Valeria Manta Tăicuţu,
poetă, prozatoare, critic literar, s-a născut pe 20 ianuarie 1956 în Comăneşti
Bacău. Este profesoară de limba română în Râmnicu Sărat, preşedintă a
Asociaţiei Culturale „Valman”, senior editor la „Oglinda literară”, membră a
USR. S-a remarcat prin recenziile şi cronicile literare publicate în revistele
„Luceafărul”, „Poezia”, „Axioma”, „Oglinda literară”, „Cetatea culturală”,
„Citadela”, „Tribuna”, „Viaţa Românească”, „Ramuri”, „Ex -Ponto”, „Bucovina
literară” ş. a. Distinsă cu mai multe premii, printre care Marele premiu la
Festivalul Internaţional „Lucian Blaga”, Sebeş, 2004, Marele premiu la Salonul
literar Dragosloveni, Focşani, 2005, premiul de critică literară al Fundaţiei
Luceafărul, Bucureşti, 2006, Premiul USR filiala Bacău pentru volumul de
poezie „Regatul baroc”.
Până acum, a publicat romanele
„Slalom sentimental”, „Zece la puterea infinit”, „Anul lui Irod”, un volum de
proză scurtă („Monolog pentru o vară târzie”), volumele de versuri „Citeşte,
Ulise, şi plângi” şi „Regatul baroc”, antologia pentru elevi „Basmul cult”
precum şi volumul „Romanul Inorogului” (critică literară).