CÂNTEC DE ADORMIT UNIVERSUL
« Prima pagină
Astăzi privesc lumea cu ochiul de duminică.
    Plouă.
    Ţin în mâini o fotografie.
Fotografia înfăţişează o femeie
spălând cămaşa bărbatului. (Poate că de-aici trebuie început!)
Trece o ninsoare ca un tren de soldaţi
şi de-abia o zărim
cineva e singur cineva refuză beznele
viaţa nu poate fi minţită cu una cu două până la urmă
praful se-alege din măştile sterpe.
Stai în mijlocul camerei şi deodată un gând
un fel de maşină de proliferare a fricii:
ÎN FAŢA MORŢII SUNTEM SINGURI CA UN PUMN DE
OMĂT.
Ai, ai, carne înceţoşată, într-o seară de aprilie
prin tăcerea albă ca un cearşaf
deasupra unui mort
râsul tău e un cântec de adormit universul.