o, dez-mărginirea dez-mărginirilor!

nu există brâul deşirat al literelor care ucid

ca nişte colţi de lup alb

numai pelicula unui film mut şi legile însufleţirii

din duhul cel viu

amuţind

un peisaj agresiv viaţa celui ce iese din tăcere

dez-mărginit în smerenie duh

el însuşi zid viu alb mut legământ

înghiţitorul de cuvinte

ascultătorul de iubire

cum iubirea vine la el cu chipul şters

cu două găuri de dovleac în care ard două luminiţe

două voinţe de ascultare

cât două închinări fierbinţi

ce mare lucru este un suflet care piere în muţenia

dez-mărginirii dez-mărginirilor neatinsă de cântec

de mângâiere de privirea albă a unui lup

nu mai viez mie, zice Pavel hermeneutul, când Iisus

trăieşte în mine trismegistul

loc geometric al unui text sacru

citit până la dez-mărginire

cu ochii

cu degetele

cu nasul

cu urechile

cu obrajii

cu buzele

cu lacrimile

cu palmele

cu genunchii

cu tălpile

cu genele ude de ploaie

am visat legile întoarse

precum pântecul lupului alb în care textul creştea

ca un uragan

iată începutul şi imaginea uzurpării pământului prin cuvinte

trupul din suflet cade cum păstaia

litera din alegorie vine ca o aripă

omul din Dumnezeu se varsă ca picătura de ceară

pecetluind dez-mărginirea dez-mărginirilor pneumatice

omuleţii de piatră bărbaţii cu inele în urechi

masa cinstită a sufletului cu îngeri

şi pene la pălărie

(„cine luminează scena plină de capete rase?

cuvântul luminează şi dez-mărgineşte

citeşti pentru a scrie priveşti pentru a orbi“ „fă teatru chinezesc“ „fă teatru de

umbre“ „prinde cu o palmă realul şi strânge tare aşa cum te strânge de deget mâna

unui prunc proaspăt scos din amnios“ „prima dată când te strânge de mână“

„cine?“ „Dumnezeu te strânge de mână la început, iar la urmă te strânge în

umbră“ „o firimitură în cioc“)

masa plină de bunătăţi a infinitului mic

dez-mărginirea splendorii când ajunge într-o carte

precum în aşternutul de nuntă firimitura de dragoste

realitatea este această mantică

acoperiş de litere care dez-mărginesc

lumea lui hermeneus din pietre

din nori de mântuire

magică

din stele

din nisip

din cărţi

din bobi

din cafea

din păstăi

din arşice

din împotriviri la kore kosmou fecioara lumii

din neatingere de prezent

slăbindu-i accelerarea către miezul dez-mărginit

o, dez-mărginirea dez-mărginirilor

omul trupesc din omul de litere din omul pneumatic

şi acum îmi plec fruntea la Kotel dezlegătorul pietrei de litere

şi dez-legătorul literelor de duh

zidul zboară pe ţărm şi de acolo mai departe pe mare

un om făcut din intuiţii precum zidul care vede şi tace

zburând din dez-mărginire în dez-mărginire empirie

lumea care se topeşte în faţa textului zid

scena ce se roteşte în jurul axului ca o scară de argint

argintul care curge prin venele cuvintelor închise în zid

când vede şi tace vedenia

secretele lumilor mele arcane

fiirea cuantică şi lectio divina care vede şi tace

dez-mărginirea dez-mărginirilor vedenie vede

eu fiind ceea ce mi s-a poruncit cu cuvinte

ce urcă în trepte pe zidul care vede şi tace

inversul vieţii este arcana

inversul morţii sunt eu vedenia