Sub pleoapa serii îmi adun cuvântul

Să am cu cine înnădi taifas.

Între cuvinte-mi freamătă pământul

Să nu pricep din el  cât a rămas.

 

Din uşă-n uşă bat,  printre destine,

Să aflu drum, din  Carte a-mi citi...

Aici parc-aş fi eu... Dincolo cine

Îmi luminează marginea de zi?

 

Complice-mi sunt, cât mă îndeamnă şoapta

Descătuşată, darnic, dintre foi.

Mă oglindesc spre stânga-n cel din dreapta,

Dar oare cum ajuns-am să fim Noi?

 

Silabele se leagă de cuvinte,

Ca strugurii de vrejul lor amar,

Prin Toamna care-aleargă înainte...

 

Cât, zici, c-a mai rămas din Călindar?