Perfide, roiesc în jurul tău idei... Nebănuite căi ascund perdele albe; un vis
ce rătăceşte pe cărări te ţine treaz în miez de noapte. Şi ochiul ce veghează
se-nchide tremurând, nebănuind adevărata faţă ce trece printre chipuri... mai
palide, mai şterse, mai plânse, sau zâmbind. Doar mintea stă deschisă pe când
tăcerea doarme şi ştie adevărul cel neîmpărtăşit. Tu eşti! dar nu-ţi dai
seama... Visezi că te-ai trezit sau minţi în continuare... Te crede lumea...
te crede nimeni... nimeni e lumea... lumea e nimeni...
Perfide, roiesc în jurul tău idei...
Multe sunt treptele ce duc în turnul cu comori ... o carte prăfuită: un
ceaslov îţi dăinuieşte-n viziune; un rând sau două ce zboară printre nori
te-aruncă-n vârtejul destinului nescris, şi eşti din nou acel’ ce ţese-un vis
cu ochi deschişi! E cremene-n gândire, oglindă în privire, e ţelul drept, e
calea ...sau e o amăgire? E patimă şi crez ...eşti patimă, eşti crez! Eşti tu?
Nu eşti!?
Perfide, roiesc în jurul tău idei...
Respinse rugi aşteaptă retrierea... te joci cu şanse, speranţele le-îneci;
câştigă cel ce-aşteaptă să piardă mai curând... dar pierzi la rându-ţi tot
forţându-ţi şansa. E rolul tău, e jocul... e viaţa debordând şi-o joacă cât de
bine poţi. Plângând... Râzând...
Îmi plouă-n suflet cu lumină albă şi
cugetul a-nmărmurit în loc… Sunt cine-am fost întotdeauna, doar că acum sunt
conştient de JOC, de ploaie, de lumină, de cuget, de simţire, de EU, de NOI,
de toate şi de TOT! Iubirea mi-este frate şi soră şi părinte, sunt un canal
curat, perfect, deschis… şi-ncet şi tremurând, rostesc fără cuvinte LUMINA
veşnică a gândului nescris.