-
Renegare
-
N-am ştiut,
-
nici tu,
-
nici alţii - la timpul lor
fireşte -
-
că verdele de-i verde
-
e-aşa,
că trebuieşte!
-
Vedeam, din albul spectru,
-
culoarea solitară
-
răsfrântă dinăuntru,
-
prin noi,
-
către-n afară.
-
Cu timpul însă albul,
-
redevenit culoare,
-
firesc ne înălbeşte
-
spectral,
-
pe fiecare.
-
Cu fiece adaos,
-
la vreme şi la grindă,
-
ne prăfuie figura
-
cuprinsă în oglindă.
-
-
Fugind de vremea ceea,
-
cu ochii stinşi ai minţii,
-
ne dăltuim culoarea
-
cu pumnii şi cu dinţii...
-
-
Şi fără vrere, poate,
-
ne renegăm părinţii.
-
-