afară ninge o vreme
câinoasă
în camera mică, aproape îngheţată,
tălpile mi se desprind de nădejdea de a fi
privesc în jur de la marginea vântului
traversez noaptea umbră pe ziduri
copil cu părul zburlit
mă cred o insulă potrivindu-şi ţărmul
în mijlocul timpului
mă cred poezie în care cuvintele
se prind şi se desprind
scrise grăbit
cu un fel de lipici de tranziţie
mâna se-ntinde leneş în vis
te simt strecurându-te în inima mea
cu trupul svelt înlănţuit de palmele umede
în camera cu patru pereţi fără cer
îmi încălzesc lipsurile majore
defect rezemată
pe lumina neagră şi-o flacără