- Eronată istanţă, cucoană preşedintă, cum să vă spui? Io taman mă-ntorceam
de la câmp că să-nserase de-a binelea şi nici calu’ nu mai putea darmite bou’
adică io. În poartă la Joiţoiu, mă-ntâlnesc cu vecinu-meu Gheorghe pă care
l-a lăsat nevasta să tot fie anu şi are şi vreo cinci copii nici nu ştie ai
cui îs săracu’...
- Mai pe scurt, vă rog!
- Pă scurt, pă scurt, c-aşa-i şi viaţa bat-o norocu’ s-o bată! Cum vă ziceam
dă Gheorghe să tot aibă fo cinzeci de ani că-i leat cu Mărin a lu’ Stana zis
şi Papuc că când era mic îşi pierdea mereu papucii da’ arată mai bătrân că
după ce l-a lăsat nevasta s-a luat de băut nici copiii nu-i mai calcă prin
bătătură să duce si doarme la alde Şchiopu că are casa mare şi niciun copil
că cic-a blestemat-o nu-ş cine pă nevastă-sa care s-a ţinut de tânără cu Ion
a lu’ Pantel care...
- Gata! Reveniţi la subiect!
- Viu, cucoană, viu, da cum să viu dacă mata mă tot opreşti? N-apuc io să deschiz
gura să zic două vorbe, că nu mă laşi neam. Vine-acu şi subiectu’ buşi-l-ar
boala! Da’ nu m-ai pus să spui tot? Iaca spui! N-oi vrea să zic doar pă
jumate să mă bată Ăl de sus, că i-os om cu frica lu’ Dumnezeu c-am fost om
dă serviciu la biserică si multe-am mai învățat de la părintele odihnească-se-n
pace acolo unde-o fi că uite-aşa nu stie omu’ unde-ajunge cât s-ar zbate şi
câţi colaci ar mânca şi el şi porcu’...
- Iar v-aţi abătut!
- M-am, cucoană, c-aşa-mi zice şi nevastă-mea “Iar te-ai abătut pă la alde
Tarcoci fi-le-ar sămânţa de râs!“ când mă vede că nu mai nimeresc vorba ceea.
Da’ io m-abat, cum să nu m-abat că face ăia un trăscău de stă mâţa-n coadă.
- Şi Gheorghe?
- Ptiu, bată-te să te bată! Mă făcuşi să uit dă Gheorghe cu oprelile matale.
Ce tot îmi iei vorba din gură? Lasă-mă să zic. Iaca zic - cum veneam io cu
sapa-ntr-o mână şi cu calu-n alta, că calu’ ca calu’ mai obosește şi el și
trage săracu da tre’ să ştii cum să-l iei ca să mai facă ş-a doua zi şi ce
era să mă mai urc şi io pă el...
- Pe cine?
- Pă cal, vezi bine.
- Şi Gheorghe?
- Asa, că dă el vorbeam. Cum veneam io cum ziceam cu amândouă mâinile
ocopate da mintea era lejeră adică slobodă şi tot umbla săraca pă alte
coclauri că mi-adusesem aminte dă tinereţe şi de-o mândrețe dă ibovnică cu
care m-am ţinut sări-i-ar ochii lu’ Petrea Vasile că mi-a suflat-o n-aş avea
parte de ochii lui că dac-am fost prost şi m-am încrezut că să uită la ce
arătare dă flăcău sunt da când colo ea a poftit la pământu’ ăluia
astupa-l-ar de viu să-l astupe...
- Şi Gheorghe?
- Ce-ai cucoană, ce tot îi tragi cu Gheorghe? Io mă perpelesc acu’ că mi-am
adus aminte de Petrea Vasile juca-l-ar ielele să-l joace si matale-ţi arde
dă Gheorghe! Că io acuma-i zic lu’ Dumnezeu “Pardon“ şi că-mi trag
jurământu-napoi, c-am mai făcut io d-astea şi m-a iertat şi te las cu buza
umflată de nu mai afli nimic și neam de neamu matale că io când oi tăcea tac,
ca peştele tac. Apăi dă ce m-ai adus aici? Nu să zic? Iaca zic!
- De Gheorghe!
- Dă Gheorghe, alegi-s-ar prafu de neamu lu’ ta-su că cin l-o fi pus să-mi
iasă-nainte taman când eram cu sapa-n mână și cu Petrea Vasile-n cap? Nu că
n-aş vedea bine; cu amândoi ochii văz, da cum v-am zis să cam înnoptase și
mintea-mi era tulbure că de, doar mi-adusesem aminte de năzdrăvăniile celea
și numai ce-mi căşună că Gheorghe-i Vasile. Adică nenorocitu ăla de v-am zis
că mi-a furat mândreţe de ibovnică că poftise la pământu’ lui cum v-am zis
mânca-i-ar gujăliile pământu’ să i-l mănânce! Şi ce vină am io să n-apuc să
mă mişc d-acia dacă la momentu-ăla Gheorghe semăna cu Vasile şi mi s-a dus
sapa nuş’ cum direct în ţeasta lu’ Vasile adică lu’ Gheorghe care vra să
zică de i-a crăpat-o fix în două? Şi ce vină am eu mă jur pă sapă că taman
ce-o ascuţisem în dimineaţa ceea că zic că dacă tot faci o treabă barem s-o
faci calumea?
- Destul! Am înteles.
- Apăi, oi fi-nţeles matale, da’ nu-i dăstul. Că io când mă pornesc nu mă
mai opresc. Daravela abia acu-ncepe, că venise şi Istrate Mutu şi Ilie
Ştirbu şi dacă tot m-am jurat să zic apăi zic. Cum vă spuneam, eronată
istanţă...
- Linişte! Şedinta se suspendă pentru zece minute.