SPUNE-MI, IUBITO, UNDE-ŢI E POPASUL
« Prima pagină
   Spune-mi, iubito, unde-ti e popasul ?
   În cuib zănatec, în amurg de ceară ?
Unde-ţi aşezi piciorul să nu piară
Urma fierbinte ce-mi ucide ceasul ?

Cum ai învins râvnirile de fiară
Ce-a despicat pădurile cu pasul,
Ca să-mi aplec genunchii, să-mi fac masul
La umbra coapsei tale de fecioară ?

Lasă-ţi coroana-n iarba sângerie,
Bea din potirul brumelor nectar
Şi din căuş de patimi apă vie,

Arde-ţi veşmântul pe năvalnic jar,
Să te zidesc curată-n temelie,
   Aceeaşi Ană, pe un nou altar.