Alexandru Lascu
« Prima pagină

 

 

Biografie

Alexandru Lascu s-a născut pe data de 22.07.2002, la Oradea, unde şi trăieşte în prezent. Este elev la Liceul Teoretic ”Onisifor Ghibu”. Scrie poezii de la vârsta de 14 ani, fiind membru al unui club de lectură ţinut de fosta sa dirigintă, doamna Pop Garofiţa. În prezent este membru şi Coordonator-Asociat al cenaclului literar internaţional "Prietenii Poeziei", din Oradea.

A debutat cu poezie în revista online a Asociaţiei Scriitorilor de Limbă Română din Québec (ASLRQ), nr. 10, 2019.

https://aslrq.ro/ASLRQ_fichiers/revista_files/nr10-2019/POEZII/lascu.htm

A debutat editorial în 2019 cu volumul "E o lume între noi", publicat la editura FIDES din Iaşi. Prefaţa volumului a fost scrisă de Ionuţ Caragea.

Referinţe critice (fragmente):

« În lumea ultratehnologizată în care trăim, descoperirea unor tineri pasionaţi de poezie reprezintă un adevărat miracol. Este semnul că poezia nu este pe moarte, este semnul că viitorul spiritual al omenirii se află pe mâini bune. Alex Lascu, elev la liceul Onisifor Ghibu din Oradea, a început să caute răspunsul la întrebările cele mai importante ale vieţii şi nici măcar nu a împlinit 17 ani. Pentru această căutare, el apelează la sentimentele sale cele mai pure, la introspecţie şi extrospecţie, la imaginaţie şi ludic. Nu este excesiv de patetic (chiar dacă el se consideră un arcaş patetic), nu se victimizează, nu condamnă la modul odios nedreptăţile din jur (chiar dacă sufletul său arde şi cu flăcările sale subţiază feţe de ceară zâmbind machiavelic), ci observă, analizează şi construieşte o lume mai bună şi mai trainică decât cea scrisă cu cerneala timpului, atât pentru el, cât şi pentru cei pe care îi iubeşte. O lume a cuvintelor, o lume a amintirilor care prind viaţă şi îl îmbrăţişează cu neîntinată afecţiune, o lume ca o rugăciune pentru toţi fiii rătăcitori ai Terrei. De fapt, tânărul poet respectă arhetipul divin al creaţiei, fiindcă la început a fost cuvântul de la care a pornit totul, cuvântul pe care unii l-au înţeles, l-au respectat şi i s-au dăruit întru totul. (...) Energia predominantă care a declanşat actul scrierii şi care întreţine flacăra creaţiei poetice este dragostea. Atingerile muzei au sădit mărgăritare pe trupul poetului, iar el le-a răsădit pe hârtie. După ce muza a plecat, poetul i-a regăsit zâmbetul în umbre şi liniştea în răcoarea morbidă. Astfel poetul, dintr-un fost vânător de stele, ajunge un cub singur sau o simplă zecimală din întregul iubirii. Martor al acestei însingurări este Luna, un monument funerar al tuturor iubirilor care s-au pierdut, o oglindă în care poetul îşi scrijeleşte dorinţele cele mai surde. Aşadar, lumea pe care poetul o construieşte între el şi muză este o lume simbolică, scursă din lacrima unui vis neîmplinit. » (Ionuţ CARAGEA în prefaţa volumului "E o lume între noi, editura FIDES, 2019)

« Titlul volumului de debut al lui Alexandru Lascu, apărut în acest an la Editura Fides şi prefaţat de Ionuţ Caragea, este interesant de comparat cu alte titluri care, rezumând în câteva cuvinte o întreagă artă poetică, au marcat etape ale istoriei literare din trecutul apropiat. În comparaţie cu provocarea tipic avangardistă din Libertatea de a trage cu puşca, titlul lui Marin Sorescu, Singur printre poeţi, anunţa o nouă poetică – metapoezia –, poemele nefiind simple parodii, ci exerciţii mai complicate de intertextualitate rezultând în „palimpseste”, cum le‑a numit Gérard Genette. Persoana întâi plural o prezenta publicului pe Ana Blandiana în opoziţie cu narcisismul modernist şi mai aproape de acel idem ca şi alter al ordinii intersubiective – un concept central al deceniilor şapte şi opt, dominate de fenomenologie, de dispute în jurul binarităţii identitate/alteritate. Dacă Ionuţ Caragea realiza un salt în hiperrealitate (M‑am născut pe Google), Alexandru Lascu dispare cu totul din reprezentarea anunţată de titlu şi care e ilustrată de un volum unitar tematic şi stilistic: E o lume între noi (Editura Fides, 2019). Poetul e situat în aria de acţiune a numeroase coduri care creează ordinea simbolică a comunităţii sale, prin raportare la care doar pot propriile acte să dobândească semnificaţie. Acest poet care nu a împlinit şaptesprezece ani mi‑a amintit de talentul ieşit din comun al tânărului Corneliu Popescu, cel care a realizat cea mai inspirată traducere în engleză din Eminescu pe băncile liceului. (...) Cele mai reuşite poeme sunt în stil blagian, construite pe o singură idee, plasticizată ingenios... » (Maria-Ana TUPAN în revista Contemporanul, august, 2019, articolul "Lumea din inbox")

Poeme din volumul "E o lume între noi", ed. FIDES, 2019:

 

apatrid

mica mea bucă
ţică de pământ
nu apar
ţine nimănui.
nu e motiv de război, nu există
grupuri etnice străine pe aici.
nu are steag, nu are imn.
are doar iarbă.
şi flori. şi copaci.
paradoxal are străzi, dar
nu are oameni. nu are cetă
ţeni.
de aceea mica mea bucă
ţică de pământ
nu apar
ţine nimănui. cine vrea, să vină
să o muncim împreună.


