa.
După cum
menţionează autorul
Stellamaris (Michel
Chevalier) în
cuvântul înainte
din XURA, «
această carte este
o creaţie
colectivă. Înainte
de toate, un
omagiu, dar
şi expresia
recunoştinţei faţă
de marele scriitor
H. P. Lovecraft, necunoscut
în timpul
vieţii sale, dar
care a ştiut să
creeze un mit
atât de „real“
încât să
devină universal şi
în care milioane
de oameni să
se regăsească. Din el
fac parte şi
„Tărâmurile
viselor“, unde
se desfăşoară o mare
parte a povestirii. Este,
totodată, şi
o dare de seamă
romanţată şi
poetizată a unei
campanii de joc
de roluri. Pentru
necunoscători,
este o modalitate
prin care un grup
de prieteni
creează împreună
o poveste. Dacă
povestea este
o creaţie
colectivă, alegerea
formei şi
a redactării, atât
în cazul
romanului cât
şi a poemelor
ce-l ilustrează,
sunt rezultatul
„penelului“ meu.
Am ales să
completez proza
relatării cu poeme,
aşa cum, în
unele filme
sau desene
animate, pete de
culoare vin
să însufleţească
o structură în
alb şi negru
».
Discursul integral al
lui Michel Chevalier şi
poemele citite
de domnia sa
în franceză:
https://editionsstellamaris.blogspot.com/2019/10/publication-de-xura-en-roumanie.html
Afiş
realizat de
Andrei Oros
Fotografii obţinute de la Biblioteca Judeţeană, cu
acordul doamnei Ligia Mirişan
În fotografie, de la stânga spre
dreapta: Ionuţ Caragea, Amalia Achard, Michel
Chevalier, Florian Chelu-Madeva
Alexandrina Chelu interpretând imnul naţional al
Franţei
Alexandru Carţiş interpretând imnul naţional al României
doamna Ligia Mirişan, directoarea Bibliotecii Judeţene
Gheorghe Şincai, oferind o diplomă de merit domnului Michel Chevalier
Ionuţ Caragea prezentând invitaţii şi vorbind despre
cărţi
Amalia Achard şi Michel Chevalier
Florian Chelu Madeva vorbind despre romanul Xura
Participanţi la eveniment
Mai jos, fotografii realizate de Nicoleta Pop-Baciu
Ionuţ Caragea, Amalia Achard, Michel Chevalier, Florian
Chelu-Madeva
Discursul doamnei Amalia Achard
Ionuţ Caragea recitând din volumul Iubirea mea abisală
Michel Chevalier şi Ionuţ Caragea citind poezii din
cartea Xura, în franceză şi în română
Mai jos, fotografii realizate de Stéphan Butreau
Alte fotografii de la eveniment, realizate de Alin Cristea
https://oradeaculturala.wordpress.com/2019/10/22/poze-cenaclul-prietenii-poeziei-22-octombrie-2019
Coordonatorii cenaclului Prietenii Poeziei sunt
recunoscători
tuturor publicaţiilor şi tuturor persoanelor care au promovat acest
eveniment! De asemenea, sunt recunoscători tuturor celor care au onorat
cu prezenţa!