te adulmec precum
noaptea...
se lasă despicată de lumina lunii
un amestec ciudat foşneşte prin părul pigmentat
cu frunzişuri uscate de incendiile verii
abia coborâte de pe umeri
în fiecare zi te naşti pentru mine
în înfăţişări care bântuie pământul
oglinda te ştie aproape pe de rost
păstrat într-un unghi deformat
zâmbim când ne întâlnim în lumi încrucişate
fără să ştim care din noi este cel adevărat
imaginea mea despre tine lipseşte din altă iluzie
deşi am crezut că poţi fi o măsură exactă
şi mângâi cu degete din catifea
în timpul cerc fără margini
îmi rup din trup o parte şi din suflet alta
să te-ating ca pe o haină abia cumpărată
prin crăpătura ferestrei aud cum intră noaptea
te aşteaptă şi ea să scriem o gramatică nouă
despre istoria neprevăzută a lumii
privită din partea fericită a existenţei mele