pe malul Dunării
se sting lumini
din umbră voi prinde clipa de aripi
să-mi fie reazem la rădăcina
timpului
sosit cu tălpile desculţe, ca un
amant...
rătăcit în odaia copilăriei
mele.
e seara de april
Dunărea mă cheamă
să întemeiem lucruri simple
neglijate în lanţul şirului de
ani
strecurându-şi valurile
mă priveşte în alunecare şi vede în mine
copilul dornic de basme cu zâne
cai verzi pe pereţi, feţi frumoşi
şi zmei preocupaţi să-şi
împartă poveştile
sub cerul întunecat
cuprind cu gândul chipul tău rămas
necunoscut
undeva, aproape de orizont
răsună Psalmii
iar amintirea de tine cu păr înflorit şi
ochii verzi
caută un loc să-şi
aşeze cuvintele
obosită de tăcerea mea