Elida-Sorina Bolba

Te iubesc

Te iubesc...
Simple cuvinte aşezate-n alb,
Cu o imensă iubire spusă suav
Eşti doar tu-melodie fără sfârşit
Şi răsărit fără apus.

Te iubesc...
Deşi, iubindu-te par nebună,
Inima-mi mereu îngână...
Îngână al tău nume
Ce condamnă a mea lume.

Te iubesc...
Iubirea, făr’a mă întreba pe mine
Îşi îndreaptă calea spre tine...
Spre tine-un trecător
Cu inima-nchisă-n dor.

Inima

Bate din nou...
E fără puterea glasului,
Dar e ca un cadou
Ce şterge lacrima plânsului.
Vrea inima să te simtă aproape
Să-ţi mai vadă ochii...
Ochii în care am găsit perle scumpe
Ce nu aparţin ploii.
Ea crede, cântă şi se zbate,
Ascunzând tristul destin:
Sunt nişte copii-n spate,
Dar-totuşi poate-i divin.

Evadare

Vreau să evadez.
Departe de voi-în vis!
Un loc numit Paradis
Cu fapte bune puse-n crez.

O lume fericită.
Fară voi! Gălăgioşi-mereu
Şi cu gânduri la ce-i greu.
O lume-n care negrul se uită!

Vreau sa evadez!
Acolo unde timpu-i o secundă
Şi-s doar glasuri de odă.
În iubire-aş vrea...să veghez!

Octombrie

13 Octombrie
Când frunzele-au început să cadă
Îţi mai aminteşti?
"Adio"-ul fără ca nimeni să creadă
Că eu suspin când tu grăieşti...

Se apropie iarna-rece,
Iar tu dispari în ceaţă,fără regrete...
Eu suspin că-i 13 Octombrie
Tu zâmbeşti că-i Victorie...

Acum, e vară-n lume.
Toamna şi iarna s-au dus...departe,
Lăsând o ploaie caldă de iunie
Ce-i un dor târziu de tine.

Azi, te desparţi...

Azi,te desparţi de ea...
De ea, suflet cald de bunică.
Ți-a lăsat doar credinţa ce-o avea...
Şi-n poarta o mică rândunică...

Azi,te desparţi de ea...
De ea, bunică pentru noi şi voi...
Zâmbetul-dulce amintire de la ea
Şi rază de soare-n nevoi...

Azi,te desparţi de ea...
... luând cu tine-o amintire
Şi lăsând ce-ţi zâmbea:
Un chip cu multă fericire...
(Şi-o cutie cu amintiri senine)

Arta

Mulţimea numerelor,
Arta multelor...
Multelor probleme
Întâlnite-n teme.

E diferită de restul,
Deschizând vestul.
Iar cheia succesului
E a curiosului.

Sunt stele mici
Ca nişte furnici.
Aşezate-n camere,
Rezultă numere.

Rezolvi probleme
Găsite-n cotidiene.
Viaţa e uşoară,
Matematica când zboară.

Ploaie

Ploaia a adus cu ea
O taină ce nu-i grea:
Sunt doi picuri în noapte
Ce spun o poveste.

Vântu-i poartă mereu departe,
Iar Soarele parcă-i vrea a desparte.
Luna încet le şopteşte:
"Când veţi gândi pământeşte?"

Dar ei...ei vor altceva
Vor a fi o inimă-n cineva
...un trăsnet dus pe aripi de furtună
Îi transformă-n lacrimi de lună.

Destinul lor se schimbă,
Ei ajung să nu învingă.
Din picuri cu speranţe mii,
Ajung a fi lacrime pustii.

Azi

Azi, când o undă de vânt
Readuce în cameră un trecut stins,
Începe să tremure-n vis, viitorul neatins...
Să plângă sufletul ce deja e frânt.

Am încercat să opresc gânduri,
Crezând că voi putea schimba noaptea...
C-o voi putea schimba-ntr-o stea
Ce veşnic va străluci-n rânduri.

Cuprinsă de amintiri trecute
Am uitat că viitorul stă-n prag
Şi aşteaptă ca un copil drag
Ca eu să trec peste clipe bântuite.

Azi, când o undă de vânt
Readuce în cameră un trecut stins,
Regret albaştrii ochi că nu i-am atins
Şi-au plecat fără un ultim cuvânt.