scriu despre lume ca despre un val de crime fără autor

scriu cu emisfera dreaptă, de fapt, scriu pe un ricorso al haosului ordonat

de anxietate

sau mai bine zis scriu toate mărturiile despre libertate ale celor care locuiesc în

emisfera mea dreaptă

ca într-o agenţie de ştiri

pentru internauţi

ştiut fiind că o conştiinţă absolută a sinelui liber

atinge un maximum de amplitudine atunci când se reflectă în haosul iubirii

(„el îşi făcea bagajele pe ascuns şi fugea mereu din calea ei“ „un om liber îşi

instaurează conştiinţa pentru toţi în conştiinţa pentru sine însuşi“ „deopotrivă

responsabilitate şi egofilie“ „aş putea să fiu doar al meu, spune Pelerinul din

Aqualung, care face o reverenţă şi se îndepărtează, dar aş putea mai degrabă să fiu

al vostru, să vă iubesc aşa cum îl iubesc pe Dumnezeu şi aşa cum mă iubesc pe

mine, bietul, şi să vă dăruiesc toate verbele mele şi toate substantivele mele care

se supun fiinţei voastre“ „aş putea să vă las să credeţi că sunt ostaticul vostru“

„însă iubirea nu este sclavie, ci eliberare de mine şi de voi“ „un fluid care circulă

între noi fără a fi al nostru şi fără a lua ostatici“ „vă iubesc pentru că nu sunt

ostaticul vostru“ „nu sunt ostaticul vostru pentru că am libertatea şi binele“ „pot să

plec unde vreau şi când vreau“ „dar unde să plec?“ „eu sunt aici şi pretutindeni,

pentru voi şi pentru mine“ „eu sunt absenţa oricărei certitudini“ „beţia Binelui“)

scriu cu frica de a nu uita cine sunt

eu pentru mine şi pentru voi

merg cu paşi egali

merg treaz dar uneori adorm şi merg adormit pe drumul somnoros şi el

drumul se deschide pe măsură ce înaintez

ca un transfer între cer şi abis

(„pentru că sunt acum ceea ce nu voi mai fi niciodată“)

scriu despre ceea ce emisfera dreaptă macină în loc de suflet

când îmi construieşte o memorie de refugiu

văd spaţiile cum se contractă şi se dilată şi cum se efilează sub pământ

scriu despre puterea cuvintelor de a se încorda în jurul vieţii

la fel cum fiecare viaţă în parte licăreşte un infinit enigmatic

pământul ţine o palmă maternă pe creştetul meu

scriu despre pulsaţiile quasarilor din umbră

atunci când deraiază

apoi cancerul se întinde şi citeşte celelalte programe

copiind anomalia şi alocându-i folder-ul vieţii

scriu despre traducătorul universului în limba morţii

sistem de operare après la mort wireless

emisfera mea dreaptă scanând amniosul unei mitologii

textul coadă a cometei

desprins din tora evanghelii coran zen

scriu pe un arbore retezat de fulger pentru că ceea ce văd este un arbore

informaţional care duce mai departe ramificaţiile

văd cu emisfera dreaptă siluetele prin care fiinţa şi neantul se subminează reciproc

ştiu că nu există poem în sine, cuvânt în sine, doar supravieţuitori ai intoxicării

prin cuvinte ce ţin loc de arbitru

iluminarea ca respiraţie ce este o denucleare

inspirul de celălalt şi expirul de mine

uimirea când sunt eu joncţiunea fiinţărilor ce ne scot din solitudine şi ne purifică

neodihnă a respirărilor şi inspiraţiilor când sunt vie şi plină de sens

scriu cu o minte din viitorul continuu

anticipând toate paradisurile pierdute de forţa estetică în dauna fisiunii care mă

transcende întru de-claustrare

starea de evadare din violul istoriei, care îmbracă victimele în temporalitate, în

canon şi le legitimează întru egolatrie

suprimându-le libertatea,

scriu cu emisfera mea dreaptă de după catastrofă –

fascinaţia sclaviei care culege răbdătoare litere şi legi

silenţios travaliu semantic

cu teama de a nu speria vânatul

fără a răni textul cu paşii unui sens ce se trezeşte neaşteptat pentru a distruge în

loc de a lega

piatră după piatră adunând în burta pofticioasă a lupului

nimic după nimic

foc după foc

apă după apă

gol după gol

suflu după suflu

Pelerinul din Aqualung face o reverenţă şi zice:

