Un loc înalt, un loc
abstract
un critic mi-a zis să caut odată.
De-acolo să mă privesc cu milă, cu detaşare
şi să mă strivesc ca pe-un purice în unghii.
Era el criticul o fiinţă strivită
nişte resturi de carne, o aureolă de sentimente.
Îi lipsea un braţ, o dimensiune
sau o doagă... era un butoi din care cursese vinul!
Mi-a atins orgoliul, n-avea de unde să ştie
că eu să mă privesc, merg cu telefericul zile!
O, din înalt, n-am mai avut iluzii
am ciupit crâncen criticul - interpretam
o arie de apărare şi-l întrebam:
eu cum să mă măsor, de la picioare
până la cap sau pân’ la vise ?