Lumina se-nalţă prin
stropii de ploaie
şi aeru-i umed, ca botul de lup,
iar apa de roşu tot curge, şiroaie,
pe geamuri, când liniştea roţile rup.
„el tren va a Madrid”
el trenul ca viermele nopţii
săpase culoare
culcuş
aveau morţii
leagăn de pluş
ce plecase spre zid
„tengo un billete de ida”
inima pasăre
îi era un bilet numai dus
plecase strâns zarzăre
şi-nflorea în cais
neajuns
„permiten abrir un rato la puerta?”
doar un pic ar fi vrut
să deschidă o uşă
pentru ultim sărut
al dimineţii-căpuşă
„tenemos que llegar al primer cruce”
la intersecţie şarpele
metalic ajunge se duce
prin ceaţa ca laptele
de la ultima cruce
E linişte, trenul se-ascultă pe sine
şi gemene clipe se-nchid într-un turn,
cad stropi răsuflările orcii, prin şine
se umflă ca valul un urlet nebun
şi geme pământul, prin noduri clepsidră
se rupe din maluri, deodată străpuns,
când schijele-mprăştie colţii de hidră,
se face-ntuneric de-atât sânge plâns.
De la ultima cruce
prin ceaţa ca laptele
metalic ajuns se tot duce
în intersecţie şarpele
„tenemos que llegar al primer cruce”
„espero un maletero”
era doar un trup
aştepta un hamal,
să-i care mâinile
să lege picioarele visele
de unde s-au rupt
„compartimento para fumadores”
dar în compartiment
nu se fuma
un ecartament
între ochi lumânările
aveau fumul lumină
nu zorile zările
leagăn de pluş
se-ngropase în zid
culcuş
aveau morţii
săpase culoare
viermele nopţii
„el tren no sale de Madrid”
În ape de roşu oraşul se-mbracă
sunt raze urcate pieziş din pământ,
căci soarele-i bolnav, iar gara-i o arcă
din care măslinii zburaţi sunt de vânt.