m-am întrebat...
dacă n-ar fi mai uşor fără trup
atât de puţinele tale braţe
nu ar mai putea cuprinde
văpaia din mine
orizontul...
ce se-neacă în mare
fără să ştie de ce
azi nu mai ştiu cine sunt
un răsărit cu doi sori
marea întinsă ca o lumină
finalul prezentul un nou început?
mă locuieşte un copac bolnav
m-a invadat
bolborosind incantaţii
urzind un apartament
printre crengi de ocazie
în care să poată iubi
fără margini crescute
să poată dormi
ca un nou născut