Mă-ncearcă uite-aşa
« Prima pagină
Mă-ncearcă, uite-aşa, un dor de ducă
prin albele zăpezi ce mă-nconjor,
s-alerg prin ele – unică nălucă,
o spumă pe-un tangaj zămislitor.
 
Mă cere, uite-aşa, o alternanţă  –
minuterie pusă pe-un cârlig  –
o voce gravitând în rezonanţă
când fără voie mă surprind că strig.
 
Mă poartă, uite-aşa, o unduire
de aripi…presimţindu-le că-mi cresc
– simptom acut de gravă cumpănire –
între ce vreau şi ce am să găsesc.
 
Mă prinde, uite-aşa, „un nu ştiu cine”,
şi-„un nu ştiu ce”  m-atrage spre-nserat,
dar glasul tău zvoneşte viu în mine
şi iar mă-ntorc la poarta ta…şi bat…