- S-ar cuveni un imn pentru
- alunecarea-n abis
- s-ar cuveni o dovadă!
- Şi pe cînd se desface-n bucăţi zeul tău protector
- şi înfloreşte văzînd cu ochii labirintica civilizaţie
- metatextuală
- iar miracolul dezgolirii de sine atinge apogeul
- cu aceeaşi febrilitate cu care neofiţii
- îşi împart Paradisul
- nu dispera! LUCRUL ÎN CARE NIMENI NU CREDE
- SE-NFOMETEAZĂ ÎN SINE
- şi totul e salvator
- pînă şi această peticită speranţă
- pînă şi acest vis amputat
- şi chiar această dimineaţă în care
- stai şi priveşti picurii ploii pe un mormînt nou.
- Cineva mătură curtea abatorului
- cineva spune: poftiţi domnule Kafka!
- S-ar cuveni un imn pentru
- alunecarea-n abis
- s-ar cuveni o dovadă!
- Nu departe: o trompetă rezemată de zid.
- Mîna clipocind uşor înspre inimă.