nu
vreau să fac niciun zgomot dar uşa scârţâie îngrozitor
oasele încep să-mi troznească
atunci liniştea devine cel mai de temut duşman
şi
aş da orice pe smiorcăiala
unei mâţe când e ucisă
de şobolani
cineva mă trage de mânecă
îmi
ascund în buzunare mâinile pline de sânge şi de bomboane
în
toată mizeria asta de viaţă moartea mă ceartă ca o mamă
2.
mă întorc în cameră deschid şifonierul
pe
tricourile mele scrie adidas sau nike
sau
beatles sau kurt şi ar trebui să scrie georgiana
dau
peste chiloţii pe care i-a uitat
mă
doare că viaţa nu mai e ca fluturii de pe ei
hm
hainele s-au scămuşat n-avem bani să cumpărăm altele
biletul spre rai e scump îmi spune mama
în timp ce îmi spală păcatele doar cu apă rece
3.
îmi scot capul din pulover ca dintr-un ou abia crăpat
las
un bilet « plecat până la
romană »
pe
la ora asta georgiana se fereşte
de luminile oraşului
doar lumina lunii cade ca un reflector pe faţa ei
şi
i-o descompune ca o prismă
pe
la ora asta georgiana iese de la ase am ieşit s-o văd
şi
mi-e teamă că dacă ne vom întâlni se va supăra
4.
scuip sânge şi îmi înghit în sec saliva
mă
uit la fata din vitrină
care îşi ajută mama să coase un fluture
pe
rochia de mireasă
5.
sunt cel mai frumos trecător singur
privirea mea cochetă flirtează
cu
fete cu nasul pe sus sau cu fundul mare
din când în când inspirate mă întreabă
dacă am plâns “ţi se vede umbra lacrimii”
aşa
că îmi feresc privirea de orice ochi înţelegători
mă
simt al naibii de poet şi de sexi în seara asta
6. ajung pe alei întunecate unde confund gunoaiele cu oamenii
mă
pitulesc şi-mi bag mâinile în buzunare
înăuntrul meu rupturile sunt lipite cu gumă de mestecat
dâmboviţa e atât de limpede că văd moartea prin ea
aici sunt aruncaţi toţi copiii nedoriţi dinăuntrul meu
lumina pe care o reflect mi se ghemuieşte în căuşul palmelor
păsările beau apă împreună cu mine din ele
haloul pe care îl lasă în jur zborul lor
îmi
naşte în vene lovituri de cuţite care se scurg pe
piele
în
cicatrici mai albe decât un miligram de heroină
ge
nu mai încapi în mine
dar
eşti prea slabă să-mi pocneşti
de sub piele
7.
ge te-am văzut printr-un geam
plin de praf
pe
care ar fi trebuit să scriu spală-mă
în
loc de sclav caut stăpână şi un număr de telefon
îmbrăcam într-un cocon o
femeie frumoasă
şi
aşteptam să izbucnească din ea valuri de fluturi
când mi-am dat seama că erai tu devenise un vitraliu
cu o sfântă
respiraţia mea plămânii mei inima mea
au aburit geamul
până s-a depus peste el un strat de steluţe argintii
apoi l-am şters cu
mâna dispăruse-i
uite ge uite închid ochii şi cred în îngeri
vreau când îi deschid ca tu să apari
8.
după ce am făcut un om mai puternic să sângereze
m-am
speriat de mine
lovitura în ţeastă mi-ar fi adus moartea
am fugit şi m-am
ghemuit în întuneric
tremuram
m-am mângâiat mama
mi-a spus
mâinile ridicate n-or să mai
putrezească
dantura imprimată îmi rânjeşte în fiecare zi
pe
dinăuntru eşti tot o brută
degeaba faci dragoste cu lumina stinsă
şi
strigi alte nume dacă ţi-o închipui mereu pe
georgiana
iar
atunci orbit de lumina pe care o revărsă asupra ta
îţi
repeţi spasmodic într-un colţ
ge eu nu sunt aşa
întins în balta propriului
sânge
degeaba în timp ce vomitam îngeri şi fluturi
degeaba mă
scorojesc şi mănânc din mine
9.
mi-e atât de silă încât am mâinile cleioase
şi
zâmbetul mi-a rămas imprimat
ca
ochii pe care îi uiţi deschişi unui mort
de
undeva dintr-un sicriu georgiana îmi face cu ochiul
“hai
să facem dragoste adi o să te simţi mai bine
chiar dacă mâine nu voi mai fi aici”
încă mai cerşesc porumbei de la Dumnezeu
dar
nu tot ce zboară se mănâncă frate
mă
lipesc de peretele rece umbra mea se dă jos
şi
mi se ghemuieşte în braţe
prea mulţi şi-au băgat picioarele în sufletul meu
fă-mi loc ge să intru şi închide-mă
poţi să bagi săbiile pe rând
nu
e niciun truc niciodată n-a fost
10.
mă plimb pe străzi mai ceva ca un autobuz
cu
trupul înghesuit pe dinăuntru de bătrâni certăreţi
tineri nesimţi şi de georgiana mea
pe
care toţi vor s-o atingă când mă opresc
în
faţa unui bloc luminile se sting pe rând
în note de pian
în
afară de una întotdeauna mai rămâne una
într-o implozie de zăduf georgiana citeşte întinsă în pat
prinsă între cearşafuri albe cu fereastra deschisă
şi
cu pieptul dezgolit ştiu că văd lucruri nu poate fi ea
la
fiecare fereastră cu lumina aprinsă bântui
pe
stradă maşinile nu trec oamenii nu trec secundele nu
trec
dimineaţa a început să ningă copiii îşi făceau
bulgări din mine
şi aruncau cu inima mea peste tot
11.
m-am plimbat până la capătul lumii
când m-am plictisit de tristeţe am lovit de trei ori
din călcâiele adidaşilor dar nu se auzeau decât petardele
m-am aşezat în fund ca un copil am început să plâng
şi nu plec de aici până nu vii să tragi tu de mine
12. ninge omizile de pe blocuri îţi cad
în cap
fluturii se nasc direct pe haine
frumoasele şi-i prind în păr
alteori ninge cu puf de păpădie care-şi
sfârşeşte zborul
în sânul lor dar şi dacă ar fi aşa după
iarnă vine toamna
nu mai e mult nu mai e mult
moartea te învaţă să numeri până la minus infinit