-
Ameoba
-
- Se tot
înghesuie pe lângă mine
- un fel de nimeni
- o ameobă plasmatică…
- ca în baba-oarba îmi acoperă
ochii
- când mă apropii de lume.
-
- Inert îmi e trupul la atingerea
tăciunilor
- şi sub adulmecarea fuioarelor
desprinse
- nu focul, ci trecerea sa
- face din mine
- o dănţuire de fulgere.
-
- Şi, cum printre lucruri nu ştiu
decât să mor
- Negăsindu-le niciodată
seminţele,
- Ele se răzbună cu banalul.
- Papucii lăpăie,
- Paharul se farfuriseşte
-
- Ferestrele muscă din tăceri.
-
- Cât despre oameni
- Atingerile lor mă ameninţă
- Cu înecul.
-
- Mă pescuieşte însă
- Mereu şi mereu
- Această arătare ca o stareţă.
- O motohaliţă
-
- Ieri,
- M-a arătat cu degetul
- În plină stradă
- Că purtam în spate ca o cocoaşă
- “dragostea ca idee”.
-