astfel am scris axiomele care au postulat lumea ca periferie

în care omul, când este neant-fluid, nici nu cristalizează

dacă se închide în sine şi nu se racordează la celălalt,

dar eu cu emisfera dreaptă văd tot ce există în cuvinte şi explodează apoi

galaxii iconice de interfaţă

erupţii ce reduc universul la dimensiunea suportabilă

a seminţei

şi irumperi ce deduc din cuantă structura universului

aşa cum se reflectă în miile de cioburi din pământ

aşa cum se dizolvă în milioanele de ochi reci ce împing gheţarul la ecuator

aşa cum mă priveşte prin irişii fiinţelor anonime,

în toate acestea urcă autoritatea poemului asupra cosmosului şi solemnitatea

textului ca supra-lume hyper-expansivă

de memorii perpetuu integrabile în cuvinte.

eu

scriu despre peisajul increat şi peisagistul ce gândeşte în holograme

mărturisind continuu despre vieţile care caută alte vieţi

despre limbile care caută alte limbi

despre universurile care caută alte universuri

despre morţii din viitor care caută morţii din table

pe care înscriu puterea rădăcinilor de a străbate lumea cu metodă şi analiză

ca pe un nimic cognoscibil prin sensul său şi emoţionant prin finalitate

scriu cu emisfera dreaptă – designer de sălaş in vivo pentru soarele negru al

abstracţiunii

(„cuvintele se nasc şi migrează precum fiinţele aflate veşnic în căutarea hranei şi a

ovarelor apte de fecundare“ „noaptea în Deltă somonii urcă pe mal“ „focurile de

tabără cresc“ „nisterii şi păstrugile tinere vagabondează“ „dacă priveşti prea mult

cuvântul noapte te rătăceşti în ea, nu în reflectarea cuvântului“ „ tu eşti noaptea“

„noaptea de solzi dansând cu Diaghilev pe spinările peştilor“ „morunul maiestuos

alunecă pe luciu“ „ luciul apei nu e luciul nopţii“ „şiraguri de icre în apa oglinzii“

„ouă crude de lumină“ „înţelesuri fără memorie“ „aici e poezia, în siajul moale al

morunului pe braţul unei amnezii“ „visezi?“ „nu, eu doar pescuiesc“ „strălucirea

ca năvod pentru fiinţa mea feerică“ „sunt adevărul meu pentru că pot să mă

zvârcolesc“ „căutând aer“ „zbatere a sensului care îşi apropriază omenescul meu“

„inspir ascuţit“ „extazul de a fi descoperit exact lumea cu care trebuia să mă

înfrunt dintotdeauna“ „aşa cum Dumnezeu m-a modulat din cenuşa arderii de tot a

sensului şi recrearea lui din arderea de tot a pierderii sensului“ „mulţumesc,

Doamne, pentru că m-ai mistuit şi mi-ai împărţit Ego-ul în milioane de euri pe

care le-am împărţit împreună celorlalţi, ca să se înfrupte şi ei din neliniştea mea şi

să caute alături de mine cenuşa arderii de tot“ „pentru a dărui viaţa“ „viaţa“

„viaţa“ „sau toate echivalentele de sens care par să însemne viaţă“ „aş putea să fiu

fericită puţin?“ „enter your cod access“ „the answer to your question is no“ „dar

nu există nu“ „inspir ascuţit“ „aer albastru“ „mai important decât iubirea este

itinerariul definirii ei“)

Pelerinul din Aqualung face o plecăciune în faţa mea, mă priveşte şi zice în locul

meu:

scriu în mine sculptez în mintea asta marele nimic şi nasc cuvinte vii

pe care le hrănesc cu laptele produs de mamele

pe care le mângâi cu palma maternă a

pământului

cu memoria nesfârşită a mărturisirii

scriu despre haos cu frica de haos a emisferei drepte

când urmează instinctul metaforei de a înlocui natura umană

scriu despre lume ca despre un val de crime fără autor

cuvinte care pur şi simplu există pentru a face să dispară minţi mâzgălitoare

sau pentru a-i aduce înapoi pe cei ce vorbesc limba căderii din paradis

scriu cu emisfera dreaptă despre lucruri făcute pentru a fi uitate şi redescoperite

precum

uimirea

deîndată ce le-am rostogolit în lume cu rostul de a produce homeostazie

realitate şi real

scriu cu Dumnezeul din emisfera dreaptă – misterul revelat domesticit de texte

pentru a-mi locui starea de conştiinţă terminatoare întemeietoare

scriu cu emisfera dreaptă fără împotrivire, de fapt, scriu pentru că nu pot învinge