- Pe altcineva aşteptam. Cînd au venit luminătorii
- (pe coame de deal o mie de trîmbiţaşi
- anunţau răsăritul)
- am spus precum altădată Heraclit vizitat
- de berbanţii atenieni:
- IATĂ MINUNEA
- ŞI ÎN COLIBA MEA COBOARĂ DIN CÎND ÎN
- CÎND ZEII!
- Dar eu nu aveam căni umplute cu lapte
- de capră
- ci doar becisnice răspunsuri la majestuoasele lor
- întrebări:
- De ce viaţa ta hîrtiei albe se vinde
- mereu? De ce infinitul ne ignoră şi de ce
- nu putrezeşte niciodată limba popoarelor?
-
- Le-am răspuns tinerilor luminători:
- - Viaţa hîrtiei albe
- se vinde mereu pentru a nu o rătăci în colivia
- uitării
- ea se transformă încet într-un parfum voluptos
- semănînd cu repaosul de onoare al pietrelor.
- Le-am mai spus tinerilor luminători:
- Celui însemnat
- infinitul orb îi ştie de frică
- iar lipsa de înţelepciune cu care înghiţim
- zarurile universalei nopţi
- întărîtă mînia lui Dumnezeu.
- Nu mai departe aseară – le-am spus
- în timp ce-mi sprijineam respirarea de frunze –
- am văzut cum Dumnezeu Cinicul
- ne încorda rînd pe rînd ca pe ceasornice.