Bypass

Copacii - călugări neîntinaţi ai lumii –
Mai închină o rugăciune atomizată
Pentru noi, fiii rătăcitori ai Terrei.

Unul câte unul, închinându-
şi rugăciunea,
Primesc anotimp de anotimp
O nouă înfăţi
şare, asfinţind şi răsărind de două ori.

Turme de oi măr
şăluiesc
Spre vestul dimineţii
Înflorit din braţele copacilor...


Croitorie

Sufletele noastre sunt
bucăţi de material cusute
cu acul minuscul al vieţii.
Aţă unitară ne este
graiul tactil
şi chinestezic.

Ne îmbrăcăm unul pe altul
şi respingem întăriţi
mâinile degerate ale iernii.
Nu ne rupem incendiaţi
felinarele veghind podul.

Sufletele noastre sunt
bucăţi de material cusute
pe masa cu picioare până la cer.


Cuvintele

Cuvintele jonglează
cu amintirile tale încât
trecutul pare bătrâna
cu care stai de vorbă
pe stradă, pe-o bancă.

Cuvintele sunt reflexia ta
în oglinda din
străfundurile solului.
Cuvintele, călăreţi la tot pasul,
căutând merinde sau arme,
murmură ceaţa lunii ce are să vină.

Cuvintele împu
şcă pe cine
le ţine legate cu sârmă.
Îţi sunt
şi surori şi duşmani,
o culoare cu mii de nuanţe.

Cuvintele au nevoie
de mângâiere.
Un glas să le îndrume
spre a le zidi
în sinea noastră.

Cuvintele au nevoie de noi.


Geografia noastră

Cu vorbele tale
învârt încă o dată
globul pământesc.
Vezuviul îl cuprind în palmă,
iar oceanele le trec
dansând cu tine.
Fie prin pustiul Vaticanului,
sau aglomera
ţia BosWash,
cu vorbele tale mă simt
în toată lumea în acela
şi timp.


Pe malul cerului

Pe malul cerului
te-a
ştept în fiecare seară.
Mă gândesc c-ai să apari
din trena unei comete sau
de sub vreun colţ de stea.

Gândurile mă ard continuu,
iar apa nopţii e rece.
Farul cu obrajii crăpaţi
întinde-o pătură de lumină
în căutarea ta. Un mare gol
e dezvelit de-o briză rătăcită
şi doar nisipul face castele
de afecţiune pe pielea mea.

Pe malul cerului
s-a strâns memoria chipului tău.
Torţă picurând lumină,
ea se depune încet-încet
pe scoarţa retinei mele.
Te-a
ştept...


Poezie matematică

Eu sunt tu,
O zecimală din tine.
Tu e
şti eu,
O frac
ţie supraunitară din mine.

Sunt ca o frac
ţie reductibilă,
Merit să mă simplific:
Nimic nu mă poate solu
ţiona,
Nici măcar la pătrat să mă ridic...

Sunt ca un trapez:
Un triunghi fără vârf,
Un rege fără coroană,
O problemă de la info cu diez.

A
ş vrea să fiu precum rombul,
Împlinit
şi rotund ca cercul.
A
ş vrea să fiu cu tine, cu voi, cu toţi,
Nemărginit ca intervalul deschis...


portret

Te privesc. Ce văd?
Ochi. Portale translucide
ce mă aruncă în
bra
ţele lui Horus.
Gură. Magnetul lui Isis
cu buzele vâsle spre apoi.
Păr. Şu
viţele lucitoare
ale Nilului aurit
de-a lungul căruia
navighează Ra.

Te privesc. Ce văd?
Văd însă
şi povestea.
Fiecare cm2 din tine
este ochi
este gură
este păr.
De ce? Pentru că
tu e
şti. Tu eşti…


procesiune

se ia un autobuz
cu destina
ţia la parc.
pe drum se ignoră
reclame, ma
şini
sau orice clădiri.
se recomandă a privi
oameni. oameni mari sau mici,
neînsemna
ţi sau distinşi,
iar când vine momentul
coborârii
să se acorde prioritate celor
nin
şi de viaţă şi de amintiri.
apoi se merge până la
prima bancă din parc
şi se înfige privirea în natură
ca un cu
ţit în ochiul becurilor LED.
ve
ţi simţi cum curge lumina
şi sângele fericirii.
"de ce să fim criminali?"
"pentru că tot ce e inuman
aruncă în fiecare zi
o lopată de pământ
peste groapa ta."


Prolog

Râsetele noastre sunt
ghirlande atârnând de gâtul vie
ţii.
Stau în spatele unui divin
pahar de vin
cu formele sublimate
în cea
ţa dimineţii noastre.
Când s-a copt lumina?
Când ni s-a dezghe
ţat privirea?
Noi trecem timpul
cu râsete
şi vorbe,
iar timpul pe noi ne trece
din mlădi
ţe-n arbori.