Cina cea de taină
« Prima pagină
noaptea privirile
lehuze de dorinţe
părăsite de oameni
zornăie
peste mine cel de inclemenţa clipei apăsatul
cum arginţii
.cele douăsprezece ipostasuri ale mele
aşează tacîmurile din oase de cocori mirosind a pământ şi lumină
.sub crucea fiecărei zile de ne-Isus
umilit
de curgerea vremii
sapă
prăbuşind peste mine
asfinţit după asfinţit
pînă cînd mă voi odihni într-un strigăt în trupul meu curgândul
mirat că nimeni
nu mă mai vinde
 
.seara încruntată
ca o singurătate lăsată de izbelişte
cu ferestrele dinspre uliţă închise
se prăvale peste oglinda
în care mi-am uitat chipul
aidoma unui poem pe buza unei femei
.amintirile ursuze crescute în trupul meu
se aşează singure
despletite eretic
în farfuriile de pe masă
ca nişte copii părăsiţi sau ca nişte copaci se dezbracă de scoarţă
în răscrucea tuturor drumurilor
.orele refugiate în amintiri mor peste umerii mei
astupînd părelnicul abis dintre mine şi asfinţit cu un clopot
tristeţile ies la poarta zăvorîtă cu verbe de pripas
.cele douăsprezece ipostasuri ale mele îmi pregătesc întrebările
cu care încorona-mă-vor la ora cînd oraşul se spală pe mîini
şi lucrurile îşi ridică ochii spre buzele cerului zâmbind a zori
 
adorm lepădându-l şi pe Iuda