De vorbă cu nisipul
 
dedicată poetului Ionuţ Caragea
« Prima pagină
Aşadar, stau de vorba cu nisipul
şi el tace.
Aşadar, trag cu arcul de cristal
în vama limbii lui
să-l fac să vorbească.
Şi el se deschide ca lumina
fibrelor de marmură.
Şi el se despleteşte
pe coarnele melcilor.
Şi el tace…
Şi-i fac loc în zidul podului
să-mi pună scânteia vorbei
în palmă.
Şi el îmi taie degetele
cu-n ţipăt ascuţit.
Şi el îmi bea, bob cu bob
tot sângele speriat
cu buzele arşiţei.
          ”Bine, zice : vino cu mine
            în pădurile apelor ! ”
            Şi mă duc între maluri
            cu o mână pe oglinzi
            şi cu o amintire amorţită
            de amărăciune
            prinsă de sâmburii şanului.
            Şi ne ducem, ne tot ducem
            să ne rătăcim vorbele
            pe spinările stihiilor
            pângăriţi de umbrele
            asfinţitului.