„Dar pe cînd călătorea el şi se
apropia de Damasc, o lumină din cer,
ca de fulger, l-a învăluit deodată. Şi
căzînd la pămînt, a auzit un glas
zicîndu-i: Saule, Saule, de ce mă
prigoneşti? Iar el a zis: Cine eşti,
Doamne?Şi Domnul a zis:Eu sunt
Iisus, pe care tu îl prigoneşti. Greu
îţi este să izbeşti cu piciorul în
ţepuşă.”
(Fapte, 9:3-5)
Vine un timp cînd armele şi trufia
devin o povară
iar cuvinetele nu-s niciodată de ajuns.
Cei ce bat tobele pentru tine şi înalţă surlele
nu ştiu că primesc de fiecare dată alt om.
Cum şi tu, Saule din Tars, fără a colinda gările
văzduhului
pe cînd ţi se odihneau caii şi cămilele
şi slujitorii osteniţi
ai primit fulgerarea devenind alt om.
Aşa cum şi eu, Saule prigonitor,
pe cînd mica şi marea istorie îşi zornăie înfundat
ruginitele lanţuri
izbesc fără voie cu picioru-n ţepuşă devenind Celălalt.
Şi mereu Celălalt cu fiecare poem Celălalt
pînă cînd poţi deveni o mie de Ceilalţi
care-au primit
fulgerarea.
După cum ştii, doar Calea contează şi iarăşi
după cum bine ştii, peste mierea păcatului vechi
un altul se-aşază
şi pînă la urmă orice istorie e o adunare de treceri
pe drumul Damascului.
Tu ce spui
carne histerizată de cîntecul nevăzutelor lumi?