Simplu
« Prima pagină
Un simplu cub.
Ies mâini, ramuri uscate,
voci, strigăte, şoapte,
zi şi noapte-amestecate
Opt culori aceeaşi mască,
zar uman, ipocrit,
aruncat în bizarul joc,
în iarmaroc, de noroc.
Un simplu cub: Cub.
Curg colţurile leneşe
şi-n colivia rămasă
sunt eu, curgând simplu
în clepsidra trupului…